Georgiana Roxana Asavei, reprezentanta Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România, intră acum în clasa a X-a la un liceu din Vaslui și este absolventa unei școli gimanziale de la sat, iar la Evaluarea Națională a luat 9,90, cea mai mare medie din mediul rural în județul în care locuiește.
Însă, situație ei este una excepțională dacă ne uităm la mediile pe care le obțin majoritatea elevilor din mediul rural. Anul acesta, spre exemplu, când mediile au fost mai mari ca de obicei din cauza subiectelor foarte ușoare de la probe, 38% din elevii din mediul rural au luat mai puțin de 5 la Evaluarea Națioanlă. Motivul? O diferență foarte mare între nivelul de predare din rural, față de urban, lucru pe care Georgiana Asavei l-a descoperit atunci când a participat la olimpiadele de Limba Română, mai întâi la cele organizare special pentru mediul rural, apoi la cea normală, organizată pentru elevii din toată țara. Acolo a văzut prima dată minciuna notelor umflate și atunci a realizat că trebuie să muncească de două ori mai mult decât elevii de la oraș.
Ea spune că a fost norocoasă și a avut curiozitatea de a învăța mai multe decât ceea ce i se preda la școală. Asta este însă o excepție, cei mai mult elevi din rural nu excelează și sistemul îi lasă în urmă, a explicat eleva în cadrul dezbaterii online organizată de World Vision România în parteneriat cu Edupedu.ro, despre cele mai importante transformări din cursa celor 30 de ani de educație.
Raluca Pantazi: Ce a contribuit în școala gimnazială pe care ai absolvit-o la notele foarte bune pe care le-ai obținut, cum ai reușit să iei aproape 10 venind dintr-o școală de la sat?
Georgiana Asavei: Am avut lângă mine oamenii potriviți, oameni care au crezut în mine, familia și cadrele didactice și oricât de puțin îmi place să spun asta: am fost norocoasă. Nu în legătură cu rezultatul, ci cu drumul parcurs până acolo, cu oamenii pe care i-am întâlnit și mă deranjează că trebuie să spun că am fost norocoasă pentru că să ai cadre didactice bune nu ar trebui să fie un noroc, ci o normalitate. Dar, vorbim despre educație în România rurală, așa că orice mică victorie se datorează într-o oarecare măsură norocului. Cu riscul de a suna arogantă, mereu mi-a plăcut să știu mai mult decât mi se oferă, să pun întrebări. Totuși, am o întrebare la care nu am găsit încă răspuns. Ce se întâmplă cu oamenii, cu copiii? Ne naștem, creștem și suntem buni, și învățăm bine. Deodată se întâmplă ceva și rezultatele noastre școlare încep să scadă și nu scad așa pe ascuns. Profesorii văd asta la teste, la examene și chiar la orele de clasă. Cei din fruntea sistemului educațional văd asta, pentru că în fiecare an facem statistici care arată cât de buni nu suntem și până la urma urmei, care este rolul statisticilor? Facem statistici ca să ce? Pentru că nimic nu se schimbă, nimeni nu face nimic, se vede că avem nevoie de ajutor și cam atât pentru că ajutorul întârzie să apară.
Există concursuri și olimpiade școlare dedicate exclusiv elevilor din mediul rural. În clasa a V-a am aflat și eu de existența acestora și am participat la o astfel de olimpiadă la Limba și Literatura Română și am ajuns și la cea națională chiar doi ani la rând. La vremea aceea eram fericită și chiar aveam senzația că asta mă face deșteaptă, dar atunci când am aflat de olimpiada de la aceeași disciplină dar la care pot participa atât elevii din rural cât și cei din urban, am zis că mă descurc și m-am dus. M-am descurcat? Nici pe departe. Când s-a spart bula mea de fericire, realitatea m-a lovit crunt.
Cum se face că eram pregătită de naționale și în același timp nu treceam de locale? Pentru că, pentru un elev din rural eram bună, dar dacă mă raportam la competențele unui elev din urban, lucrurile stăteau altfel. Știți ce mi se pare ironic, faptul că în regulamentele concursurilor de acest gen este prezentat ca obiectiv „asigurarea egalității de șanse la nivelul activității de excelență”. Deci, în loc să ducem învățământul din rural la nivelul celui din urban, mai bine să scădem din dificultate pentru cei din rural. Atunci mi-am dat seama că notele mele de 10 nu contează, atunci am conștientizat că eu trebuie să muncesc mai mult, să învăț mai mult. Atunci erau și sunt și acum mulți copii care se lasă păcăliți de mirajul acesta la notelor mari și al concursurilor la care pot participa doar ei pentru că, în definitiv, este simplu: note de 10 pot lua, elevii sunt fericiți, părinții sunt mulțumiți, totul este bine și frumos până la Evaluarea Națională când nimănui nu-i mai pasă dacă provii din rural sau din urban, drept dovadă, 38% dintre elevii din rural au obținut medii sub 5 la Evaluarea Națională comparativ cu un procent de 15% la elevii din urban. Deci, se pare că până la urmă, modalitatea aceasta de asigurare a egalității de șanse nu prea funcționează, nu?
Raluca Pantazi: Care este pericolul notelor umflate, al notelor mincinoase?
Georgiana Asavei: În primul rând ne păcălim pe noi înșine, sistemul ne păcălește și noi avem senzația că știm, dar odată și odată ne vom da seama că nu este așa. De fiecare dată când văd statisticile după examenul de Evaluare Națională, eu nu mă uit la notele de 10, mă uit la notele care sunt sub 5 pentru că mi se pare ușor să privim către o mână de copii care au reușit să facă totul perfect. Dar ce se întâmplă cu restul, și ei sunt copii în sistemul educațional românesc, de ei cine are grijă?
Diana Ghimiși
Raluca Pantazi
G4Media.ro
I.N.
Redacția
7 comments
Asta e bună.Profesorii parcă nu au știut?!Trebuie să vină o elevă de 14 ani,care să spună ce?Dacă la vârsta asta dai lecții,atunci cei de 40,50 sau 60 de ani ce să mai zică?Să facem pe filozofii de la o vârstă fragedă,fără experiență,fără o educație completă,fără o viziune despre viață,nu este doar periculos,ci și iresponsabil.
Un singur lucru nu știe sau nu spune această față, marea majorite a elevilor din urban au pregătire băgată în ei de clasa I până la clasa XII, măcar română și matematică, așa că o comparație urban – rural nu-și are rostul.
Diferenta nu se rezuma doar la cele doua categorii, rural/urban.
Ea se manifesta si se exacerbează si in interiorul oraselor prin acesti “poli de competenta” constituiti in mod artificial in jurul unor licee.
In unele cazuri este vorba de traditie, in altele este vorba de o simpla moda, de un curent.
Ministerul nu numai ca nu a blocat acest lucru, dar a ajuns chiar sa sustina din interior o astfel de polarizare. Este un adevarat trend ca licee mari, din orase mari, sa sustina examene si sa selecteze copiii valorosi.
Polarizarea merge chiar mult mai departe incat chiar si in cazul olimpicilor sa fie dusa o adevarata lupta pentru suprematie, pentru monopolizarea premiilor.
Sunt cateva licee care duc aceasta lupta cu mult dincolo de cea a unor simple intreceri scolare prin metode care depasesc de multe ori bunul simt si chiar legea.
Copiii sunt selectati inca din clasele mici, sunt antrenati salbatic si sunt trimisi in valuri la olimpiade. Sunt nenumarati elevi care participa la cel putin doua olimpiade nationale si nu sunt putini cei care participa la trei sau chiar patru olimpiade nationale.
Aceasta este de fapt “valuta” in care se contabilizeaza educatia din Romania.
Parintii urmaresc performanta masurata prin numarul de participari/premii obtinute in aceste intreceri, performanta care se constituie ulterior intr-un “pasaport” pentru universitatile din Anglia, SUA ori mai nou, Olanda
In rest, ramane pustiu.
Fenomenul este foarte simplu de explicat si relativ simplu de contracarat si este bine cunoscut de catre toti factorii care ar putea si ar trebui sa il contracareze.
Copiii din sate merg la scolile din oras uneori sacrificand timp si bani pe transportul in comun, copiii din orase se concentreaza la scolile bune care in felul acesta devin si mai bune.
Toata lumea a urmarit in aceste zile celebrele topuri cu super licee care reusesc gratie unui marketing foarte bun sa colecteze “spuma” unui oras.
Aceste licee produc la randul lor o imensa masa de rebuturi, dar cativa dintre elevii colectati devin olimpici si perpetueaza ideea de performanta.
Statul roman nu numai ca nu castiga nimic din aceasta aberatie educationala, dar in foarte scurt timp chiar va falimenta ireversibil ideea de “invatamant de masa” fara de care nicio societate civilizata nu se poate sustine.
Nu sunt un parinte “complexat”, copilul meu este printre cei favorizati de soarta si se numara printre olimpicii la care fac referire, dar soarta acestei tari ma priveste cu prioritate si ma simt dator sa fac aceste precizari.
Din pacate, chestiunea este cu mult mai complexa si implica masuri urgente, dincolo constatari redundante privind aceasta falie intre rural si urban!
Nu sunt sanse egale .Scoala gimnaziala versus gimnaziu din liceu cu prestigiu.Caz concret.Scoala comunala-medii de zece la fizica ,chimie,bio.La mate si romana s-a lucrat mult si au fost luati copiii de la alte ore.Gimnaziu din liceu cu prestigiu,2015-2019-clasa a sasea,teza la mate si test la bio in aceeasi zi.Pentru teza eleva a invatat 3 ore ,iar pentru testul la bio a invatat opt ore.Clasa a saptea-test final bio-eleva a invatat…zece ore,ritm de sesiune.Clasa a opta,profa de chimie i-a purtat sambetele.I-a troznit un sapte la testul din martie.Eleva a respectat ordinea reactiilor si formulele,dar a gresit la calcule.Profesoara nici n-a vrut sa discute cu parintii pe marginea lucrarii.Fata a trebuit sa invete 3 duminici la rand pentru a scoate media noua la chimie.Numai ca acele trei duminici erau rezervate pentru repetarea argumentarilor pentru Evaluare.S-a trezit cu o saptamana inaintea Evaluarii ca n-a parcurs deloc patru argumentari.A repetat toate argumentarile cu o zi inainte de Evaluare.La ora 22 plangea de epuizare.
Diferenta dintre mediul urban si cel rural are urmatoarea explicatie .Toti elevii din generatiile anterioare care au invatat carte s-au mutat la oras ,iar cei care au trecut clasa cu sprijin au ramas la tara .
Această diferența a fost din totdeauna între școala de la sat și cea de la oraș. Șansele sunt egale! Elevii nu sunt la fel!
Foarte corect. Beneficiaza de acelasi sprijin, ba chiar, clasele fiind mai mici, se acorda mai mult timp decat la oras intr o clasa cu 35 de elevi. Sunt cadre la fel de implicate si pregatite, sunt multe programe de ajutorare in zonele rurale defavorizate, insa elevul are alta mentalitate, inca de acasa. Si nu doar atat: uneori, situatia financiara sau familiala, neimplicarea familiei si interesul pentru munca agricola sau munca la birt, au condus la dezinteres pentru educatie si uneori abandon scolar. Sansele sunt insa egale sau mai mari. Dorinta de invatare e mica.