FOTO Mii de profesori, elevi și părinți au protestat în țară, în a 11-a zi de grevă generală – Arad, Baia Mare, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj / 20.000 de angajați din Educație ies vineri la marș în București

1.602 vizualizări
Foto: Actual de Cluj
Mai multe proteste ale profesorilor, elevilor și părinților au avut loc în țară joi, 8 iunie, în a 11-a zi de grevă generală din Educație. La Baia Mare, o coloană de peste 2.500 de oameni din tot județul, din estimările participanților, a plecat la prânz spre Prefectură. În Bistrița-Năsăud circa 500 de sindicaliști au manifestat în centru, al cincilea protest din acest oraș de la declanșarea grevei generale, scrie Agerpres.

La Brăila, peste 2.000 de cadre didactice şi alţi angajaţi din școli au participat, joi, la un marş de protest, cel mai mare din ultimii ani organizat în oraș, profesorii fiind însoţiţi pe timpul protestului de mai mulţi elevi, potrivit Agerpres.

Marşul, organizat de Sindicatul Învăţământ Brăila “Corneliu Gheorghe Carinca”, s-a desfăşurat între orele 11:00-12:00 şi a pornit din faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, cu punct de sosire platoul din faţa Palatului Administrativ.

Protestatarii au purtat pancarte cu mesaje precum: “Fără educaţie, pierim ca naţie!”, “Vrem salarii decente în educaţie”, “N-o să cedăm!”, “Opriţi bullyingul statului asupra profesorilor!”, “Noi nu furăm, educăm!”, “Şi profesorii au copii!”, au suflat în fluiere şi vuvuzele pe timpul marşului şi au scandat “Demnitate!” şi “Rezistăm!”, conform sursei citate.

Suntem în a treia săptămână de protest, este greu şi pentru noi, dar şi pentru elevi, mai ales pentru cei din clasele terminale. Elevii şi părinţii ne-au înţeles şi sunt alături de noi. Ne dorim să revenim cât mai repede la catedră, dar guvernanţii nu ne lasă. Ne dorim să fim respectaţi, ne dorim salarii decente. La ora actuală, un profesor debutant câştigă 2.400 lei net pe lună, vrem ca în viitoarea Lege a salarizării salariul profesorului debutant să pornească de la salariul mediu brut pe economie, respectiv de la 4.000 de lei/lună”, a spus, cu această ocazie, liderul Sindicatului Învăţământ Brăila, Radu Cătălin, potrivit Agerpres.

Peste 1.000 de membri ai Sindicatului Democrat din Învăţământ (SDI) Arad au protestat, joi, în centrul municipiului Arad, ei pornind şi într-un marş spre Prefectură, ceea ce a determinat autorităţile să închidă traficul rutier pe trei artere principale, conform Agerpres.

Greva din educaţie continuă din cauză că la aproape trei săptămâni de la declanşare încă nu există garanţii în privinţa revendicărilor federaţiilor sindicale de la nivel naţional. În Arad, încă participă la grevă 70% din salariaţii din învăţământ“, a declarat preşedintele SDI Arad, Dănuţ Ieneşescu.

Foto: Marian Buga/ AGERPRES

Manifestanţii poartă în mâini pancarte cu mesaje precum “Şcoala de azi este România de mâine”, “Popor needucat, masă de manipulat”, “Rezistăm! Existăm! Pentru drepturi noi luptăm!”, “33 de ani de neputinţă, de minciuni şi umilinţă” sau “Scurt şi la subiect: Guvern incompetent!”, mai scrie sursa citată.

Am ieşit în stradă pentru că sunt debutant şi viitorul meu nu arată bine. Greva asta prelungită mă afectează la salariu, nefiind plătită, dar asta mi se pare irelevant, lupt pentru schimbare, pentru viitor, pentru ceea ce alţii numesc ‘România educată’. Nu am mari speranţe, dar merită încercat“, a spus o participantă, potrivit Agerpres.

La Baia Mare (județul Maramureș), peste 2.500 de educatori, învățători, profesori și elevi au participat la un marș prin centrul orașului, grupați din mai multe orașe din județ, spune pentru Edupedu.ro Tatiana Cauni, profesor de Limba și literatura română la Liceul Teoretic Emil Racoviță, premiată în proiectul MERITO.

Prima lecție de dirigenție outdoor… Cine ar fi crezut că va fi în aceste circumstanțe. Ziua de joi în liceul nostru e cea în care toate clasele au dirigenție. Azi… s-a nimerit să fie joi, să fie miting și eu în grevă… dar o oportunitate să țin o lecție (neplătită) despre spiritul civic, despre empatie, solidaritate, despre drepturile omului (acela de a face grevă, de a participa la un miting), despre a simți pe viu cum se scrie istoria, ce înseamnă manipulare, cât de disconfortant e să stai în soare, să simți neputința că nu poți face mai mult…

Tare dragi, din nou… adolescenții mei frumoși! Și nu e despre faptul că-i folosim în acest ”război” cu guvernanții… ci despre faptul că fac parte din această societate, că mâine pot fi în locul nostru, în stradă… și că trebuie să fie pregătiți, să nu se lase călcați în picioare, dar mai mult să știe că au acest drept (pentru care unii au murit) de a fi revoltați și de a cere, de a cere condiții decente și de a fi respectați. Nimeni nu are dreptul să umilească, o funcție e trecătoare. Dezamăgită de tonul, aroganța celor care ar fi trebuit să pună educația acolo unde-i este locul”, a scris profesoara Tatiana Cauni pe Facebook.

VIDEO Marșul de la Baia Mare:

Sute de părinți, elevi, profesori, dar și membri de sindicat au ieșit azi în centrul Clujului protestând pentru educație și creșterea salariilor în Învățământ, notează publicația Actual de Cluj. Protestatarii au afișat mesaje prin care cer respect pentru angajații din învățământ și scandează, iar părinții au pancarte prin care își arată solidaritatea cu greva profesorilor, conform sursei citate.

Amintim că al treilea mare protest al profesorilor din București, de la declanșarea grevei generale, urmează să aibă loc pe 9 iunie, între orele 11.00 și 16.00, potrivit programului propus pentru această manifestație, consultat de Edupedu.ro. Manifestanții urmează să se adune, din nou, în Piața Victoriei și să se deplaseze, ca la precedentul protest, către Palatul Cotroceni, însă pe alt traseu, arată programul care aștepta, miercuri după-amiază, aprobarea Primăriei Capitalei.

Conform noului program, marșul nu va mai avea loc pe ruta Buzești-Berzei-Știrbei Vodă-Splaiul Independenței – Pod Grozăvești – Leu, așa cum s-a întâmplat pe 30 mai, ci va fi urma ruta Bd. Nicolae Titulescu – Pod Basarab. – detalii aici

Profesorii din județele Iași, Suceava, Buzău și Brașov au protestat pentru majorarea salariilor, miercuri, 7 iunie, în a zecea zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai. Zilele de 1-2 iunie și 5 iunie au fost zile libere legale în sectorul public. În Suceava, circa 2.500 de angajați din învățământ au protestat și au cerut demisia Ligiei Deca.

Esențial din ziua de joi, 8 iunie:

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat adoptarea unei declarații a Guvernului, care a fost publicată în Monitorul Oficial. Aceasta a spus că declarația respectivă răspunde cererii sindicatelor și angajaților aflați în grevă generală din Educație de a avea garanții sub forma unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Decizia nu este, însă, un act normativ, ci un document intern al Guvernului, fără nicio valoare sau impact asupra populației sau angajaților din Învățământ.

Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat și Evaluare Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a se vor prelungi până pe 13 iunie. Pentru clasele a VIII-a și a XII-a și a XIII-a, pentru seral și frecvență redusă perioada de încheiere a situației școlare se prelungește până pe 13 iunie”, a spus ministra Ligia Deca la finalul ședinței de guvern în care a adoptat Memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării.

„Probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat se vor susține în perioada 14 – 23 iunie”, a precizat Ligia Deca. Pe 6 iunie, ministrul Educației a anunțat că probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii.

Greva generală în școli a început luni, 22 mai.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO Medalii de aur, argint și bronz și mențiune pentru elevii români, la Olimpiada Internațională de Inteligență artificială din Arabia Saudită – IOAI 2024 Riad / Lotul, integral din licee de stat

Trei medalii și locul trei printre națiuni pentru România au fost obținute de elevii participanți la Olimpiada Internațională de Inteligență artificială (IAIO) din Arabia Saudită, încheiată pe 12 septembrie, se…
Vezi articolul

Geografia să fie inclusă în aria „Științe“, la Bacalaureat, lângă Matematică, Chimie, Fizică și Biologie, în proiectul legii educației – solicitare depusă la Guvern de Societatea de Geografie din România și Comitetul Național de Geografie al Academiei Române – document

Reprezentanții Societății de Geografie din România și Comitetului Național de Geografie al Academiei Române solicită premierului Nicolae Ciucă includerea disciplinei Geografie în examenul de Bacalaureat prevăzut de proiectul legii educației,…
Vezi articolul