Funcționarea restaurantelor ar putea să nu mai fie legată de rata de incidență. Care va fi noul criteriu, de la 1 iunie – Economedia.ro

Foto: Pexels - Tima Miroshnichenko

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni seară, că, de la 1 iunie, funcţionarea restaurantelor ar putea să nu mai fie legată de rata de incidenţă, în localităţile cu rată mare de vaccinare. „Putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30% – 40%”, a declarat premierul. În ce privește educația, premierul a anunțat că redeschiderea de pe 5 mai se va face respectând rata de incidență, „în scenariile pe care le știm”, fără a anunța și aici o strategie pentru 1 iunie.

„Cred că putem să discutăm după 1 iunie de unele măsuri de relaxare (…) Putem să discutăm de restaurante care, de exemplu, să nu mai fie legate de rata de incidenţă dacă tot personalul dintr-un restaurant este vaccinat”, a declarat premierul, luni seară, la TVR.

„Suntem într-un municipiu sau într-un oraş în care avem o rată de vaccinare mai mare – putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30% – 40%”, a adăugat acesta.

Citește articolul integral pe Economedia.ro
Citește și:
Cîmpeanu, despre posibilitatea de a menține școlile deschise indiferent de scenariu, dacă toți profesorii și angajații din unitate sunt vaccinați: „În limitele de competență, Ministerul Educației poate să susțină o astfel de idee și va promova” – VIDEO

Exit mobile version