George Purcaru, FSLI: Este foarte dificil să vorbim cu adevărat despre o salarizare diferențiată. Trebuie să recunoaștem că avem condiții diferite în școlile din România

4.792 de vizualizări
Foto: gov.ro
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), George Purcaru, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „la momentul când stăm de vorbă, este foarte dificil să vorbim cu adevărat despre o salarizare diferențiată”.

La momentul când stăm de vorbă, este foarte dificil să vorbim cu adevărat despre o salarizare diferențiată. Avem, dacă putem spune așa, o salarizare diferențiată și astăzi în învățământ, atunci când vorbim despre mediul urban, mediul rural, când discutăm despre gradație de merit, pentru că 16% din procentul cadrelor didactice beneficiază de o gradație de merit pe 5 ani de zile. Și aici se ia în baza unui concurs atunci când fac dovada acestor performanțe de care discutăm.

Sigur, pentru a vorbi în tot sistemul de o salarizare diferențiată, în primul rând, trebuie să ne gândim că avem nevoie de un instrument de evaluare foarte, foarte exact, foarte corect, nu subiectiv, nu diferit de la oraș la sat, nu diferit de la județ la județ, de la regiune la regiune. Și atunci noi nu putem vorbi decât de o evaluare standardizată, lucru care este foarte dificil de realizat, pe de o parte”, a menționat vicepreședintele FSLI.

George Purcaru a menționat că sunt diferite condițiile în școlile din România: „Nu la fel se întâmplă la, nu știu, Colegiul Sava sau Lazăr din București cu ceea ce se întâmplă în școlile din Munții Apuseni sau din alte localități din țară”.

”Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că avem condiții diferite în școlile din România, deși Constituția prevede clar că ar trebui să avem aceleași condiții oferite tuturor elevilor din România. Dar realitatea, știți și dumneavoastră, știm cu toții că nu este întocmai, pentru că nu la fel se întâmplă la, nu știu, Colegiul Sava sau Lazăr din București cu ceea ce se întâmplă în școlile din Munții Apuseni sau din alte localități din țară. De aceea este foarte greu să implementăm la momentul acesta (salarizarea diferențiată – n.red). Este adevărat, s-a constituit un grup de lucru la nivel de Minister, din care și noi, sindicatele, facem parte pentru a analiza oportunitatea și pentru a vedea care sunt pârghiile pentru o astfel de salarizare”, a spus acesta.

Informații de context

Amintim că, pe 1 aprilie, Ministerul Educației anunțat că a decis “constituirea unui grup de lucru” cu sindicatele, ca să „să elaboreze proiectul de Metodologie privind salarizarea diferențiată a personalului didactic pe baza unor criterii de performanță”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Menționăm că, în 2016, au mai fost discuții despre introducerea unor criterii de performanță în învățământ, dar sindicatele profesorilor au respins salarizarea pe baza acestor criterii de performanță, după cum a scris publicația informatiazilei.ro.

Amintim că premierul României, Marcel Ciolacu, după publicarea rezultatelor de la testele PISA 2022, a cerut public ministrului Educației, Ligia Deca, să prezinte criterii de performanță pe baza cărora salariile profesorilor să poată fi crescute diferențiat. „Îi cer ministrei Deca să vină cu soluții privind criteriile de performanță în Învățământ. Nu ne putem aștepta ca doar mărind salariile să se întâmple o minune. Trebuie introduse criterii de performanță în funcție de care salariile vor crește“, a declarat Ciolacu. Acesta făcuse referire la astfel de criterii încă de la preluarea mandatului de premier.

Pe 8 decembrie, la prezentarea Raportului național PISA 2022 pe România, Andreas Schleicher, directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, a precizat că salarizarea bazată pe performanță este „una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație“.

Pe 15 ianuarie, premierul Marcel Ciolacu a declarat „nu pot să accept că un profesor care are 10 olimpici să fie plătit la fel cu unul în care toată clasa nu a luat Bacalaureatul”, la Antena 3, potrivit G4Media.ro.

Citește și:
În 2025 vor fi creșteri salariale pentru profesori, potrivit liderului sindical Marius Nistor: Mai este o diferență de încă 50% care trebuie acordată. A nu se înțelege 50% creștere suplimentară a salariului. Va fi diferența dintre salariul aflat în plată în momentul de față și maximul stabilit de grila noii Legi a salarizării
Sindicatele din Învățământ au cerut Ligiei Deca să precizeze public că la acest moment nu există niciun proiect privind salarizarea diferențiată în funcție de performanță / Grupul de lucru pentru realizarea criteriilor de performanță nu s-a mai întâlnit de pe 1 aprilie
Discuții despre salarizarea diferențiată a profesorilor în funcție de performanță, la începutul lunii aprilie, la o întâlnire a sindicatelor din Învățământ cu Ligia Deca, informează FSLI
De 1 aprilie, Ministerul Educației a anunțat că a decis “constituirea unui grup de lucru” cu sindicatele, ca să scrie criteriile de performanță pentru salarizarea profesorilor
VIDEO Ligia Deca, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Avem discuții pe regândirea gradației de merit și a treptelor de salarizare în învățământ
Premierul Ciolacu, mesaj pentru Deca: Să preluaţi propunerile OCDE privind salarizarea pe bază de performanţă în învăţământ şi să le discutăm rapid cu sindicatele. Trebuie să îndeplinim această cerinţă legitimă
DOCUMENT Salariile profesorilor din România să fie legate de performanța acestora, reformele în certificarea și evaluarea lor să fie revizuite, să fie luate măsuri care să evite suprapuneri și conflicte de interese în evaluările școlilor – printre cele 18 recomandări-cadru ale OCDE pentru Ministerul Educației
Gradația de merit trebuie regândită, creșterile salariale automate ar trebui limitate, iar salariile pentru diversele grade didactice să fie revizuite – măsuri propuse de OCDE pentru corelarea salariilor cu performanța profesorilor
DOCUMENT Elizabeth Fordham, OCDE, despre „reforma învățământului preuniversitar în România”: A existat o creștere a salariilor profesorilor. Dar există o legătură slabă între creșterea salariilor și creșterea performanței. Încurajăm diferențieri
Raluca Painter, Head of Unit la DG Reform: Competențele digitale vor influența în mod major accesul la piața muncii. O serie de state au venit la DG Reform pentru a lucra pe competențele digitale pentru copii, dar extrem de importantă este formarea competențelor digitale ale personalului didactic
Ligia Deca: Reiterez angajamentul ferm al Guvernului cu privire la creșterea atractivității carierei didactice. Avem nevoie de un echilibru între îmbunătățirea performanțelor cadrelor didactice și investiții
Criteriile de salarizare pe bază de performanță, pentru profesori, sunt în lucru cu experți OCDE, anunță Ligia Deca: Să găsim un sistem care să fie multifactorial. Se pare că acestea dau rezultate
Ministrul Educației, despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță: Experții OCDE ne-au spus că sistemele care salarizează diferit, de regulă, o fac cu bonusuri salariale condiționate de performanță, nu se referă la baza salarială. Noi avem un sistem pentru astfel de bonusuri, se numește gradație de merit

2 comments
  1. Ce vina are un profesor care a “prins” catedra la un liceu slab și care nu poate face din rahat bici. Eu zic că trebuie să rămână un sistem standard de salarizare de referință, iar lui să-i fie adăugat bonusuri de performanta. Acele bonusuri de performanta sa acopere, lunar, un procent in plus la salariu. cat va fi acel procent? aici încep negocierile: sa zicem: 35-40% pt. olimpic internațional, 20% national…nu știu, ziceți.la fel, pt. diverse concursuri sau pt. contribuții la dezvoltarea sist. de educație, cărți, proiecte științifice etc. In asta ar consta diferențierea, un plus la salariu. Cum ar putea un prof. de la tara, oricât de bun ar fi, să aibă un flux de astfel de …”bonusuri” sau cel de la o școală de cartier?

    1. Toate clasele mele au cel putin 3 elevi cu CES. Am si clase cu 6 elevi si muuulteee clase cu CES fara dosar. Parinti dezinteresati, familii dezorganizate, peobleme cu legea, probleme cu capu’, cu de toate… Cu elevii normali am rezultate normale, ajungand la licee bune si au doar note de 8-10. Spuneti-mi si mie, dupa ce am muncit pe branci o viata, ce vina am eu daca asta este populatia scolara din localitatea unde traiesc si muncesc? Ce vina am sa fiu depunctat la salariu? In conditii normale, as avea si olimpici cred. Dar lucrez cu materialul clientului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O învățătoare este acuzată că a agresat un copil de 7 ani, în timpul orelor. Legiștii confirmă că elevul avea urme de zgârieturi și lovituri pe corp, dar Inspectoratul școlar Suceava contrazice certificatul medico-legal și spune că nu se confirmă că a fost lovit copilul

Mama unui copil de șapte ani din Câmpulung Moldovenesc o acuză pe o învățătoare că i-a agresat băiatul fizic și verbal, scrie Euronews.ro. Mama a mers la IML și a…
Vezi articolul

DOCUMENT Sunt școli care nu mai plătesc profesorilor sporul de doctorat, altele au introdus „condiții aberante” în fișa postului, susțin sindicatele din Educație, care solicită în regim de urgență Ministerului deblocarea situației

„Există unități de învăţământ care au hotărât să nu mai plătească indemnizația pentru titlul științific de doctor, altele au introdus în fisa postului condiții aberante pentru acordarea acestei indemnizații, cum…
Vezi articolul

Contribuțiile din salarii la sănătate și pensii, neplătite pe luna noiembrie pentru angajații din învățământ din mai multe județe, cu câteva zile înainte de finalul anului 2023 – surse

Contribuțiile din salariile pentru luna noiembrie către asigurarea de sănătate și pensie sunt neplătite pentru angajații din învățământ din mai multe județe, potrivit surselor Edupedu.ro. Situația nu este o premieră…
Vezi articolul