FOTO Guvernul reintroduce masca medicală la ședințele de la Palatul Victoria după 111 zile de la eliminarea acesteia

Foto: Gov.ro

Pentru prima dată după 3 luni și 20 de zile, la ședința de astăzi de la Palatul Victoria, cei prezenți au purtat mască de protecție. Întâlnirea la care a fost reluat portul măștii chirurgicale a avut loc între premierul Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și rectorii și reprezentanții mediului universitar din țară.

Prima întâlnire fără mască la Palatul Victoria a fost tot cu șefii universităților, acum 111 zile: pe 5 aprilie 2022, premierul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere cu rectorii din rețeaua RO European Universities. Foto mai jos:

Foto: Gov.ro

Astăzi, 25 iulie 2022, la întâlnirea-reuniune a consorțiilor universitare românești cu premierul României, Nicolae Ciucă, niciunul dintre cei 25 de rectori și reprezentanți ai universităților „veniți din toată țara”, nu a ridicat problema titlurilor de doctor acordate de universități sau cea a plagiatelor, inclusiv a acuzațiilor de plagiat aduse premierului, ori cea a desființării CNADTCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – instituția care analizează cazurile de plagiat și dă verdicte în aceste cazuri, fiind singura care poate propune retragerea unui titlu academic de doctor. Informațiile au fost confirmate de sursele Edupedu.ro – mai multe detalii aici. Foto mai jos:

Foto: Gov.ro
Școala începe în aproape 6 săptămâni

Mai sunt o lună și 11 zile până la debutul anului școlar 2022-2023, pe 5 septembrie. Calendarul anului școlar 2022-2023 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 31 martie 2022, prin ordinul 3.505, iar organizarea acestuia este pe module. Este eliminată denumirea de „semestre” și împărțirea anului școlar introdusă din anul 1998. Cele 5 module sunt despărțite de 5 vacanțe. Consultă aici calendarul pentru fiecare județ, în format .pdf, pentru descărcat și printat.

Situația epidemiologică în ultimele 24 de ore:

4.955 de cazuri noi de COVID și 5 decese au fost raportate în ultima zi. La ATI sunt internați 204 pacienți, dintre care 3 sunt copii, potrivit buletinului publicat luni de Ministerul Sănătății, scrie G4Media.ro. Rata de incidență COVID în București a ajuns la 6,85 la mie.

Numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.392 cu 417 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 204 persoane, cu 18 mai multe față de ziua anterioară. Din cei 204 pacienți internați la ATI, 172 sunt nevaccinați, potrivit G4Media.

Exit mobile version