Aproape 7.000 de profesori necalificați, în școlile din România, susține un lider sindical. Purcaru, FSLI: Avem nevoie de tineri performanți, iar în ultimii ani au venit foarte puțini. În primii 5 ani peste 50% din nou-veniți au părăsit sistemul de educație

5.355 de vizualizări
Foto: gov.ro
Vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a spus că în sistemul de educație sunt în prezent aproape 7000 de profesori necalificați, adică nu au studiile corespunzătoare. În septembrie anul trecut, Ligia Deca spunea că sunt “peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina pe care o predau“. Vicepreședintele FSLI a spus, miercuri, 22 mai, în emisiunea InfoEdu de la TVR Info că tot mai puțini tineri aleg să predea în sistemul de învățământ, iar “în primii 5 ani peste 50% din ei au părăsit sistemul de educație”.

Sunt aproape 7.000 de profesori necalificați în sistemul de învățământ, adică nu au studii de specialitate, spune vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, George Purcaru. El a spus că e nevoie “de tineri performanți în sistem care trebuie atrași și prin aceste facilități salariale și nu doar salariale, către sistemul de educație”.  

Vicepreședintele FSLI a mai precizat și că la discuțiile cu Ministerul Educației sindicatele au propus facilități pentru tinerii profesori “atât în contractul colectiv de muncă, inclusiv în lege și nu s-au acceptat toate propunerile noastre“.

Răspunsul integral al vicepreședintelui George Purcaru

InfoEdu: Domnule Purcaru, după un an de la grevă, cum credeți dumneavoastră dacă am face un bilanț la ceea ce s-a întâmplat atunci, ce ați obținut, unde vedem plus valoarea sau normalizarea față de acum un an? 

George Purcaru: E clar că nicio schimbare în bine nu se întâmplă peste noapte și v-aș aduce în discuție faptul că avem 4.700 de profesori doar cu liceul, aproximativ 7.000 de necalificați în sistem, adică cu studii necorespunzătoare. Prin urmare, salarizarea, o salarizare foarte bună nu face altceva decât să atragă și tinerii performanți în sistemul educației, tineri care în ultimii ani au venit foarte puțin, iar atunci când au venit în primii 5 ani peste 50% din ei au părăsit sistemul de educație. E clar că lucrurile nu se pot vedea peste noapte. E mai bine față de ce s-a întâmplat sau ce era acum un an. E clar, nu încape discuție, dar știți că întotdeauna este loc de mai bine și întotdeauna este un loc de încurajare a performanței. Și tinerii performanți trebuie atrași și prin aceste facilități salariale și nu doar salariale, către sistemul de educație. Noi am propus astfel de lucruri atât în contractul colectiv de muncă, inclusiv în lege și nu s-au acceptat toate propunerile noastre. Dacă acum o perioadă destul de lungă de timp în urmă aveam inclusiv salariul de merit care se acorda pe un an de zile la nivelul unității de învățământ, chiar și acest lucru a dispărut. 

Gândiți-vă că în acea perioadă când aveam salariul de merit, directorul, consiliului de administrație al unității, puteau încuraja acești colegi care pun mai multă muncă, mai multă pasiune mai mult decât este cerut printr-o fișă a postului și atunci trebuie să existe astfel de lucruri, astfel de posibilități de a recompensa munca și implicarea peste ceea ce înseamnă o fișă a postului“. 

Care sunt profesorii fără pregătire. Cele trei situații

Cadrele didactice fără pregătire sunt profesorii, educatorii și învățătorii care nu au studii corespunzătoare postului pe care-l ocupă.

Conform Ministerului Educației aceștia pot fi în următoarele situații:

  1. Cu studii superioare în alt domeniu decât cel al postului.
  2. Studenți, în curs de calificare.
  3. Cu studii medii.

De exemplu, tinerii care termină un liceu pedagogic și au diplomă de BAC, se pot înscrie imediat pentru un post la concursul de titularizare doar la specializarea educator – puericultor sau educator-învățător. Apoi, ei pot preda și în același timp continua formare și studii superioare de specializare. Majoritatea aleg să facă acest lucru pentru că și salariul crește pe măsură ce au o specializare și vechime.

Situația suplinitorilor fără studii corespunzătoare din 2019 încoace

Iată situația din ultimii ani a cadrelor necalificate care predau elevilor:

Informații de context

La începutul anului școlar actual, ministra Ligia Deca spunea că “sunt peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina care o predau și care vor intra la ore din 11 septembrie 2023” și că “oricum, cineva va intra la clasă și în cele mai multe cazuri acel cineva are toate calificările necesare pentru a preda acea disciplină”.

Deca a anunțat atunci că a fost aprobată o hotărâre ce vizează suplimentarea cu 3.000 de posturi, pentru anul școlar 2023-2024: 2.100 pentru posturi didactice, 900 pentru posturi nedidactice. În august 2023, peste 3.700 de posturi de profesori și 1.600 pentru cadre didactice auxiliare și nedidactice au fost cerute de inspectoratele județene pentru începutul anului școlar. Cu un an înainte, în august 2022, ministrul Educației de atunci, Sorin Cîmpeanu anunța un număr de 5.223 de profesori necalificați în sistem.

După simularea de la Evaluarea Națională 2024, profesorul de matematică Cătălin Ciupală, de la Colegiul „Andrei Șaguna” din Brașov, a remarcat faptul că rezultatele de la simularea la matematică sunt în strânsă legătură cu lipsa profesorilor calificați.

În luna martie anul acesta, Edupedu.ro a scris că în acest an școlar este cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România: Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024.

Datele referitoare la numărul profesorilor din unitățile de învățământ preuniversitar au fost transmise senatorului Ștefan Pălărie (USR) de către Ministerul Educației.

Dacă în 2019 erau 36.787 de norme didactice ocupate cu personal angajat pe perioadă determinată (inclusiv personal didactic asociat și pensionat), în noiembrie 2023 erau 44.574 de angajați pe perioadă determinată. Acest lucru înseamnă că numărul lor a crescut cu cel puțin 21%.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Citește și:
Peste 3.400 de profesori necalificați pentru disciplina pe care o predau vor intra la ore în acest an școlar, anunță Ligia Deca / Ministra dă asigurări că „cineva va intra la clasă” mai ales în mediul rural, unde sunt „situații dificile” la găsirea profesorilor de științe
Cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România. Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024
Rezultatele de la simularea la matematică sunt în strânsă legătură cu lipsa profesorilor calificați. Este o tragedie națională iar în 10 ani va fi un dezastru, spune profesorul Cătălin Ciupală

12 comments
  1. Am colege care an de an au dat examene de Titularizare si sunt an de an suplinitoare, si-au mâncat tinerețea în învățământul si sistemul.vostru de Titularizare infect.Au copii ,familie și trebuie sa invate an de an și nimeni nu considera ca merita Titularizare deși au note de la 7 în sus.Si acum vreți sa vina tineri.Ii credeți prosti?Va mai găsiți voi fraieri ca noi când o zbura porcu’!Ei nu vad cum va bateți joc de cei care au făcut prostia sa rămână în sistem?Cine crezi ca își toceste coatele în facultate ca să vină să muncească pe bani putini toată viața,toată viata sa fie un sărăntoc,sa nu aibă bani pentru copii?

  2. Multi cârcotași pe aici..Multi vor sa schimbe examenul de titularizare…explicabil,că nu e chiar ușor…Nu orice Truly -Fuly ajunge profesor ..E bine că titularizarea asta se da in etape ..Multi nu se înscrie în prima etapă,că e mult mai grea decât a doua ,care permite suplinirea și unde examenul e mult mai ușor…Eu zic că ar trebui dublate încă odată salariile în învățământ pentru titulari,iar suplinitorii calificați să aibă 80 la sută din acest salariu și suplinitorii necalificați doar 60 la sută…Numai așa putem atrage oamenii de valoare spre un sistem atât de controversat…

    1. Sa știi ca sunt titulari care nu au dat examen de Titularizare ori s-au titularizat doar cu un 5 acum ceva ani când erau multe posturi și nimeni nu le vroia.

  3. Dezinformare ca la carte/ din ignoranță ori lene:

    Este doar pe jumătate adevărat faptul că ”Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.”

    Ați uitat să completați cu faptul că o altă CONDIȚIE NECESARĂ este ca profesorilor respectivi să le fie oferite POSTURI TITULARIZABILE (i.e. scoase la concurs pentru angajare pe perioadă nedeterminată).

    Vreți să faceți jurnalism de calitate și nu să citați statistici ? Atunci investigați modalitățile de stabilire și publicare a posturilor vacante/rezervate din fiecare județ. V-ar trebui o secție separată de jurnaliști adevărați, dedicați.

  4. Hai că E un titlu să fie ceva.Multe ore pe oraș nu sunt publicate.Sunt angajați protejații care nu au studii,sau au și nu au participat la nici un concurs,sau sunt cu funcție de auxiliar la unitatea școlară și au și ore că se poate!!!A verificat cineva studiile și dacă orele au fost publice!???Nu, că E pe linie de relații de partid!

  5. Gresit nu sunt posturi,domnilor!
    Nici vorba de ceea ce spuneti!
    Mai schimbati …titularizarea asta mizera,ca nu vrem sa facem cancer in invatamant!

  6. Sunt pline scolile de profesori necalificati pentru ca au intrat multi dintre ei pe usa din spate, fiind cunostintele unora sau altora din sistem. Iar prostimea care da titularizare ramane pe afara, ca nu sunt scoase posturile. Asta este adevarul.

  7. Cu profesorii cu experiență, performanți din sistem ce faceți? Salariile lor nu sunt onorante pentru tot know-how-ul lor! Statutul lor in instituție e lăsat la cheremul directorului lipsit de obraz, lipsit de respect! Atâta degradare umană văd ei in jur, încât parcă se vrea să nu mai prindă ani de liniște la îndepărtata pensie!
    Asta e cea mai ,,mare viziune” a momentului: știi că sistemul e susținut de ei, dar lași nemernicii să își bată joc!

    Și creați noi conflicte intre generații!
    ,,Tinerii nu vin!” La ce să vină? Să ajungă precum părinții lor, profesori azi, care nu sunt onorați prin nimic de societate?
    ,,Bătrânii” nu mai pot respira, nu se pot ingriji pe ei și pe ai lor așa cum ar merita după o viață de muncă grea cu oameni, cu dogme, cu schimbări!
    Cei in vârstă au încercat toată viața să devină și li s-a cerut să tot demonstreze! Cui? Unui guvern care ii plătește prost, unor directori care fac totul doar pentru cei pe care i-au adus ei in școală – le dau ore suplimentare, dirigenții, proiecte, comisii – de unde rezulta hârtii multe ( citite in mod unic tot de-ai lor) și cu care se mărește lipsa de caracter, prin exercițiu zilnic!
    S-a format o patură de indivizi infatuați și manipulatori care au făcut acea școală abuzată (spre a deveni tot mai irelevantă), iar acum fac scut in a da societății cetățeni lipsiți de profunzime, dar buni de învârtit pe degete! In școală s-au format elevi naivi și profesori descurcăreți care calcă pe cadavre!
    Să nu-i acuzați pentru asta pe cei în prag de pensie! Ei au fost centrifugați strategic pentru modelul de muncă și onestitate care nu convenea!

  8. vin putini pentru că locurile sunt ocupate de pensionari trecuți de 70 de ani și ținuți în brațe de amicii directori și inspectori …sau,cazul doi,posturile nu sunt declarate vacante și sunt păstrate pentru amici detașați care n au chef da stea sau să meargă la școală unde sunt deja titulari…deh…

  9. Voi pleca si eu din sistemul asta neperformant dar m-am îmbolnăvit de stres și nu mai pot face fata la examinare în alta parte.Imi revin și vă las pe voi și corupții voștri sa mâncați tot,tot.

  10. Sa vederi când veți rămâne și fără ăștia vechi în sistem și “neperformanți” așa cum va doriți dumneavoastră. Va fi totul pe AI.Ramane un profesor coordonator pe judet și asta e tot.Banii vor fi toți ai voștri și nu va mai trebui sa plătiți profesori.Asta nu mai etapa de trăit și crescut copii,ne-ati terminat pe toți psihic cu legile tâmpite care au dat libertăți nemăsurate tuturor proștilor și nesimțiților.

  11. N-ar sufla unul o vorbulita despre adevaratul motiv pt care tinerii nu vin in invatamint: comportamentul elevilor si al parintilor. Ca doar nu vrem sa deranjam electorii acum in prag de alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Articol recomandat de World Vision în cadrul programului Young Leaders, finanțat de Uniunea Europeană

De Sărbători, vrem o comunitate ca-n afară: tinerii din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values donează pentru cei mai nevoiași din comunitatea lor

În preajma Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, tinerii din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values, derulat de Fundația World Vision România cu sprijinul financiar al Uniunii Europene,…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu anunță că finanțează „Săptămâna verde” cu echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev: „Decidem azi ca programul școlar Săptămâna verde să fie finanțat, așa cum este firesc, din Fondul de Mediu. Alocăm acestui proiect un buget de 100 de milioane de lei”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de guvern de astăzi, 4 aprilie 2024, că va aproba hotărârea de guvern care alocă suma de 100 de milioane de lei…
Vezi articolul