Franţa înăspreşte măsurile privind obligativitatea măştilor în şcoli: elevii de peste 11 ani trebuie să o poarte chiar și când există distanțare fizică în clase

2.634 de vizualizări
Jean-Michel Blanquer / Foto: Twitter

Masca urmează să fie obligatorie pentru elevii de peste 11 ani din şcolile din Franţa, în orice condiție, conform unei decizii luate cu o săptămână înainte de începerea anului şcolar în această ţară unde cazurile de contagiere cu COVID-19 sunt în creştere, relatează AFP, citat de Agerpres. Ministrul francez al învăţământului, Jean-Michel Blanquer, a precizat joi că măştile se vor purta “sistematic în şcoli şi nu doar acolo unde nu există distanţare fizică, ci în toate spaţiile închise”.

În regulile pentru redeschiderea școlii, introduse în prima parte a lunii, masca era era obligatorie în şcolile gimnaziale şi în licee în spaţiile închise, dacă distanţarea de un metru nu putea fi respectată. Acum, este obligatorie indiferent de situație.

Ministrul a precizat că ‘obiceiul de a purta mască trebuie adoptat inclusiv de adolescenţi’, că este ‘normal’ să fie purtată, asemeni ‘hainelor’ şi că trebuie să facă parte din echipamentul de şcoală.

Profesorii vor fi de asemenea obligaţi să poarte mască, ministrul precizând totuşi că atunci când există o distanţă de 2 metri faţă de elevi, ei vor putea renunţa la mască pentru a-şi ţine cursurile. Utimul protocol sanitar prevedea o distanţă de un metru.

Ministrul Blanquer a eliminat orice posibilitate ca începerea anului şcolar să fie amânată, deşi profesorii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de condiţiile în care se vor desfăşura cursurile de la 1 septembrie.

Pentru a preveni orice reizbucnire a focarelor, masca va fi obligatorie şi în spaţiile deschise, împărtăşite de alte persoane, de la locurile de muncă. Ea este deja obligatorie în spaţiile comerciale şi în alte spaţii închise împărtăşite de public, iar mai multe oraşe au decis să o impună şi în exterior pe întregul sau o parte din teritoriul lor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Marcel Ciolacu susține că rectorul Universității Ovidius din Constanța l-a întrebat ce profesor a fost coordonatorul disertației fiului său, student la aceeași universitate

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale 2024, a declarat miercuri seară la Antena 3 că rectorul Universității Ovidius din Constanța (UOC), Dan Iliescu, l-a întrebat despre coordonatorul lucrării…
Vezi articolul

DOCUMENT O nouă sesiune de înscrieri pentru școlile care vor să folosească catalogul electronic în anul școlar 2024-2025, în perioada 11-13 septembrie, anunță Ministerul Educației / Model de solicitare

Ministerul Educației anunță o nouă sesiune de înscrieri sau reînscrieri pentru școlile care vor să folosească exclusiv catalogul electronic în anul școlar 2024-2025, în perioada 11-13 septembrie, ora 14:00, conform…
Vezi articolul