FOTO Modelul primei școli smart din mediul rural, cea de la Ciugud, preluat în comuna Căbești din Bihor / Școala a fost renovată în timpul pandemiei

1.644 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Școala din comuna bihoreană Căbești are un nou suflu, inspirat după modelul primei școli smart din mediul rural, cea de la Ciugud, din județul Alba. Începând de pe 5 septembrie, copiii se întorc într-o școală care a fost dotată cu tehnologii moderne, mobilier nou, chiar și o sală de muzică, după cum anunță Primăria de la Ciugud într-o postare pe Facebook, la debutul acestui an școlar.

Potrivit postării, până de curând copiii comunității de doar 1.800 de oameni erau nevoiți să aducă lemne la școală pentru a face focul în sobe: “Este realitatea dureroasă din multe școli din satele “României educate'”. “Singura grijă a copiilor este acum să învețe, să viseze și să fie fericiți”, mai scriu cei din Ciugud.

În școală învață 105 copii. “Am decis că e timpul să renovăm totul, doar pereții rămăseseră, atunci când am văzut că majoritatea copiilor sunt duși la grădinițe din comunele vecine și nici nu se mai întorc la școală în Căbești”, a declarat primărița comunei din Căbești, Corina Ene, pentru EduPedu.ro. Școala a început să fie renovată în octombrie 2020, cu bani prin PNDL 2, după ce și-a preluat mandatul, iar lucrările au fost accelerate după câteva neînțelegeri cu firma contractată.

În timpul renovărilor, elevii treceau printr-o perioadă de învățare online, dar când a fost nevoie să învețe cu prezență fizică, au fost amenajate spații în clădirea primăriei, mai spune edilul pentru EduPedu.ro. În prezent, temperatura în clădirea școlii se reglează prin telefon, există o centrală pe peleți, copiii beneficiază de o stație de încărcare de Chromebook-uri, iar profesorii vor fi formați complet pentru predarea digitală în următoarele două săptămâni.

FOTO cu școala din Căbești
Există și o sală de muzică și de gătit

Chitară, pian, fluier și saxofon – copiii învață gratuit, după școală, de la profesori contractați de unitatea de învățământ cu bani de la primărie alocați pe activități culturale, cum să cânte la aceste instrumente muzicale. Au fost cumpărate cu bani din donații, așa cum sunt și cărțile bibliotecii din sala de muzică. “Copiii se puneau la instrumente, să cânte, e o bucurie, a fost frumos luni”, mai spune primărița despre prima zi de școală, 5 septembrie, pe care a pregătit-o comunitatea, prin voluntari, cu două săptămâni dinainte.

“O învățătoare a vrut să aibă un atelier de gătit gogoși cu cei din clasa I. Am zis ‘bine’, am pregătit o sală cu un cuptor, mașină de spălat vase și ustensile de bucătărie, bineînțeles cu promisiunea să gătească prăjituri cu copiii, nu pentru alte ocazii”, a adăugat aceasta.

Cum arăta școala în septembrie-octombrie 2020

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România a început pregătirile pentru vaccinarea copiilor din categoria 5-11 ani, în așteptarea unei decizii a Agenției Europene pentru Medicamente – Valeriu Gheorghiță / Kituri cu adrenalină pediatrică achiziționate pentru siguranța procesului de vaccinare

În România au început pregătirile pentru vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani, pe care Agenția Europeană pentru Medicamente este așteptată să o aprobe în 25 noiembrie, a anunțat…
Vezi articolul
Leonard Azamfirei

Rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș, senatorul PSD Azamfirei: Este nevoie de o probă unică de Limba și literatură română, independentă de celelalte probe, pentru toți elevii de liceu

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, senator PSD, consideră că la examenul de Bacalaureat este nevoie de o probă…
Vezi articolul