Fotografia unui lector al Universității din București – Facultatea de Limbi Străine, îmbrăcat în haine femeiești, a stârnit un val de homofobie și ură pe Internet. Nici Universitatea, nici Facultatea, nici cadrul didactic nu vor să discute situația fără precedent

7.174 de vizualizări
Foto: Mara Banica/Facebook.com
O fotografie în care apare un cadru didactic al Universității din București, lectorul Andrei Nae, îmbrăcat în haine de femeie a stârnit un val de homofobie și mesaje de discurs al urii pe Internet, începând de luni seară. În fața acestui fenomen, dar și în condițiile unei situații ieșite din comun, în mediul universitar, produse de vestimentația lectorului menționat, nici Universitatea din București, nici Facultatea pe care o reprezintă cadrul didactic, nici Adrian Nae nu au dorit să exprime puncte de vedere oficiale, în pofida eforturilor repetate ale Edupedu.ro de a le obține.
  • Andrei Nae este, potrivit profilului său academic (CV aici), lector la Facultatea de Limbi și Literaturi străine – Departamentul de Engleză, din cadrul Universității din București. El susține cursuri precum „Jocurile video și identitatea culturală”, ”Introducere în studiul jocurilor video ca medii narative”, seminare de limbă și literatură britanică și americană. Este, totodată, lector universitar asociat la UATC I.L. Caragiale. Este autorul unei cărți, al unor capitole și al multor articole publicate în România, Germania, Marea Britanie, SUA.

Fotografia menționată – care nu este atribuită niciunui autor în mesajele răspândite pe Facebook – îl prezintă îmbrăcat în haine specifice vestimentației feminine. Din informațiile Edupedu,ro, imaginea a fost surprinsă in sala de sport Pitar Moș situată în incinta Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Potrivit celor care au postat-o începând de luni seară și altor surse, el s-ar fi prezentat astfel îmbrăcat la comisia de admitere, adică în spațiu universitar. Imaginea s-a răspândit viral, fiind promovată inclusiv de foști jurnaliști/politicieni cunoscuți, de jurnaliști din presa mondenă și de unele publicații, care au permis sau promovat la rândul lor reacțiile publicului la adresa profesorului, preponderent pe cele negative.

În miile de reacții de pe Facebook și alte rețele sociale au dominat atitudinile homofobe, multe dintre ele alunecând în discursul urii, care puneau sub semnul întrebării dreptul bărbatului de a se îmbrăca astfel și capacitatea lui de a-și exercita atribuțiile profesionale dacă se „comportă” așa. Mesajele homofobe s-au făcut auzite și în grupuri de profesori, inclusiv din partea unor cadre ale Universității din București. Comentariile de acest fel au dus discuția mult dincolo de tema prezenței cadrului didactic, în acea vestimentație, în mediu academic, lucru rar întâlnit, dacă nu fără precedent în universitățile din România. Au devenit, astfel, predominante atacurile la persoană.

  • O mică parte dintre comentariile consultate de Edupedu.ro pe diverse rețele sociale, cu privire la fotografie, apreciau că este vorba doar despre o opțiune vestimentară, care ar fi, în fond, irelevantă pentru activitatea academică, sau că în condițiile situației generale din universități aceasta ar fi un subiect fals de discuție, sau că acel profesor este unul apreciat, care de obicei nu se prezintă astfel la muncă.

Atât situația inedită pentru mediul universitar românesc, cât și valul de homofobie și ură produse în mediul online au determinat Edupedu.ro să încerce să obțină informații de fond absente din dezbaterea publică, lămuriri și puncte de vedere ale instituțiilor implicate și ale lectorului. Însă cadrul didactic menționat, Universitatea din București sau Facultatea de Limbi și Literaturi Străine au refuzat să comenteze sau nu au răspuns apelurilor.

  • Contactat marți de Edupedu.ro, lectorul Andrei Nae a spus că nu dorește să facă niciun comentariu, pentru moment. Întrebările vizau: circumstanțele exacte în care a fost realizată fotografia, reacțiile primite din partea colegilor/studenților, eventuala lui dorință de a exprima un mesaj, modul cum a receptat valul de intoleranță stârnit online.
  • Contactat la rândul său, purtătorul de cuvânt al Universității din București, Bogdan Oprea, a spus la rândul său pentru Edupedu.ro că instituția nu comentează. Edupedu.ro a dorit să afle atât regulile universității în astfel de condiții, cât și poziția instituției față de atacurile masive din social media și unele media la adresa unui membru al comunității sale. Pe de altă parte, el a fost citat de Adevărul și DCNews cu o serie de „declarații”, deși, din informațiile Edupedu.ro, singurul mesaj oficial al universității a fost cel că nu comentează. Adevarul.ro îi atribuie lui Oprea o declarație potrivit căruia în universitate „nu sunt prevederi care să te oblige să te încalți cu pantofi de o culoare sau cu pantaloni nu știu de care. Regulile sunt în limitele legii. Un astfel de regulament ar fi împotriva Constituției. Nu poți să dai un regulament care nu respectă legislația națională”. Tot el este citat spunând că „trăim într-o țară în care oamenii au libertatea să se exprime”.
  • Edupedu.ro a încercat în mod repetat să o contacteze pe Laura Sitaru, decan al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a UB, însă aceasta nu a răspuns deloc apelurilor.

28 comments
  1. In timp ce Occidentul incepe să se elibereze de wokismul agresiv îndoctrinant al sexualizării și rasializării educației și studenților, Universitatea din București și clica ONG-urilor finanțate incearcă să „normalizeze” sexualizarea spațiului universitar prin cross-dressing obscen și penibil in care un lectoraș anonim specialist in jocuri pe calculator face din fantezia lui problema intregi țări.

    comunicatul UB va rămâne o rușine pentru Universitatea București colaboraționismul penibil cu ideologiile depravării , și din America vă va veni. Hai să lăsăm liber la toți depravații și o să avem profesori care vin in chiloți la cursuri. Nu mai zic că părintii care văd așa ceva in Comisia de admitere o să iși retragă dosarul – doar că incă nu iși dau seama pe mana cui iși lasă copiii la facultate.

    fiind serviciu public, părintii așteaptă decență, seriozitate, un statut intelectual și moral responsabil – nu activiști narcisiști puși pe căpătuială grantologică prin happening-uri sexomarxiste.

    cand fumul propagandei Eurovision se va risipi, vor rămâne doar depravații și mercenarii lași in curul gol, rușinea țării și a Universității
    intre altele scandalul ăsta a ocultat scandalul cu adevărat important al lui Lajos, homosexualul violator. De asta nu mai zice nimeni nimic, că un activist LGBTQ vizibil viola minori in mod strategic…. Nu uitați că Manifestul Gay din ani 70 prevedea normalizarea pedofiliei, I mean we did no invent this stuff.

  2. “Nu conteaza cat de lung am parul/ Important e cat si cum gandesc.”
    @Jean Valjean – De unde stiti ca acest lector este un “pilos”? Desigur, universitatile particulare din Romania (spuneti ca predati la una, deci puteti confirma) sunt pline de laureati Nobel, toti cu o moralitate impecabila, nu-i asa? Care din bunatatea inimii lor lasa sa ia examenele toti nepregatitii (imbracati frumos).

  3. pe ăsta sau pe asta… doamne!!! nici bărbații și clar nici femeile nu l-ar combina!!! el este un exemplar dezagreabil pt ambele sexe – genuri

    1. Măcar are picioare frumoase. Dacă te mai uiți în jur să vezi câte exemplare ale speciei n-au depășit momentul blugilor mulați dar le dau șunculițele pe-afară (nu-i judec, doar că nu arată cine știe ce atrăgător) și au picioarele în Y răsturnat… te îngrozești. Decât unul ca ăia, mai bine ăsta. Cine-l place, îl place și-așa, mai dus cu pluta.

  4. Ma intreaba un prieten de ce mai deschid presa? Ii raspund, ca sa rad de ce mai scriu unii jurnalisti si cenzori. Despre nimic ce m-ar putea interesa.
    Iata cu ce se indeletniceste, spre exemplu cineva de la cotidianul. Prezinta opinia unei alte jurnaliste in situatia de fata si multe alte comentarii ale unor oameni carora nu le starneste atitudinea jurnalistei nici macar mila pentru lectorul in cauza.
    Sa amintim faptul ca ziarul cu pricina face publice articole despre invataturile parintelui Cleopa.
    Pai si asa i-a invatat pe ei sa faca? Eu daca deschid cateva pagini, il vad pe om serios, un om deloc fericit, atat cat pot sa-mi fac o
    parere din poze, ca nu-s studenta sa am ocazia sa-l cunosc.
    Deci asta-i atitudinea pe care trebuie omu
    l sa o aiba in cazul de fata?
    Anul acesta USR-ul a pierdut multe procente, asa ca ce mai vor?
    Mereu am spus ca nu ma intereseaza subiectul lgbt, de data asta insa, pentru prima data, ii iau apararea lectorului in fata atitudinii celor care au facut publice comentarii nepotrivite.
    Referitor la comentariul jurnalistei: Doamna eu m-am cazat vreo 18 nopti la un tirist grec. Va jur ca s-a purtat frumos. Ori, stiti, mi-e si jena sa le bat obrazul unor oameni profesionisti, eu un nimeni pe pamant. Mi-e si nu stiu cum, zau, dar chiar asa? Asa si cu atitudinea asta, ne spune cum ar trebui sa se prezinte un lector in fata studentilor? Serios?
    Rusine!

    1. Pentru liderul sindical Bogdan Banica: sunteti sigur ca e reprezentativ pentru omenire?
      Cred ca schimbarea o face lesne omul in ograda proprie.

  5. Cred ca trebuie sa distingeti intre asa zis-ul val de hate si comentariile care dezaproba aparitia tocmai prin prisma unei asteptari, a unui standard profesional ocupational. Nu inteleg de ce refuzati sa intelegi ca mai toate comentariile de dezaprobare sunt pentru tinuta aceasta, la serviciu, in mediu academic si nu pentru alegerile lui/ei private. Asa se manipuleaza si se induc idei eronate. Bucurestenii trec zilnic pe strada pe langa indecisi sau confuzi, si totusi isi vede fiecare de treaba lui. Aici este vorba de un gest ostentativ, de aroganta, total nepotrivit cadrului. Nu intamolator Universitatea a ales astazi sa nu comenteze, dupa ce ieri a incercat un comentariu ‘democratic’. Nu poti invoca Constitutia tarii pentru a nu avea un cod vestimentar intr-o universitate de stat. Atentie la nuante si la manipulari!

    1. din păcate nici nu prea sunt asemenea comentarii (echilibrate). pe Facebook am văzut multă ură și prostie și câteva comentarii răsfirate despre cum e democrație. Oamenii nu am curajul să spună că nu e deloc în regula cum e omul îmbrăcat și cum abordează situația (până la urmă dacă simte să se îmbrace în haine de femeie, să o facă, dar după program, in cercul lui de prieteni etc). până unde poate sa meargă libertatea de expresie? dacă cineva își tatuează câteva poziții sexuale pe față, decolteu, spate, poate sa meargă așa la școală, la grădiniță, că nu încalcă libertatea nimănui? daca cineva considera că apa dăunează pielii și nu se spală cu săptămânile, e ok sa vina așa sa predea la facultate? Povestea asta seamănă cu cea cu împăratul care este gol. Prea putini sunt cei care au curajul să spună asta, și majoritatea nu sunt bine intenționați. este cam trist.

      1. E noul val.Esti cu el sau nu.Iar lectorul vrea sa profite de asta.Nu știu eu cât ii pasa lui de wok,pok,trok dar sigur știe ca vrea sa fie pe val si primul chiar.Asat îl va ajuta enorm în carieră:e open mind,tolerant,vizionar etc etc.Va fi ff bine văzut de cei din afara și prin urmare sprijinit,promovat.In timp ce gloata de sălbatici trebuie dresați.In alte tari nimeni nu zice nimic contra dar o sa vezi ca exista asa o separare.Nimeni nu zice nimic public dar fără cuvinte se trasează clar limite.Simplu.
        Iar el este doar un oportunist. Atât. S-a gândit cum sa avanseze,cum sa fie primul,cum sa sara rândul. Simplu.Chiar crezi ca ii pasa sincer?Nu cred. Pentru ca nimeni nu se duce la facultățile unde a fost el și se transforma în Mesia wok,pok,șok.Nu!!Vrea să epateze și vrea sa avanseze și aici si-a găsit proștii.Cand se va duce oriunde în lumea civilizată pentru a se angaja și ii va fi verificat back-ground-ul ,vă apărea chestia asta care îl va valida și ii va asigura angajarea.

  6. Fusta aia strică tot ansamblul. Altfel, să fie sănătos.

    La englezi acum câțiva ani era un val de căldură (în jur de 30 de grade, pentru ei era apocalipsă). Șoferii de autobuze nu avea voie să vină în pantaloni scurți, că cică aveau dress code. Așa că au venit în fuste, că mureau de cald. Nu s-a isterizat nimeni. (Nu știu dacă dress code s-a schimbat apoi, pentru perioade caniculare.)

    Numai la noi se apucă să-și smulgă părul din cap toți cretinii, fără să știe contextul. Studenții îi iau apărarea pe reddit în toate posturile despre asta, numai habotnicii se crizează… Deși, dacă stai să te gândești, nici măcar nu e primul bărbat în fustă pe care-l vezi pe stradă – pe Teodosie l-a întrebat cineva cum e să ai toate cele mai bine aerisite vara?

  7. Domnul a făcut un experiment social. Foarte bine. Așa a amintit privitorilor că încă sunt într-o înapoiere evidentă, cu ochelari de cal sau neumblați prin lume. Nu pot decât să îi compătimesc pe cei intoleranți.

    1. un experiment social se putea face pe strada, în parc, la magazin. de la profesorii universitari care intra în universitate sa predea sau să evalueze, avem niște pretenții. sau putea să facă un experiment social în care venea în pantaloni scurți bărbătești și tricou din ăla mișto plasă /cu găuri, transparent, și cu păr la subraț, și în șlapi. tot la fel de revoltată ar fi fost opinia publică! pentru că nu este normal sa te prezinți așa când ești profesor.

      1. Normal pentru cine? N-a venit rujat, pensat și machiat, doar în haine femeiești destul de decente (e vară totuși). De ce a făcut asta, nu știu, că nici el n-a comentat. Dar să pui asta la ”anormal” – de ce, până la urmă? O să începeți acum să comentați despre studentele venite să se înscrie, dacă au ajuns acolo cu decolteu până în buric sau în fustă mini transparentă sau ceva? Ori dacă vin băieții cu belciuge în nas sau în sprâncene, tatuați pe brațe cu ”Maricica dragostea mea” și/sau cu lacrimi tatuate sub ochi? Sau dacă vine vreo doamnă profesoară – aoleu! – în pantaloni?! (AȘA CEVA!!)

        Care-i baiul? De ce atâta isterie?

        Bine întreabă cel de mai sus – cu popii și călugării în fustanele cum rămâne? Ei nu-s anormali cu rochiile alea negre?

        1. eu una da, as comenta o studenta venită cu decolteu până in buric. la școală/serviciu/ședința cu părinții/de scară, la tribunal, la bibliotecă mergi îmbrăcat ca pentru aceste locuri, la disco și la piață te duci și în șlapi și în pantaloni scurți. și să înțeleg că era nasol dacă venea pensat, dar e altceva dacă vine în fustă? criteriile dumitale au o logică anume, sau important e să se încadreze domnul din poza?
          eu nu critic neapărat decizia lui de a se îmbrăca în fustă la universitate, bărbat fiind (deși consider că aceste excentricități trebuie păstrate în spațiul privat, de prieteni, în locul de distracție), critic decizia de a se îmbrăca precum pe plajă, ca sa nu zic pe variantă, la o universitate. mi se pare penibil sa ne prefacem, de teamă să nu fim politically incorrect, că nu e aberant să vii așa la școală. absolut ridicol. e cald, e vara, să vina toată lumea direct în chiloți. polițiștii de la rutieră în boxeri, doamna de la Mega Image sa fie in sutien și cu 2 straturi de burtă pe tejghea, ăștia nici măcar nu sunt intelectuali, sa zici că te aștepți de la ei la o ținută.

  8. Gender expression da batai de cap romanilor. Si nu numai lor.

    Acum 3 ani un elev din Spania a purtat o fusta scurta la scoala pentru a celebra libertatea de care se bucura fetele si pentru a provoca moda masculina. Elevul a fost trimis la psiholog si lumea s-a intrebat daca este transgender, respectiv trans girl. Baiatul insa se identifica baiat, nici pe departe fata. Era doar un baiat cu fusta scurta.

    Ca reactie la aceasta discriminare profesori de sex masculin au organizat un protest la nivel national si au venit la ore in fuste scurte. Unii dintre ei nu s-au epilat pe picioare :))).

    Teachers and students across Spain continue to protest after a boy was removed from school for wearing a skirt:
    https://www.metroweekly.com/2021/06/male-teachers-wear-skirts-to-school-after-boy-sent-to-psychologist-for-his-outfit/

    1. da, standardele duble sunt nașpa. ieri soțul meu se uită la nush ce meci de fotbal și erau niște tipi in tribune dezbrăcați de tricou. mi s-a părut aiurea și în sine, dar m-am întrebat dacă erau niște tipe la bustul gol, nu erau scoase de pe stadion ? eu cred că într-un loc public e indecent să stai fără tricou, indiferent că ești femeie sau bărbat.
      altfel, costumația tipului din articol ar fi deplasată și dacă era femeie. iar dacă purta pantaloni și tricou și îi ieșea burta așa când mergea la universitate, la fel mi-aș fi dat ochii peste cap.
      pe de altă parte, când citești despre violatori de copii sau antrenori care bat copiii sau ii pun să stea in genunchi, mă gândesc că burțile și sânii, expuse sau nu, sunt cea mai mică problemă a vremurilor in care trăim. desi nu se știe dacă nu sunt toate efecte ale degradării umane.

      1. Fetele de la Pussy Riot chiar asta au făcut – protestau în sânii goi prin diverse locuri unde se adunau habotnici. Unele au făcut ani grei de pușcărie prin gulagurile rusești pentru asta.

        Dar nu-i nimic, sânii goi sunt dezastru, burțile de bere bine transpirate sunt sexy, așa zice tradiționalismul. Iar noi mergem cu pași mari în direcția Rusiei, din punct de vedere cultural, pentru că-s câte unii care-s atât de mari că n-au loc de oameni diferiți în țară.

        1. știu mișcarea și am vrut sa o menționez, dar mi-am dat seama că sunt lucruri diferite, fetele protestau și mergeau special în locuri conservatoare. eu doar as fi fost curioasă dacă una sau două dintre fetele din jurul celor de pe acel stadion și-ar fi dezbrăcat bluza și sutienul, ce s-ar fi întâmplat. dacă venea paza stadionului și le scotea afara, oricum camerele de luat vederi ar fi fost doar pe ele. presupun că cea mai eleganta ieșire ar fi fost să vina cineva și să le spună TUTUROR sa își ia un tricou.
          eu nu mă opun oamenilor diferiți și nici mare nu mă consider. dar nu pot sa ajung sa spun ca in 1984 că războiul e pace sau că e ok sa vii cu burta pe dinafară când ești profesor la universitate. indiferent dacă burta este de bărbat sau de femeie. dacă se ițește dintr-un top de dama sau in tricou prea scurt de tractorist.

        2. eu am deschis subiectul mai mult sau mai puțin în glumă (plus că ieri nu eram așa pornită pentru că mai puțină lume susținea că împăratul e îmbrăcat bine) dar dvs amestecați niște lucruri. nu consideră nimeni că burțile de bere sunt sexi și ca urmare trebuie afișate, din contră, se consideră că ele sunt irelevante și nu deranjează pe nimeni. sânii sunt sexi și lezează niste sensibilități. dacă e să fim onești, dacă ne deranjează burțile de bere afișate la colțul străzii de băieții care bagă la pariuri, ar trebui să ne deranjeze și burta profului scoasă de sub top. de ce nu ne deranjează? că este burtă de intelectual, nu de tractorist? că aparține, poate, unei minorități pe care nu avem dreptul să o judecăm? dar pe cei din majoritatea plicticoasă de suporteri burtoși avem dreptul, nu?
          și fetele de la Pussy Riot nu stăteau la plaja topless lângă alți nudiști și erau doar ele discriminate.ele protestau și se duceau în locuri in care se așteptau să creeze revolte, având o agendă. eu le-am urmărit la un moment dat parcursul și am fost impresionată, dar una este una, și alta este alta. pe domnul profesor nici nu l-a luat cineva cu duba. Eu personal doar consider că este deplasat. și nici nu cred că există profesoare in facultate îmbrăcate similar pe care, ce să vezi, nimeni nu le critică

  9. “Comentariu”? Nu vă supărați, de ce să ofere un comentariu? Dacă eu vă cer să comentați cerceii roșii ai nu știu cărei colege, îmi oferiți un comentariu? Nu cred.
    In plus, orice comentariu ar face unul dintre cei vizați, nu s-ar schimba nimic cu mulții proști din țara asta, ar rămâne la fel de mulți și la fel de proști, obsedați de milenii de capra vecinului!

  10. Sunt cadru universitar de sex feminin la o universitate privata si in codul de conduita ni se interzice prezenta la ore si la activitatile universitatii in 2 pieces cu dezvelirea buricului. Sa intelegem ca pilosii de la stat cu mamica si taticu’ bine insurubati pot veni oricum daca se identifica cum au ei chef?! Universitatea asta nu are un cod de conduita a cadrelor universitare?!

    1. in nicio instituție de învățământ nu cred că vii cu buricul afara….cel puțin așa o spune un cod de etică….și plus că e in fisa postului ( ținută trecuta) …in fine,ne batem capul degeaba

    2. E bine ca universitatile particulare au coduri de conduita vestimentara. Cu cea academica stau mai rau…

  11. Daca o facea in public ca o gluma era ok. asa s-a prezentat la locul de munca travestit. un defect dupa orice criteriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creșterea alocației studenților la 250 de lei pe lună, printre solicitările care au rezultat în urma întâlnirii Consiliului Rectorilor. Reprezentanții studenților au cerut încă de anul trecut o sumă similară, care să echivaleze măcar cu inflația din ultimul an

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit marți, la Antena 3, despre o rezoluție a Consiliului Rectorilor, care s-a întrunit săptămâna trecută, prin care se solicită ca alocația studenților să crească…
Vezi articolul

GRAFICE Raportul Bologna 2024: România, pe contrasens cu Spațiul European al Învățământului Superior la mai mulți indicatori. Scădere a numărului de profesori din universități, în timp ce în UE acesta crește / Cheltuielile publice pentru învățământ superior, printre cele mai mici pe continent

România a cunoscut un avans minim în ceea ce privește numărul de studenți și înregistrează rate mult în urma mediei europene în ceea ce privește participarea tinerilor și adulților la…
Vezi articolul

Ce este inteligența emoțională? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, în conferințele “Știința pe înțelesul tuturor”

Ce înseamnă să fii inteligent emoțional? Dragoș Iliescu, specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică, va vorbi pe larg despre inteligența emoțională, în cadrul unei conferințe organizate de Universitatea din…
Vezi articolul

Examenele de licență și disertație din universități vor fi înregistrate, pentru a evita fraudele. Gigel Paraschiv, secretar de stat: Fiecare universitate are obligația de a înregistra susținerea acestor examene online și de a păstra un număr de ani înregistrările

Universitățile sunt obligate să înregistreze examenele de finalizare pe care le vor susține online studenții, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației Gigel Paraschiv. Oficialul a precizat că fiecare…
Vezi articolul