Fostul șef al Societății Studenților la Medicină din București (SSMB), Teodor Blidaru, a fost decorat recent de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, citat de Agerpres.
Blidaru este consilier onorific al ministrului sănătăţii, Alexandru Rafila, conform descrierii din conținutul decretului și CV-ului acestuia.
Propunerile pentru ordinele acordate de președinte membrilor din ministere se fac de către ministrul de resort, în acest caz Alexandru Rafila, potrivit legii 29/2000 privind sistemul național de decorații al României.
Conform CV-ului acestuia, Teodor Blidaru este medic rezident din 2021, în radiologie și imagistică medicală. Din octombrie 2022, este asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, iar din februarie 2022 este consilier al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila (consilier personal până în iunie 2023, apoi onorific – până în prezent).
Blidaru a mai fost și delegat pentru România la Organizația Națiunilor Unite (ONU), în perioada 31 august 2019 – 31 august 2020, se mai arată în CV-ul acestuia. Din ianuarie 2021 și până în iulie 2023, a fost coorodnatorul comisiei de rezidenți în Colegiul Medicilor din România (CMR). Între 2013 și 2020 a activat în Societatea Studenților la Medicină din București (SSMB), fiind secretar general (2016-2017), președinte (2018-2019) și cenzor (2020).
Teodor Blidaru a fost și candidat pentru un post de membru în Consiliul Colegiului Medicilor din Municipiului București (CMMB), în toamnă, unde a obținut 276 de voturi, situându-se pe locul 28 din 91 de candidați, potrivit rezultatelor publicate după turul din 4-5 octombrie.
Decretul din 29 noiembrie al președintelui Klaus Iohannis (sursa):
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul Zilei Naţionale a României:
[…] De asemenea, în semn de apreciere pentru meritele de excepţie avute în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei, în combaterea unor epidemii, în domeniul cercetării şi practicii medicale, în creşterea prestigiului ştiinţei medicale româneşti şi în asigurarea asistenţei medicale, precum şi în vederea recunoaşterii contribuţiei semnificative la realizarea reformelor şi implementarea investiţiilor strategice din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Preşedintele României a conferit:- Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Ofiţer doamnei prof. univ. dr. Bartoş Daniela, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca;
- Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer domnului prof. univ. emerit dr. Beuran Mircea, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca;
- Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler domnului prof. univ. emerit dr. Lascăr Ioan, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, doamnei Bumbac Georgeta, economist, director general în Ministerul Sănătăţii, doamnei Gafton Cristina-Laura, economist, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, domnului Iavor Ionuţ-Sebastian, jurist, director general în Ministerul Sănătăţii şi doamnei Petcu Laura, economist, director general în Ministerul Sănătăţii;
- Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofiţer doamnei prof. univ. dr. emerit Dorobanţu Maria, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca;
- Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Comandor, domnului prof. univ. dr. Popescu Gheorghe Ion, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca;
- Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Ofiţer domnului prof. univ. dr. Mihălţan Florin-Dumitru, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, şef de secţie în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”.
- Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de Cavaler doamnei prof. univ. dr. habil. Bălaşa Rodica-Ioana, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, doamnei as. med. Băluşescu Mari-Larisa, Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, domnului dr. Blidaru Teodor-Cristian, medic, consilier onorific al ministrului sănătăţii, domnului prof. univ. dr. Braşoveanu Vladislav, Institutul Clinic Fundeni, doamnei as. med. Burtea Elena-Daniela, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, doamnei prof. univ. dr. Cinteză Delia, Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie şi Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, domnului prof. univ. dr. Constantinescu Gabriel, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, doamnei conf. univ. dr. Constantinescu Monica Elena, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, domnului prof. univ. dr. Dimofte Mihail-Gabriel, Institutul Regional de Oncologie Iaşi, domnului dr. Dop Radu Gheorghe Alexandru, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, doamnei conf. univ. dr. Drăgănescu Anca-Cristina, Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. dr. Matei Balş”, doamnei farmacist Firulescu Simona, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, domnului dr. Garofil Nicolae Dragoş, medic, consilier onorific al ministrului sănătăţii, doamnei dr. Gherghe Mirela, medic primar medicină nucleară, şef disciplină medicală nucleară şi şef Departament Medicină Nucleară în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, doamnei prof. univ. dr. Grinţescu Ioana Marina, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, domnului prof. univ. dr. Ionescu Gheorghe, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, doamnei prof. univ. dr. Muntean Daniela-Lucia, decan, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş, domnului prof. univ. dr. Niculescu-Radu Dan-Leonard, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, doamnei as. med. Niculiţă Oana-Otilia, Institutul Clinic Fundeni, Bucureşti, domnului prof. univ. dr. Onose Gelu, Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar Arseni” Bucureşti, doamnei as. med. Pianoschi Felicia Dana, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, domnului conf. univ. dr. Popa Valeriu Bogdan, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, domnului conf. univ. dr. Poroch Vladimir, medic primar chirurgie generală, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi, Institutul Regional de Oncologie Iaşi (Secţia Îngrijiri Paliative), domnului conf. univ. dr. Schenker Michael, Centrul de Oncologie “Sf. Nectarie” Craiova, preşedintele Comisiei de Oncologie a Ministerului Sănătăţii; doamnei as. med. Stan Daniela, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. dr. Panait Sîrbu”, Bucureşti, doamnei dr. Toma Ioana-Daciana, medic de familie (Bucureşti), vicepreşedinte, Societatea Naţională de Medicina Familiei, doamnei prof. univ. dr. Trandafir Laura Mihaela, Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii “Sfânta Maria” Iaşi, domnului dr. Udroiu Cristian Alexandru, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, domnului dr. Vatachki Guenadiy Roumenov, director executiv, Agenţia Naţională de Transplant, şi doamnei dr. Zob Daniela Luminiţa, Institutul Oncologic Bucureşti “Prof. Dr. Al. Trestioreanu””.