FOTO Elevi ai Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești împreună cu profesori au realizat o pictură murală decorativă pentru a înfrumuseța curtea Spitalului de Pediatrie

Foto: Facebook.com - Primaria Municipiului Pitesti

În curtea interioară a Spitalului de Pediatrie din Pitești, elevii și profesorii secțiilor de Arte plastice și Arhitectură ale Liceului de Arte „Dinu Lipatti” Pitești au inaugurat, joi, o lucrare artistică pentru a-i “alina pe copiii care sunt nevoiți să-și petreacă timpul aici pe perioada vindecării”, anunță primăria Municipiului Pitești pe Facebook.

Mai mulți profesori artiști și elevi din cadrul Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești au lucrat, voluntar, săptămâni la rând, în cadrul unui proiect educativ desfășurat în această toamnă, în parteneriat cu Spitalul de Pediatrie, pentru a înfrumuseța curtea interioară a spitalului și a transforma spațiul exterior în loc de joacă pentru alinarea copiilor care sunt nevoiți să-și petreacă timpul aici pe perioada vindecării, scrie în comunicatul Primăriei Pitești.

Joi a avut loc inaugurarea lucrării artistice realizate de elevii și de profesorii secțiilor de Arte plastice și Arhitectură ale Liceului de Arte „Dinu Lipatti” Pitești.

“Astfel, pictura murală decorativă realizată va bucura sufletele copiilor internați la Spitalul de Pediatrie Pitești, prin evadarea din salonul de spital într-o lume de basm, plină de personaje fantastice, care aparțin fie lumii marine, fie spațiului cosmic sau chiar din imediata noastră realitate, compoziția fiind încadrată de două personaje protectoare și având în centru figura maternă”, mai transmite Primăria Pitești.

Prezent la inaugurare a fost și primarul Cristian Gentea care a propus echipei implicate în acest proiect o colaborare cu municipalitatea, așa încât și alte suprafețe de pe zidurile clădirilor din Pitești să fie înfrumusețate cu picturi murale artistice.

Exit mobile version