Franța: Au început probele scrise de la Bacalaureat. Elevii din ultimul an de liceu susțin examene la ”specialități”, două materii alese de ei, care contează o treime din nota finală

2.061 de vizualizări
c
Zile de foc pentru elevii din ultimul an de liceu din Franța. Prima generație pentru care se aplică, respectând calendarul oficial, reforma Bacalaureatului inițiată de fostul ministru al Educației, Jean-Michel Blanquer, susține până miercuri, 22 martie, probele scrise din cadrul Bacalaureatului la materiile pe care le aprofundează în liceu – „specialitățile” (les spécialités, original) – discipline pe lângă trunchiul comun de materii care include Franceza (care este înlocuită cu Filosofia în ultimul an de liceu), Istorie-Geografie, Științe ale naturii și limbi străine.

În 2021, elevii din ultimul an de liceu (La Terminale) nu au susținut aceste probe plasate în luna martie, din cauza închiderii școlilor în contextul crizei sanitare de Covid-19. În 2022, au fost amânate cu două luni, la decizia autorităților, pe același fond sanitar, și astfel s-au susținut în luna mai.

Anul acesta, sunt vizați 536.081 de elevi, potrivit publicației Le Parisien.

Reforma liceului și a Bacalaureatului „prevede acum ca elevii din ultimul an de liceu general și tehnologic să aleagă două specializări dintre cele aproximativ douăzeci de posibilități (Matematică, Economie, Fizică, Istorie-Geografie, Viață și științe etc. – lista completă, mai jos în articol). Împreună cu proba de Filosofie, care va avea loc pe 14 iunie, acestea sunt singurele materii care vor fi testate sub formă de examene scrise care au loc spre sfârșitul ultimului an.

Cele două probe de specialitate, care au loc [preponderent] în aceste zile de luni și marți, de la ora 14:00 la 18:00, reprezintă o parte foarte mare din examen: 32% din nota finală a candidaților; dar și o mare parte din dosarul Parcoursup (n. red. aplicația cu progresul elevilor pentru admiterea la facultăți): note importante pentru dosarul de înscriere în învățământul superior, care va fi analizat de responsabilii cu admiterea”, notează Le Parisien. Câteva probe, adică „Literatură, limbi și culturi ale antichității” și „Biologie-Ecologie” se susțin miercuri, potrivit Le Figaro, care listează și subiectele și rezolvările pentru probele de astăzi.

Ce probe mai urmează. Și elevii din penultimul an de liceu dau examene de anul acesta

Elevii de Terminale mai au de susținut în vară proba scrisă la Filosofie (pe 14 iunie în prima parte a zilei) și examenul Grand Oral, de argumentare în fața unor examinatori, în intervalul 19-30 iunie 2023.

În ceea ce privește elevii din al doilea an de liceu, adică penultimul (La Première), și ei susțin probe până să ajungă în ultimul an de liceu. Pe 15 iunie au proba scrisă la Limba franceză și, la finalul aceleiași luni, conform unor planificări ulterioare, proba orală la Limba franceză.

Informații de context. Reforma și sistemul de educație francez

Amintim că reforma bacalaureatului din Franța a fost inițiată în 2019. Înainte de 2019, elevii aveau la liceu trei tipuri de bac: „Științific”, „Literar” și „Economic și social”. Dar, din 2019, prin reformă s-a introdus un alt tip de sistem. Toți liceenii au un trunchi comun de materii obligatorii în cei 3 ani de liceu. Din restul de materii existente, elevii aleg în al doilea an de liceu trei materii pe care să le studieze în plus, iar în ultimul rămân cu două, adică renunță la una, explică o elevă la liceu în Paris. Acestea se numesc “specialități“, în cadrul reformei, după cum scria Edupedu.ro anul trecut într-o analiză a mai multor orare de liceu din Republică.

  • Astfel, trunchiul comun în primul an de liceu (numit Seconde) conține următoarele materii. În paranteză este numărul alocat de ore pe săptămână:
    • Franceză (4 ore)
    • Istorie-geografie (3 ore)
    • Științe economice și sociale (1,5 ore)
    • Matematică (4 ore)
    • Fizică-chimie (3 ore)
    • Științele vieții și ale pământului (prescurtată SVT, 1,5 ore)
    • două limbi străine moderne (5,5 ore)
    • Educație fizică și sportivă (2 ore)
    • Educația morală și civică (18 ore pe an)
    • Științe și tehnologii digitale (1,5 ore).
  • Astfel, trunchiul comun în ultimii doi ani de liceu (numiți Première și Terminale) conține 7 materii, al căror număr de ore adunate pe săptămână să fie 16:
    • Franceză (în penultimul an, căci apoi sunt ore de Filosofie în ultimul an – 4 ore),
    • Istorie-geografie (3 ore)
    • Educație morală și civică (18 ore pe an)
    • Științe naturale (2 ore)
    • două limbi străine moderne (4 ore)
    • Educație fizică și sportivă (2 ore).

„«Specialitățile» au venit la reformă pentru a-i orienta mai bine pe elevi în carieră, au rol orientativ pentru facultate, iar elevii le aleg, deci, ca să se potrivească cu interesele lor pentru învățământul superior”, potrivit lui Lucie, elevă de liceu în 2022, citată în analiza Edupedu.ro de la acea vreme.

Mai mult, aceste “specialități” contează la nota de la Bacalaureat. Nota de la bacalaureat se împarte astfel, aproximativ: 40% este un „control continuu” și 60% contribuie examenul de Franceză, proba orală, examenul de Filosofie și examenele la cele două specialități. Sistemul este complex de explicat, precizează eleva, deoarece nota finală se calculează după o grilă de coeficienți.

„Specialitățile” trebuie să fie în total 12 ore pe săptămână. În penultimul an de liceu trebuie să fie trei a câte 4 ore. În ultimul an trebuie să fie două specialități a câte 6 ore, renunțându-se la una din anul precedent. Ele sunt următoarele:

  • Arte: istoria artelor, teatru, arte plastice, arte ale circului, cinematografie-audiovizual, dans, Muzică (la alegere)
  • Biologie, ecologie (numai în liceele agricole)
  • Educația fizică, practicile sportive și cultura sportivă
  • Istorie, geografie, geopolitică și științe politice
  • Științe umaniste, literatură și filozofie
  • Limbi, literaturi și culturi străine și regionale
  • Literatură și limbi și culturi ale Antichității (latină și greacă)
  • Matematică
  • Științe digitale și informatice
  • Fizică-chimie
  • Științele vieții și ale pământului
  • Științe inginerești
  • Științe economice și sociale.

Se observă că unele materii sunt pentru o perioadă din liceu parte din trunchi comun, apoi pot fi alese ca „specialități” în penultimul an și ultimul an, deci nu sunt complet distincte.

Structura sistemului de Educație din Franța, pe scurt

După 3 ani de grădiniță (école maternelle), în Franța, un copil de 6 ani intră la clasa pregătitoare (CP – Cours Préparatoire). După aceasta, urmează 4 ani de școală primară (CE1, CE2, CM1, CM2 – Cours Elémentaire 1 și 2, Cours Moyen 1 și 2).

Urmează gimnaziul și liceul, 7 ani de studiu numerotați descrescător. La 11 ani, elevul intră în gimnaziu (Collège) în echivalentul clasei a V-a de la noi (sixième – 6e), în școala generală. Apoi parcurge clasa a VI-a (cinquième), a VII-a (quatrième) și a VIII-a (troisième), care se termină cu o serie de examene naționale pentru a intra la liceu – Le diplôme national du brevet. La liceu, pe care îl termină de regulă la 18 ani, sunt trei clase care continuă numărătoarea descrescătoare începută la gimnaziu: La Seconde („a doua”), La Première („prima”) și La Terminale („anul final”) la sfârșitul căreia susțin examenul de Bacalaureat. În total, 12 ani de studiu – potrivit platformei europene Eurydice de monitorizare a sistemelor și politicilor din educația țărilor din Europa.

Foto: © Vesna Vlalukin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Matematica redevine obligatorie la liceu în Franța, din 2023, după schimbările succesive din ultimii trei ani. “Trebuie promovată egalitatea fete-băieți” în științe, susține Ministerul Educației de la Paris
Săptămâna Matematicii în școlile din Franța. Explorarea orașului cu ajutorul calculelor, jocuri, întâlniri cu matematicieni pentru elevii de gimnaziu din Republică, conferințe și videoclipuri suport pentru profesori
Franța: Toți elevii de clasa a IV-a primesc câte un exemplar din Odiseea lui Homer, repovestită, prin programul național de promovare a lecturii
Franța prezintă strategia națională de alfabetizare digitală. Printre măsuri: bacalaureat profesional în securitate cibernetică din septembrie 2023, elevilor să le fie testate competențele digitale de 3 ori pe parcursul școlii
Franța: Toți elevii și profesorii de ciclu primar fac activități fizice timp de 30 de minute în fiecare zi / 150 de sportivi cunoscuți merg în școli să promoveze mișcarea

1 comment
  1. Asadar in Franta poti alege la final de liceu specialitate latina greaca, de la 3-4 pana la 6 ore pe saptamana! In Romania elevii interesati n-au decat sa se multumeasca cu o ora si bineinteles nici nu se ia in calcul ca proba de bacalaureat… Ce dovada mai vreti ca se urmareste transformarea romanilor in viitori producatori si muncitori prin diaspora!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Guvernul vrea să forțeze închiderea grevei, băgând pumnul în gură profesorilor, prin adoptarea astăzi a unei Ordonanțe de Urgență care conține oferta de creștere salarială cu 1.000 de lei brut, care a fost respinsă aseară de sindicate. OUG cu oferta refuzată prin referendum de profesori apare pe ordinea de zi a ședinței de guvern extraordinare astăzi

Guvernul vrea să forțeze profesorii să iasă din grevă, aprobând creșterile salariale refuzate aseară de cadrele didactice prin referendum făcut de sindicate. Concret, o Ordonanță de Urgență care prevede creșteri…
Vezi articolul

ANALIZĂ Planul de Acțiune Garanția pentru Copii are 59 de măsuri preluate integral din Planul operațional al Strategiei Naționale „Copii protejați, România sigură” 2022-2027, pusă în dezbatere publică pe 6 mai de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, potrivit europarlamentarului Dragoș Pîslaru

„Planul de Acțiune Garanția pentru Copii, pus în dezbatere publică de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, necesită îmbunătățiri considerabile. A fost redactat fără consultarea societății civile, nu…
Vezi articolul