FOTO Patru medalii de aur și patru de argint pentru olimpicii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori 2022. Profesor: România a câștigat detașat

2.643 de vizualizări
Foto: SEPI – Facebook.com
Elevii români care au participat la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI) 2022, organizată în format fizic la Dorohoi, în județul Botoșani, au obținut patru medalii de aur și patru de argint, conform rezultatelor anunțate sâmbătă, 3 septembrie, de profesorul coordonator Adrian Panaete, în exclusivitate pentru EduPedu.ro.

“România a câștigat detașat, suntem foarte fericiți”, a declarat același cadru didactic, președintele (Chairman) acestei olimpiade și președintele Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI).

La competiție, desfășurată între 28 august și 3 septembrie, au participat 47 de elevi din 15 țări, anume: Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Grecia, Republica Moldova, Macedonia de Nord, România, Serbia și Ucraina. Au fost de rezolvat câte 3 probleme în timp de 4 ore, în fiecare din cele două zile de concurs, mai explică acesta pentru EduPedu.ro.

Iată elevii români participanți și rezultatele lor:
  • Ștefan Cătălin Savu – Colegiul Național ”I.L. Caragiale” Ploiești, Centrul Județean de Excelență Prahova – medalie de aur
  • Mihai Valeriu Voicu – Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur
  • Alexandru Dumitru – Colegiul Național ”I.L. Caragiale” Ploiești, Centrul Județean de Excelență Prahova – medalie de aur
  • Daniel Guba – Liceul Internațional de Informatică București – medalie de aur
  • Mircea Rebengiuc – Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” București – medalie de argint
  • Chenglin Shang – Liceul Internațional de Informatică București – medalie de argint
  • Alexandru Dima – Școala Gimnazială Internațională ”Spectrum” Cluj-Napoca – medalie de argint
  • Rareș-Andrei Nicolau – Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” Galați – medalie de argint

Team Leader a fost profesoara Raluca-Veronica Costineanu de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, iar Deputy Leader a fost student Cezar Trișcă-Vicol de la Universitatea din Oxford.

“Componenta științifică și tehnică a organizării JBOI a fost asigurată în totalitate de membrii Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică”, adică profesori români de informatică și studenți foști olimpici, mai remarcă Panaete, profesor la Colegiul Național “A. T. Laurian din Botoșani.

Foto: SEPI – Facebook.com
Elevii medaliați cu aur / Foto: Emanuela Cerchez – Facebook.com
Profesorii din comisia științifică / Foto: Marinel Șerban – Facebook.com

Juniorii noștri explică prin fapte, pentru cei care nu știau acest lucru, care este ingredientul secret al succesului Informaticii românești pe plan mondial. Avem o pepinieră atât de puternică, construită prin sutele de ore de muncă ale acestor copii geniali. Avem o echipă de antrenori experimentați. Avem sprijinul afectiv și moral al părinților. Nu în ultimul rând, avem un sistem de selecție foarte bine gândit, pus în practică, de-a lungul anilor, de un grup profesorii cu mare experiență, studenții – foști olimpici și specialiștii IT, scriu cei de la Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) pe Facebook.

Întrebat de dificultatea problemelor, Adrian Panaete a menționat că a făcut parte din echipa care a pregătit problemele de concurs și că ar putea fi subiectiv în acest răspuns, dar consideră că “pentru a le rezolva a fost necesară și o temeinică pregătire teoretică dar și inventivitate”.

Prima ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori (JBOI) a fost în 2007 la Belgrad, în Serbia. România a mai găzduit edițiile din 2011 și 2018. “Țara noastră este fondatoare JBOI și tradițional organiza JBOI simultan cu BOI (Balkan Olympiad in Informatics – balcaniada de seniori). Anul acesta în mod excepțional am decis să separăm organizarea tocmai pentru că ne-am dorit să dăm curs ofertei celor din Dorohoi”, a mai explicat cadrul didactic.

BOI se va organiza tot în România, dar la București în perioada 3-8 octombrie. Pregătirile au început deja, mai anunță Panaete.

Citește pe aceeași temă și:
Opt medalii pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Științele Pământului 2022, organizată online de Italia / Jumătate din lot este de la o școală privată
FOTO Două medalii de aur, una de argint și cinci de bronz pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2022, în Georgia
BREAKING România a câștigat o medalie de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică 2022, în Indonezia / Locul 2 pe numărul de medalii al tuturor țărilor, obținute până acum
FOTO Locul I pentru România la Olimpiada Internațională de Limba germană 2022 / Este prima medalie de aur obținută vreodată de țara noastră la această competiție
BREAKING România a obținut o medalie de aur, una argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2022 – FOTO
BREAKING România a obținut 2 medalii de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie 2022 / Profesoara Daniela Bogdan: Este o performanță deosebită care arată efortul pe care l-au depus acești elevi
Locul 2 mondial pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Fizică, cu 4 medalii de aur și una de argint
Olimpiada Internațională de Matematică 2022: Locul I în Europa și 5 la nivel mondial pentru olimpicii români, în competiția dominată de China, Coreea de Sud și SUA / Cine sunt elevii olimpici și ce probleme au avut de rezolvat

2 comments
  1. Bravo lor!

    Insa Romania este campioana la analfabetism si abandon scolar. Scoala din RO streseaza elevii. Scoala din RO alunga copiii cu CES in scoli speciale. Scoala din RO are profi si directori care au nevoie de o pregatire mult mai buna. Scoala din RO este politizata. Maimutoii incompetenti au ajuns sa se infiltreze peste tot in sistem.

    Se vorbeste mult de performanta. Si cu ceilalti 99% dintre copii care nu pot sau nu au chef de performante ce facem? Ii aruncam inapoi in scoli speciale si ii speriem cu note proaste?

    1. Si daca-s cu CES, unde ai vrea sa-i trimitem? Ti-i trimitem tie acasa. Cu exceptia celor cu deficiente locomotorii, unde accesul tine strict de amenajarile facute de cei responsabili, ceilalti cu CES nu au ce cauta in invatamanantul de masa. Exista scoli si cadre specializate pe asa ceva, cu competente in domeniu. Crezi ca daca mi-l aduci mie in clasa ce realizezi? Ori imi pierd ora toata dedicandu-ma doar lui in detrimentul celorlalti 30 cat mai am, ori ma ocup normal de clasa si pe el il las acolo in legea lui, fara sa invete nimic, fara sa progreseze. Nu exista cale de mijloc. Nu avem timpul si pregatirea necesare pentru asa ceva. Inca din clasa pregatitoare ar trebui triati, ca accesul sa se faca foarte clar pe baza unei evaluari riguroase, sa ajunga fiecare unde trebuie. Cei cu CES la speciala, cei in limite normale in invatamant de masa.Punct. Restul sunt povesti. Nu am reusit niciodata sa fac nimic cu un elev de CES. Nu ai cum, atata vreme cat nu ajunge niciodata la nivelul sa citeasca, sa se srmneze. Este un copil compromis educativ. Dar am vazut elevi de speciala care au progresat. Li se predau continuturile de n ori, intr un ritm foarte lent, adaptat lor. Pana isi insusesc acele cunostinte elementare. Ori eu, asa ceva nu pot face in invatamantul de masa. Decat daca m-as taia in zece si as face timpul expandabil, sa aiba ora 1000 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiectele de rezervă la Limba română, de la examenul de Bacalaureat – toamnă 2024, publicate de Ministerul Educației. A fost extrasă varianta 3, cu rolul notațiilor autorului la subiectul II și eseu despre un personaj de basm

O variantă de rezervă pentru proba scrisă la Limba română de la examenul de Bac 2024 – sesiunea de toamnă a fost publicată de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro. Subiectele și…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: Autoritățile să încerce să mențină școala în funcțiune atât de mult cât se poate / Profesorii evident că merită stimulentul pentru predarea pe perioada de alertă. Întrebarea e dacă, momentan, se poate

“Trebuie sa evităm știri panicarde și descrierea unor situații extreme, care, sigur, teoretic sunt posibile. Eu cred că autoritățile trebuie să încerce să mențină școala în funcțiune atât de mult…
Vezi articolul