FOTO O statuie “în mărime naturală” a lui Hercule a fost descoperită la Roma, în timpul unor lucrări la rețeaua de canalizare

O statuie din Roma Antică ce îl înfăţişează pe Hercule a fost scoasă la lumină în timpul unor lucrări la sistemul de canalizare dintr-un parc din capitala Italiei, transmite vineri agenţia ANSA, conform Agerpres.

Parcul Appia Antica a anunţat pe Facebook că “Parco Scott ne-a rezervat o mare surpriză – o statuie de marmură, în mărime naturală, pe care, datorită prezenţei bâtei şi a blănii de leu care îi acoperă capul, o putem identifica cu siguranţă cu fiind o reprezentare a lui Hercule”.

FOTO Statuia descoperită în Roma (sursa):
Foto: Facebook.com – Parco Archeologico dell’Appia Antica
Foto: Facebook.com – Parco Archeologico dell’Appia Antica

Descoperirea a fost realizată în preajma bornei ce marchează a doua milă a vechii Via Appia, faimosul drum istoric care solicită înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, mai scrie Agerpres.

Foto: Facebook.com – Parco Archeologico dell’Appia Antica
Foto: Facebook.com – Parco Archeologico dell’Appia Antica
Exit mobile version