Georgiana Roxana Asavei, reprezentanta Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România, intră acum în clasa a X-a la un liceu din Vaslui și este absolventa unei școli gimanziale de la sat, iar la Evaluarea Națională a luat 9,90, cea mai mare medie din mediul rural în județul în care locuiește.
Însă, situație ei este una excepțională dacă ne uităm la mediile pe care le obțin majoritatea elevilor din mediul rural. Anul acesta, spre exemplu, când mediile au fost mai mari ca de obicei din cauza subiectelor foarte ușoare de la probe, 38% din elevii din mediul rural au luat mai puțin de 5 la Evaluarea Națioanlă. Motivul? O diferență foarte mare între nivelul de predare din rural, față de urban, lucru pe care Georgiana Asavei l-a descoperit atunci când a participat la olimpiadele de Limba Română, mai întâi la cele organizare special pentru mediul rural, apoi la cea normală, organizată pentru elevii din toată țara. Acolo a văzut prima dată minciuna notelor umflate și atunci a realizat că trebuie să muncească de două ori mai mult decât elevii de la oraș.
Ea spune că a fost norocoasă și a avut curiozitatea de a învăța mai multe decât ceea ce i se preda la școală. Asta este însă o excepție, cei mai mult elevi din rural nu excelează și sistemul îi lasă în urmă, a explicat eleva în cadrul dezbaterii online organizată de World Vision România în parteneriat cu Edupedu.ro, despre cele mai importante transformări din cursa celor 30 de ani de educație.
Raluca Pantazi: Ce a contribuit în școala gimnazială pe care ai absolvit-o la notele foarte bune pe care le-ai obținut, cum ai reușit să iei aproape 10 venind dintr-o școală de la sat?
Georgiana Asavei: Am avut lângă mine oamenii potriviți, oameni care au crezut în mine, familia și cadrele didactice și oricât de puțin îmi place să spun asta: am fost norocoasă. Nu în legătură cu rezultatul, ci cu drumul parcurs până acolo, cu oamenii pe care i-am întâlnit și mă deranjează că trebuie să spun că am fost norocoasă pentru că să ai cadre didactice bune nu ar trebui să fie un noroc, ci o normalitate. Dar, vorbim despre educație în România rurală, așa că orice mică victorie se datorează într-o oarecare măsură norocului. Cu riscul de a suna arogantă, mereu mi-a plăcut să știu mai mult decât mi se oferă, să pun întrebări. Totuși, am o întrebare la care nu am găsit încă răspuns. Ce se întâmplă cu oamenii, cu copiii? Ne naștem, creștem și suntem buni, și învățăm bine. Deodată se întâmplă ceva și rezultatele noastre școlare încep să scadă și nu scad așa pe ascuns. Profesorii văd asta la teste, la examene și chiar la orele de clasă. Cei din fruntea sistemului educațional văd asta, pentru că în fiecare an facem statistici care arată cât de buni nu suntem și până la urma urmei, care este rolul statisticilor? Facem statistici ca să ce? Pentru că nimic nu se schimbă, nimeni nu face nimic, se vede că avem nevoie de ajutor și cam atât pentru că ajutorul întârzie să apară.
Există concursuri și olimpiade școlare dedicate exclusiv elevilor din mediul rural. În clasa a V-a am aflat și eu de existența acestora și am participat la o astfel de olimpiadă la Limba și Literatura Română și am ajuns și la cea națională chiar doi ani la rând. La vremea aceea eram fericită și chiar aveam senzația că asta mă face deșteaptă, dar atunci când am aflat de olimpiada de la aceeași disciplină dar la care pot participa atât elevii din rural cât și cei din urban, am zis că mă descurc și m-am dus. M-am descurcat? Nici pe departe. Când s-a spart bula mea de fericire, realitatea m-a lovit crunt.
Cum se face că eram pregătită de naționale și în același timp nu treceam de locale? Pentru că, pentru un elev din rural eram bună, dar dacă mă raportam la competențele unui elev din urban, lucrurile stăteau altfel. Știți ce mi se pare ironic, faptul că în regulamentele concursurilor de acest gen este prezentat ca obiectiv „asigurarea egalității de șanse la nivelul activității de excelență”. Deci, în loc să ducem învățământul din rural la nivelul celui din urban, mai bine să scădem din dificultate pentru cei din rural. Atunci mi-am dat seama că notele mele de 10 nu contează, atunci am conștientizat că eu trebuie să muncesc mai mult, să învăț mai mult. Atunci erau și sunt și acum mulți copii care se lasă păcăliți de mirajul acesta la notelor mari și al concursurilor la care pot participa doar ei pentru că, în definitiv, este simplu: note de 10 pot lua, elevii sunt fericiți, părinții sunt mulțumiți, totul este bine și frumos până la Evaluarea Națională când nimănui nu-i mai pasă dacă provii din rural sau din urban, drept dovadă, 38% dintre elevii din rural au obținut medii sub 5 la Evaluarea Națională comparativ cu un procent de 15% la elevii din urban. Deci, se pare că până la urmă, modalitatea aceasta de asigurare a egalității de șanse nu prea funcționează, nu?
Raluca Pantazi: Care este pericolul notelor umflate, al notelor mincinoase?
Georgiana Asavei: În primul rând ne păcălim pe noi înșine, sistemul ne păcălește și noi avem senzația că știm, dar odată și odată ne vom da seama că nu este așa. De fiecare dată când văd statisticile după examenul de Evaluare Națională, eu nu mă uit la notele de 10, mă uit la notele care sunt sub 5 pentru că mi se pare ușor să privim către o mână de copii care au reușit să facă totul perfect. Dar ce se întâmplă cu restul, și ei sunt copii în sistemul educațional românesc, de ei cine are grijă?