FOTO Construcția unui nou liceu tehnologic a demarat la Sebeș, Alba. Va avea 900 de elevi, iar investiția din fonduri europene depășește 27 de milioane de lei / Primarul a pus o carte la temelie

989 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Un volum cuprinzând memoriile academicianului Dorin Pavel, considerat părintele hidroenergeticii moderne, nepotul lui Lucian Blaga, a fost depus, miercuri, de către primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor, la temelia noului liceu tehnologic ce va fi construit în oraş, printr-o finanţare de peste 27,3 milioane de lei fonduri europene.

„În mod simbolic, la temelia noii clădiri am zidit memoriile academicianului Dorin Pavel, ‘Arhitectura apelor’, ca un omagiu adus părintelui hidroenergeticii româneşti, o mare personalitate a acestor locuri, urmând ca acesta să fie şi mentorul generaţiilor de tineri care vor studia la noul liceu tehnologic de la Sebeş”, a afirmat primarul Dorin Nistor, într-un comunicat citat de Agerpres.

Miercuri a fost turnat planşeul peste subsol, estimându-se că până la finalul anului vor fi încheiate lucrările de zidărie, astfel încât în sezonul rece să se poată interveni pentru amenajările interioare. Conform contractului, termenul de finalizare este 30 noiembrie 2023.

„Va rezulta o clădire nouă şi modernă pentru Liceul Tehnologic Sebeş, care va cuprinde: 34 de săli de clasă, 3 laboratoare de informatică, un laborator de fizică, un laborator de mecanică, un laborator de chimie, o sală profesorală, o sală de festivităţi, o sală de sport, realizarea sistemului de încălzire centralizat, amenajarea curţii şi a terenului aferent liceului, amenajarea terenului de sport în curtea liceului, branşamentele la reţelele de utilităţi”, se menţionează în comunicat.

De noua clădire vor beneficia cei 777 de actuali elevi, urmând ca unitatea şcolară să crească până la 900 de elevi.

Valoarea investiţiei se ridică la 27.308.048,99 de lei, fiind finanţată prin Programul POR 2014-2020. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apelul părinților, către Guvernul Orban: Nu mimați descentralizarea! Sunt școli care vor să înceapă în verde, respectă regulile și nu sunt lăsate / Plus: Cum începe o școală în scenariul roșu, pentru că ministerele au întârziat emiterea unui ordin

“Dați drumul descentralizării în sensul adevărat al noțiunii! Nu mimați descentralizarea!”, este apelul lansat către Guvernul Orban de președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, după ce inspectoratele au respins…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – UiPath Foundation - Brio.ro

VIDEO Georgi Dimitrov, CE: În acest an Comisia Europeană va lansa discuții pentru a pune educația digitală în fruntea priorităților / Va lansa instrumente pentru a ajuta profesorii să-și evalueze abilitățile

“Anul acesta Comisia Europeană va lansa discuții pentru a pune educația digitală în fruntea priorităților Uniunii Europene”, a declarat Georgi Dimitrov, șef al departamentului pentru Educație Digitală de la Comisia…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

DOCUMENT Hotărârea CNSU privind modificările pentru revenirea la școală din 8 noiembrie a fost adoptată: Prezență fizică doar la unitățile de învățământ preuniversitar cu minimum 60% din personal vaccinat anti-Covid

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri hotărârea cu măsurile privind modalitatea de reîncepere a școlii luni, 8 noiembrie, iar printre condițiile predării cu prezență fizică se numără…
Vezi articolul

„Caz particular“ la Universitatea din Craiova. Rectorul Cezar Spînu nu ar fi avut bază legală să candideze pentru un nou mandat în alegerile din 14 decembrie, pe care le-a câștigat, acuză unul dintre ceilalți candidați

Posibilitatea rectorului de până acum al Universității din Craiova (UCV), Cezar Spînu, de a candida pentru un nou mandat – pe care acesta l-a și câștigat în alegeri desfășurate săptămâna…
Vezi articolul