Fumatul este interzis în apropierea şcolilor şi unităţilor sanitare (50 de metri), precum şi în apropierea staţiilor de transport în comun (15 metri), iar aruncarea chiştoacelor de ţigări şi a altor deşeuri din tutun în locurile publice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 la 500 de lei, prevede un proiect legislativ adoptat tacit luni de plenul Senatului, relatează Agerpres. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Proiectul inițiat de USR are ca scop extinderea protecţiei pentru nefumători, în mod particular pentru copii, prin interzicerea fumatului în apropierea şcolilor, parcurilor, terenurilor sportive şi staţiilor de aşteptare pentru transportul public, precum şi în autovehiculele private atunci când sunt prezenţi minori.
Motivul principal pentru propunerea acestei modificări legislative este de a proteja mai bine sănătatea populaţiei, în special a grupurilor vulnerabile precum copiii, de consecinţele nocive ale fumatului pasiv.
„Un studiu extins publicat de American Lung Association în 2019 a scos în evidenţă că expunerea la fumul de tutun este responsabilă pentru aproape 50.000 de decese printre nefumători în fiecare an numai în Statele Unite. Acest impact sever asupra sănătăţii publice necesită acţiuni legale concrete pentru a diminua riscul asupra populaţiei”, se arată în expunerea de motive.
Un raport citat de iniţiator, referitor la consumul de tutun şi ţigarete electronice în rândul copiilor din România al organizaţiei Salvaţi Copiii (2019), relevă că 15% dintre fumătorii adulţi din România, adică un fumător din şase, au declarat că au început să fumeze înainte de a împlini 14 ani, iar 38% înainte de a împlini 18 ani.
14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează actual tutun, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii (90.699) din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnic. 8,2% dintre copii (13-15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) ţigarete electronice.
3,1% dintre copiii şcolarizaţi (13-15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) dispozitive electronice de încălzit tutun.