Genoveva Cerchez, profesor de limba română: Dacă bacul ar însemna texte la prima vedere, orele de literatură s-ar putea elibera de această tiranie. Și atunci poate că profesorii s-ar concentra pe literatură, nu pe cerințele de bac

În acest ultim interviu al seriei, am ales pentru interviu un îndrumător foarte drag cu rezultate notabile și performanțe remarcabile. Doamna Genoveva Cerchez este profesor de limba română și instructor de dezbateri academice. Din curiozitate și pentru a afla cât mai multe despre experiența profesională (în ambele sensuri ale cuvântului), am următoarele răspunsuri care sper să deslușească întrebările multora; în ceea ce privește câteva viziuni asupra limbii române, orelor online, cariera de profesor și propovăduirea lecturii.

Interviul este realizat de Ștefan Lefter, elev în clasa a XI-a la Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia, și face parte dintr-o serie de articole prin care Ștefan explorează meseria de profesor, pe care vrea să o urmeze.

Ștefan Lefter: Ce v-a determinat să intrați în sistemul de învățământ?

Genoveva Cerchez, profesor: „Am știut dintotdeauna că voi fi profesor și nimic altceva, așa cum știe cineva, de pildă, că e om și nu arbore. E posibil ca ideea să fi prins rădăcini încă din primele zile de grădiniță, unde am avut binecuvântarea să intru în grija doamnei educatoare Rodica Vlas – o blândețe și o minune de om! Dar am știut sigur că voi fi profesoară de română în clasa a șasea, când – din nou, o binecuvântare – a venit la noi la clasă doamna profesoară Elena Soroceanu. Primele lecții pe care le-a ținut au fost pentru mine o mare uluire (cam așa ca în romanele lui Marin Preda) pentru că am avut fizic senzația că atunci când vorbea doamna profesoară se făcea lumină. De atunci prețuiesc, în primul rând, structura și claritatea într-un text. Iar doamna profesoară îmi face bucuria și onoarea să îmi fie și în prezent prietenă.

Ștefan Lefter: Ați urmat vreun model, v-a îndrumat cineva din punct de vedere profesional?

Genoveva Cerchez, profesor: Nu am avut un singur model. Mi se pare că îți limitezi foarte mult devenirea dacă urmărești un model anume sau dacă admiri un singur om. Învăț de la toate, cum spune Rudyard Kipling, încerc să aplic orice lucru care îmi trezește admirația și care mi se pare benefic. Sunt mereu atentă la oamenii care își fac treaba cu responsabilitate, competență, pasiune și drag de oameni și încerc să învăț de la ei.

Îndrumarea didactică în timpul facultății nu a fost așa cum aș fi vrut dar, din nou, au fost mereu, de-a lungul vieții, oameni care m-au ajutat, unii cu bună știință, alții fără să știe că o fac. Am învățat foarte mult de la doamna profesoară Tudorița Beldie, care mi-a ghidat practica pedagogică la Liceul de informatică din Iași, și, de-a lungul anilor, de la colegii de catedră dar și de la colegii de alte discipline. Și desigur, foarte, foarte multe am învățat de la elevi. Și acest proces nu a încetat nicio clipă. Nu știu cum e pentru alții, dar drumul meu a fost mereu un drum fermecat, ca în povești – la fiecare obstacol am întâlnit și omul potrivit care să mă ajute să ies din impas și să înțeleg lecția. Singurul merit pe care mi-l recunosc este că am fost atentă, că am intuit întâlnirile miraculoase – cum le numeau, într-unul dintre dialogurile lor, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Dar sentimentul a fost, mereu, că port o mantie fermecată, care mă apără și mă ajută – de aceea și spun mereu că am fost binecuvântată și nu că am avut noroc. E mai mult decât noroc această purtare de grijă pe care am simțit-o mereu.

Ștefan Lefter: De la an la an, este din ce în ce mai greu să ții pasul cu noile vremuri. Prin ce v-ați adaptat cerințelor și cum atrageți copiii de conținutul orelor?

Genoveva Cerchez, profesor: Nu aș spune că e greu să ții pasul cu vremea. Sau nu încă :). Ăsta e unul dintre lucrurile care îmi plac la această profesie – tot timpul trebuie să adaptezi. Nu ții aceeași lecție la fel la două clase. Schimbi mereu, în funcție de clasă, de cum evoluează lumea, la modul ideal chiar în funcție de fiecare elev. Asta e frumusețea, nicidecum greutatea. Adaptarea e de la sine înțeles, dar nu cred că e suficientă pentru a-i atrage pe copii. Ceea ce îi va atrage pe elevi nu se va schimba niciodată – e așa încă de când Platon scria despre educație și, cu siguranță, chiar de la începutul lumii: în egală măsură este entuziasmul și pasiunea pentru materia predată, dragostea de oameni și dorința de a oferi celorlalți, de a împărtăși din frumusețea și bucuria lumii.

Ștefan Lefter: Dar cei care doresc să urmeze calea literelor și a culturii scrise nu sunt numeroși.

Genoveva Cerchez, profesor: Nu știm asta. În fiecare epocă oamenii au impresia că lucrurile sunt mai rele decât în trecut. Când eram eu la liceu nu știam pe nimeni care vrea să dea la Litere și, când m-am înscris, m-am trezit că eram vreo șase candidați pe un loc. În ciuda impresiei generale, se scrie și se citește în prezent mai mult decât în orice epocă din evoluția umanității.

Ștefan Lefter: Există acest mit: odată ce ajungi la maximul de salarizare, după ce obții toate gradele, se termină orice bătaie de cap și apare plafonarea. E adevărat că, odată ce ești titular, nu mai ai nicio grijă, nicio presiune?

Genoveva Cerchez, profesor: Depinde de ce te-ai făcut profesor. Dacă ești acolo cu pasiune pentru cunoaștere și cu dragoste de oameni, nici o hârtie nu te poate plafona – fie ea fluturaș de salariu, diplomă sau certificat. Doamnele profesoare pe care le-am pomenit mai sus au încă elevi sub îndrumare la ceva ani după pensie – nu spunem câți! Și singurul interes este acela de a ști că sunt de folos. Profesorul, ca și actorul, nu iese la pensie și nu se plafonează. Iar dacă se oprește din alte motive decât cele care țin de sănătate, înseamnă că nu a fost niciodată pe bune – ca să zic așa, mai puțin academic.

Ștefan Lefter: Cum ar trebui să privim aceasta oportunitate de a modifica programa, de a schimba numărul de ore? Este ocazia să aducem o înnoire în materie?

Genoveva Cerchez, profesor: O, da. Asta e speranța mea cea mai mare pe plan profesional. Trebuie să pornim de la obiective și rezultate. Ce așteptăm de la orele de română? Să plece absolventul de la școală cu cheful de a citi, sau cel puțin să nu plece (în)jurând că nu va mai pune vreodată mâna pe vreo carte de literatură română. Să știe să vorbească și să scrie cu sens și corect. În ce măsură atingem în prezent aceste obiective? Cred că ar trebui să pornim de la o analiză riguroasă. Mă tem că rezultatele nu ar fi prea îmbucurătoare.

Îi ador pe clasicii literaturii române – i-am citit cu sufletul la gură pe autorii din programa de bac iar acum îi recitesc cu neîncetată surpriză, pentru că mereu aflu ceva neobservat și minunat în cărțile lor. Dar programa de bac se oprește la anii `70 ai secolului trecut și știm cu toții cum sunt tratate conținuturile care nu se regăsesc în programa de bac. Cred că aici e problema – tirania bacului asupra literaturii române. Dacă bacul ar însemna texte la prima vedere, orele de literatură s-ar putea elibera de această tiranie. Și atunci poate că profesorii s-ar concentra pe literatură, nu pe cerințele de bac. Așa cred și sper. Și încă ceva: unde e, în școala românească, literatura universală? De ce se face doar la profil uman – și nici acolo nu i se dă prea mare importanță?

Ștefan Lefter: În perioada aceasta, de vacanță, se vorbește de formarea online a cadrelor didactice. Ați participat la vreun curs?

Genoveva Cerchez, profesor: Am participat acum câțiva ani la cursurile organizate de Siveco în cadrul Programului Intel®Teach – Predarea în Societatea Cunoașterii și apoi la cursul “Profesorul creator de soft educațional”, organizat tot de Siveco, ambele, desigur, în colaborare cu Ministerul Educației. Sunt cele mai serioase și mai concrete și mai formative cursuri de perfecționare la care am participat eu. Mi-au schimbat profund viziunea și abordarea.

Ștefan Lefter: Începe școala într-o lună. Realist, la ce să ne așteptăm? Cum știți că veți continua lucrul în anul școlar care vine?

Genoveva Cerchez, profesor: Realist, nu știu la ce să mă aștept, așa cum nu poate nimeni să știe cu siguranță în timpul unei pandemii. Știu doar că voi încerca, așa cum am făcut mereu, să fiu de folos elevilor mei cu toată responsabilitatea și cu tot entuziasmul de care sunt capabilă. În orice formă. Sigur că mi-aș dori mai multă implicare din partea elevilor, dar, pe de altă parte, așa cum îmi spunea o colegă zilele trecute, elevilor le este greu să facă diferența, să se disciplineze în asemenea măsură încât să știe că între orele x și y camera lor, care de multe ori e dormitorul, devine sală de clasă. Și nu o să ne mirăm prea mult dacă ne uităm la numeroasele studii despre cât de dificilă este autodisciplina în cazul muncii de acasă pentru oamenii mari. Și observațiile datează de dinainte de pandemie. Facem cu toții cât de mult și cât de bine putem în situația dată.

Ștefan Lefter: În final, vă rog să îmi spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră și activitatea pe care, prin acest interviu, elevii și comunitatea din jurul dumneavoastră o apreciază foarte mult.

Genoveva Cerchez, profesor: Cred că am spus deja ce era esențial de spus despre mine. Visul meu de aur este un program național și profesionist de promovare a lecturii, în care m-aș implica total. Pentru că bucuria de a citi este pentru mine o bucurie deplină care ar putea fi întrecută doar de bucuria de a o împărtăși cu cât mai mulți oameni.”

Citește și:

Crina Neagu, profesor de psihologie: Noi educăm copiii acestei generații, nu pe cei ai generațiilor trecute

Educația cade pe locul 2 între elementele care creează sentimentul de comunitate între europeni, în opinia românilor – sondaj Eurobarometru / România, pe ultimul loc la valorizarea drepturilor fundamentale și democrației

Vreau să devin profesor, dar sunt singurul – Ștefan Lefter, serie de articole despre meseria de profesor