Cea de-a V-a ediție a Galei Elevului Reprezentant se va desfășura, în acest an, pe data de 3 iunie 2022, în București, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Național al Elevilor. La gală vor participa elevi, profesori, părinți, reprezentanți ai comunităților locale și ai grupurilor de inițiativă care, „prin acțiunile lor, aduc schimbări de impact în mediul educațional pe care îl reprezintă”, se arată în comunicat.
„Ediția din acest an are drept temă centrală „Rebuilding education”, punând accentul pe necesitatea implementării unor schimbări de paradigmă în educația românească, după doi ani pandemici care au schimbat radical modul în care este organizat actul educațional. În urma eforturilor pe care elevii reprezentanți le-au depus de-a lungul timpului pentru implementarea reformelor din educație și în contextul Proiectului „România Educată”, în elaborarea căruia Consiliul Național al Elevilor a fost implicat direct, suntem onorați să anunțăm că anul acesta, Gala Elevului Reprezentant se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis”, transmite CNE.
De asemenea, „zeci de persoane care luptă zi de zi pentru a implementa o schimbare în comunitatea din care fac parte au fost propuse pentru obținerea titlurilor oferite în cadrul Galei Elevului Reprezentant: elev implicat în comunitate, profesor de 10, părinte – agent al schimbării, comunități locale prietene ale educației, inițiative de succes în educație. La finalul perioadei de jurizare, vor fi selectați 3 finaliști, urmând ca aceștia să fie supuși unui vot al publicului, al cărui rezultat va sta la baza acordării unui premiu special.”
Foto: 177935498 © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.