Geografie la Bacalaureat 2023. Sfaturi de la profesorul Bogdan Petre pentru fiecare cerință de la examen: Puteți folosi o riglă ca să estimați cât mai exact datele din graficul de la subiectul III

Foto: © Bigandt | Dreamstime.com

Hărțile de pe subiectul de la Geografie, probă la alegere la Bacalaureat, trebuie analizate cu atenție, la fel și cerințele care se bazează pe harta Europei, harta României și graficul de la subiectul III, atrage atenția profesorul Bogdan Petre într-un ghid realizat pentru Edupedu.ro, cu sfaturi pentru abordarea fiecărui subiect de examen în parte la BAC 2023.

În ceea ce privește subiectul I, „analizați cu atenție harta. Statele sunt marcate cu litere, iar orașele-capitală cu numere. Uneori se întâmplă ca anumiți candidați să confunde litera I cu cifra 1. Pentru a demonta orice urmă de îndoială trebuie să știm că teritoriile statelor marcate cu litere sunt întotdeauna colorate în nuanțe de gri/negru, iar teritoriile statelor unde sunt marcate doar orașele-capitală sunt redate pe fond alb”, spune profesorul în ghid, redat integral mai jos în articol.

Pentru subiectul II, „o recomandare este analiza atentă a hărții și, mai ales, a legendei acesteia. Atât râurile, cât și orașele sunt marcate cu numere, iar dacă nu analizăm cu atenție legenda hărții putem rezolva eronat anumite subpuncte. De reținut este faptul că atunci când un număr de pe hartă este însoțit de o săgeată avem de a face cu un râu, iar atunci când numărul de pe hartă este poziționat lângă un punct, este vorba despre un oraș”, susține profesorul.

Iată mai întâi ce trebuie să știi despre Bacalaureatul 2023:

Proba la Geografie – probă la alegere a profilului – este programată miercuri, 28 iunie 2023, conform calendarului oficial de Bacalaureat 2023 pentru absolvenții de liceu.

Bogdan Petre este profesor de 8 ani și predă la Colegiile Naționale “Matei Basarab” și “Gheorghe Lazăr” din București.

Întreaga serie de articole cu sfaturi pentru probele de BAC 2023 poate fi accesată aici și se va actualiza pe măsură ce publicăm ghidurile cu indicații de la profesori: edupedu.ro/tag/sfaturi-bac/.

Recomandările complete:

„Așa cum bine cunoașteți, proba la Geografie din cadrul Examenului de Bacalaureat este structurată în 3 subiecte, și anume:

Proba de bacalaureat la Geografie își propune să aducă teoria în concret, subiectul fiind structurat astfel încât să pună în valoare, pe cât se poate, partea aplicativă a conținuturilor propuse în programa de bacalaureat. Acesta este și motivul pentru care un număr foarte mare de elevi optează pentru proba la Geografie, aceasta având statut de probă la alegere în cadrul Examenului Național de Bacalaureat.

Subiectul I

Subiectul I pleacă de la o hartă contur a Europei, pe care sunt marcate, cu litere, diverse state, iar cu numere anumite orașe-capitală. Pornind de la această hartă, aveți de rezolvat mai multe cerințe ce vă solicită identificarea anumitor state și capitale, precum și asocierea anumitor aspecte cu statele cărora le sunt specifice. Cerința D propune, în cele mai multe dintre situații, o comparație între clima a două state, iar subpunctul E vă cere să explicați anumite situații-problemă sau aspecte din realitatea geografică europeană.

Sfaturi:

Diferența dintre statele marcate cu litere și capitalele marcate cu numere

Subiectul al II lea:

Subiectul al II lea pleacă de la o hartă a României pe care sunt marcate, cu litere, unități/subunități de relief, iar cu numere, râuri și orașe. Acest subiect este structurat ca și subiectul I, însă cunoștințele verificate sunt, de această dată, cele de Geografia României.

Sfaturi:

Fiind un subiect structurat identic cu subiectul anterior, recomandările de mai sus se aplică și aici. De menționat este faptul că la acest subiect, în cele mai multe dintre situații, aveți de realizat o comparație între relieful a două unități/subunități de relief. La acest subiect de comparație se păstrează cele 3 note de subsol, deci, veți redacta frazele  în mod asemănător cu cele de la Subiectul I. D.

O altă recomandare pentru acest subiect este analiza atentă a hărții și, mai ales, a legendei acesteia. Atât râurile, cât și orașele sunt marcate cu numere, iar dacă nu analizăm cu atenție legenda hărții putem rezolva eronat anumite subpuncte. De reținut este faptul că atunci când un număr de pe hartă este însoțit de o săgeată avem de a face cu un râu, iar atunci când numărul de pe hartă este poziționat lângă un punct, este vorba despre un oraș.

Diferența dintre un râu și un oraș în marcajele de pe hartă

Atenție sporită trebuie să acordăm orașelor apropiate spațial și să le legăm de un element al cadrului natural pentru a ne asigura că răspunsul pe care urmează să-l redactăm este cel corect. De exemplu, orașele Brașov și Sfântu Gheorghe sunt relativ apropiate spațial, iar acestea pot fi confundate. Astfel, în această situație, putem folosi drept element ajutător râul Olt, care traversează orașul Sfântu Gheorghe, nu și Brașovul.

Subiectul al III lea

Acest subiect este structurat diferit față de cele anterioare. De regulă, debutează cu un grafic care redă anumite aspecte actuale ale unor elemente de Geografie fizică sau umană, fie pentru Europa, fie pentru România, ori Uniunea Europeană. Cerințele legate de acest grafic testează interpretarea corectă a acestuia, dar și noțiuni elementare de matematică. Subiectul continuă cu subpunctul C, la care aveți de caracterizat succint, în cele mai multe dintre situații, o țară vecină României ori una dintre cele 7 state ale Uniunii Europene, propuse drept studiu de caz în programa de examen. Subpunctele D și E solicită, din nou, explicarea unor procese/fenomene/aspecte din realitatea geografică europeană și românească ori a unor probleme de interes din sfera Uniunii Europene.

Sfaturi:

Scările graficului și legenda

Dragi geografi, timpul alocat probei la Geografie este unul suficient, astfel încât subiectele se pot rezolva fără presiunea timpului. Înainte de a preda lucrarea verificați dacă ați scris rezolvările pentru toate cerințele, cu atenție sporită la întrebările de tip grilă, care din grabă sau din neatenție pot fi omise.

Mult succes la examen și la admiterile care vor urma! Nu uitați că ”fără Geografie am fi pierduți într-o lume fără repere, fără înțelegere și fără direcție”, astfel că această disciplină vă va ajuta pe viitor să știți unde trebuie să ajungeți și mai ales cum, chiar și atunci când singurele căi sunt acelea mai puțin accesibile”.

Foto: © Bigandt | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version