În România se găseau, la începutul crizei, mai multe echipamente pentru realizarea de teste pentru coronavirus, însă acestea au zăcut nefolosite în centre de cercetare sau universități. În cazul unor aparate, autoritățile nici măcar nu știau că există, după cum rezultă dintr-o investigație realizată de G4Media.ro și Info Sud-Est.
Mai mult, nici după identificarea lor, autoritățile nu s-au grăbit să le preia și să le utilizeze, deși creșterea capacității de testare este estențială pentru a avea o imagine cât mai corectă asupra numărului real de cazuri de infectare și pentru a identifica zonele critice.