FOTO Elevii și studenții au venit la protestul profesorilor din Piața Victoriei

1.228 de vizualizări
Grupuri de elevi și de studenți s-au alăturat protestului din Piața Victoriei. Profesorii protestează vineri, 9 iunie, în București, între orele 11.00 și 16.00, pentru majorarea salariilor. Astăzi este a 12-a zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai

La protest participă și elevii. Aceștia au mesaje de susținere pentru cadrele didactice.

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro

Studenții de la Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) sunt și ei prezenți în Piața Victoriei.

Foto: Edupedu.ro
Informații de context

Joi, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat a fost adoptată declarația privind politica de salarizare a personalului din învățământ. La scurt timp, documentul a fost publicat și în Monitorul Oficial.

Ligia Deca a ajuns să mintă public de la pupitrul instituției din Palatul Victoria. Aceasta a declarat că publicarea unei declarații în Monitorul Oficial „răspunde cerinței sindicatelor de a avea un act normativ publicat în Monitorul Oficial”

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României, a precizat pentru Edupedu.ro că documentul publicat joi în Monitorul Oficial, „are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care s-ar putea ca de săptămâna viitoare să nu mai fie niciunul dintre ei în funcție”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „nu poate stabili niciun ministru ce este acceptabil pentru ei (angajații din Învățământ – n.red). Nu poate stabili niciun premier dacă ceea ce apare în memorandumul respectiv se ridică la înălțimea așteptărilor colegilor noștri.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O autonomie a școlilor cred că este singura soluție pentru a se evita birocrația. Să ieșim și să ne spunem punctul de vedere, spune directoarea adjunctă a Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău, Anca Florea

Directoarea adjunctă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, Anca Florea, spune că autonomia școlilor este singura soluție în contextul debirocratizării, în mod special în ceea ce îi privește pe profesori. În…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

BREAKING Sindicatele profesorilor propun reintroducerea exmatriculării elevilor în lege, plus detenție școlară și amenzi pentru părinți. Nota la purtare să fie luată în calcul la admiterea la liceu sau BAC – document

Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret”, Marius Nistor a propus mai multe sancțiuni pentru elevi în cazul unor abateri disciplinare, în contextul incidentelor grave din ultima săptămână petrecute…
Vezi articolul

Situație paradoxală în noile direcții județene de învățământ, foste inspectorate școlare, de la 1 noiembrie: angajații nu vor mai face niciun fel de inspecție școlară, dar funcțiile lor rămân de inspectori / Care sunt atribuțiile noilor DJÎP – surse

Noile inspectorate școlare, adică viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitar, rămân fără inspecții școlare în atribuții, potrivit proiectului de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţiei…
Vezi articolul