Galben și albastru peste tot la Olimpiada Națională de TIC, de la Slobozia, exact culorile partidului primarului din orașul-gazdă și al inspectoarei școlare generale / Elevii specializați în programare au fost duși în vizită la trei biserici în trei zile de către organizatori

1.336 de vizualizări
Foto: isjialomita/onti2024 / Colaj Edupedu.ro
Elevii olimpici la Tehnologia Informației (TIC), de la etapa națională desfășurată recent, au primit materiale promoționale – ghiozdane și ecusoane – în aceeași schemă de culori a Partidului Național Liberal – galben și albastru, în an electoral cu patru rânduri de alegeri, după cum se arată în mai multe fotografii postate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Ialomița.

Folosirea culorilor de partid vine în contextul în care ne aflăm în plină campanie electorală.

Olimpiada s-a ținut la Slobozia, în județul Ialomița. Primăria, care a avut implicare în organizare, asigurând de exemplu transportul pentru activități și sălile de deschidere/închidere a competiției, are un primar PNL candidat pentru un nou mandat la alegerile din acest an.

  • Iar inspectoarea școlară generală, Steluța Iuliana Mitrea, este și ea membru PNL și soția viceprimarului din Țăndărei (sursa), Mircea Traian, candidat 2024 la primăria din Țăndărei, conform listelor de la Biroul Electoral Central (BEC).

În fotografii, se observă cum elevii țin ghiozdane galbene și au ecusoane cu șnururi albastre la gât. Participanților le-au fost înmânate materialele încă de la sosirea în oraș, de la preluarea cu microbuzul de la gară:

Foto: isjialomita/onti2024
Foto: isjialomita/onti2024

Paleta de culori a fost inclusiv pe logo-ul creat pentru olimpiadă, prezent pe fiecare afiș și în spațiile în care au fost elevii minori:

Foto: isjialomita/onti2024

Vezi și: Școala în campanie electorală – studiu de caz: Mihai Chirica, primarul candidat pentru un nou mandat la Iași / Edilul apelează la funcție pentru a folosi elevi, profesori, școli și universități în comunicarea de campanie

Elevii s-au plimbat prin tot orașul Slobozia cu aceste materiale promoționale ale olimpiadei, între locurile de desfășurare a mai multor activități, conform programului.

Foto: isjialomita/onti2024

Elevii olimpici la tehnologia informației au avut în program și vizitarea a nu mai puțin de trei biserici ortodoxe:

Foto: isjialomita/onti2024

Anul trecut, tematica cromatică a Olimpiadei Naționale de TIC, organizată la Târgoviște, a fost culoarea roz.

Inspectoarea școlară generală din Ialomița, Steluța Iuliana Mitrea, este membru PNL, iar multe dintre postările sale de pe Facebook sunt distribuiri ale postărilor de promovare în campanie a partidului:

Edupedu.ro a arătat într-o analiză de miercuri, 29 mai, cum inspectorii școlari generali sunt în campanie electorală. Cel puțin 31 de șefi de inspectorate școlare candidează la alegerile locale din iunie 2024 pentru PNL, PSD și UDMR.

  • De remarcat, pe site-urile instituțiilor sau pe cel al Ministerului Educației, șefii de inspectorate sau alți politicieni angajați ai acestor instituții nu apar să fie suspendați din funcțiile actuale pe perioada campaniei electorale.
Citește și:
ANALIZĂ Inspectorii școlari generali, în campanie electorală. Cel puțin 31 de șefi de inspectorate școlare candidează la alegerile locale din iunie 2024 pentru PNL, PSD și UDMR
Școala în campanie electorală – studiu de caz: Mihai Chirica, primarul candidat pentru un nou mandat la Iași / Edilul apelează la funcție pentru a folosi elevi, profesori, școli și universități în comunicarea de campanie
Inspectorul șef al ISJ Brăila, candidat și el în alegeri, despre clipurile electorale filmate în școli de șeful său de partid, președintele PNL Brăila Alexandru Popa: Vom demara o discuție mâine-poimâine la ISJ, o să vizionăm filmulețele și după aceea o să citim articolul din legea Educației ca să vedem dacă este o încălcare a legii
Toate posturile din actualele inspectorate școlare ar urma să fie scoase la concurs în 2024, an electoral cu 4 rânduri de alegeri politice – proiect de calendar. Regulile pentru recrutarea șefilor de direcții județene și a inspectorilor trebuie stabilite până în februarie
VIDEO 38 de inspectori școlari generali sunt membri ai PNL și UDMR / Klaus Iohannis, în decembrie 2018, la lansarea România educată: PSD este eminamente politizatorul sistemului educațional – o eroare fundamentală. Toate trebuie făcute în realitate cu bun-simț și cam toți își dau seama care este bunul simț în depolitizare
Politizarea în profunzime a sistemului de educație. Inspectoarea Onorica Dorca, pentru învățământ primar, mulțumește PSD pentru că a repus-o în funcție la Inspectoratul Școlar Maramureș
DOCUMENT Fără activități politice în școli, avertizează în an electoral ministrul Educației: „Sunt interzise de lege” / Același Minister menține politizarea inspectoratelor, unde toate funcțiile de conducere sunt ocupate politic / Peste 1.700 de directori de școli sunt numiți tot politic
Toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate politic, prin detașare, conform unui raport al Ministerului Educației, instituție care refuză de doi ani să organizeze concursuri, așa cum îi cere legea / Peste 1.700 de directori de școli sunt puși tot politic
PNL se mândrește cu un eveniment politic într-un colegiu național din Hunedoara, mascat sub aparența unui turneu sportiv și “aprobat” de conducerea liceului, deși activitățile politice în școli sunt interzise prin lege
Șefa Inspectoratului Școlar Județean Neamț, Florentina Luca-Moise, și-a dat demisia după aproape doi ani la conducerea ISJ. Recent a fost exclusă din PSD pentru că ar fi „trădat” partidul

4 comments
  1. Asa au invatat sa-si pupe mai vârtos stăpânii politici si pe cei apirituali.Am vazut de curand o grupa de gradinita PSD, rosie cu rucsacei albi. Asa e natia asta a noastra, pupatoare de papuc boieresc.

  2. Faptul ca au fost duși in vizita la trei biserici, în trei zile difertie, este un lucru foarte frumos, indiferent de specializarea elevilor. Acest lucru le-a oferit posibilitatea de a-și lărgi nu numai spectrul religios, ci și cultural, istoric, național etc. Doamne ajută! Bravo din punctul acesta de vedere!

  3. Albastru-galben? Nu mai este la modă “Slava Ukraini”? Acum e cu PNL… ce e și cu narativul ăsta al presei. Pentru o vreme am crezut că edupedu e ceva legat de informații pentru profesori 😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

CEDO: vaccinarea obligatorie a copiilor împotriva poliomielitei, hepatitei B sau tetanosului e ”necesară într-o societate democratică”. Curtea a respins plângerile unor cehi ai căror copii nu au fost primiți de grădinițe pentru că refuzaseră vaccinarea

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins plângerile unor cetățeni cehi care au fost amendați sau respinși la înscrierea copiilor la grădiniță pentru că au refuzat să își vaccineze…
Vezi articolul

EXCLUSIV Comisia Europeană monitorizează reforma educațională din România și „urmează să fie consultată pe proiectele de legi de îndată ce Ministerul Educației are o versiune consolidată a acestora” – SURSE / Executivul european susține „lupta împotriva plagiatului și a plagiarismului”

Comisia Europeană monitorizează modificările din domeniul educației din România și „urmează să fie consultată pe proiectele de legi de îndată ce Ministerul Educației are o versiune consolidată a acestora”, a…
Vezi articolul