Ministerul Educației trebuie să facă publice proiectele din fonduri europene care se află în derulare în coordonarea instituției, cu pagini web dedicate care să conțină numele partenerilor și modul lor de selecție, experții, echipele de management, indicatorii realizați, produse finale, spune fostul secretar de stat pe domeniu, Mihaela Popa.
“Se încheie și începe un nou exercițiu financiar al UE alături și de Planul de Reziliență [PNRR]. Reforma în Educație are nevoie și de bani. Vrem să reușim în accesarea fondurilor europene pentru educație? Trebuie să recunoaștem greșelile care s-au făcut, pentru a nu le repeta și trebuie să promovăm ce a fost bine, pentru a continua. Primul pas trebuie să îl facă Ministerul Educației: transparentizarea proiectelor aflate în derulare în coordonarea Ministerului Educatiei (bani, parteneri și modul lor de selecție, experți, echipe de management, indicatori realizați, activități, produse finale, pagina web). Exista voință?“, scrie fostul secretar de stat din Ministerul Educației, responsabil cu fondurile europene.
Amintim că actualul secretar de stat din Educație Radu Szekely apare expert într-un proiect pe fonduri europene chiar al Ministerului Educației, în parteneriat cu Alexandru Cumpănașu. Detalii aici
Premierul Florin Cîțu a întrebat public pe ce s-au dus 60 de miliarde de euro în Educație, în ultimii 10 ani. La finalul unei ședințe de Guvern, după aprobarea și trimiterea către Parlament a proiectului Legii Bugetului de Stat, șeful Executivului a spus referitor la banii alocați Educației că „eu sunt gata să aloc resurse mai multe, dar aș vrea să începem să legăm aceste resurse de rezultate. Și aș vrea să văd la toate bugetele pe care le alocăm, să facem și o analiză nu numai cantitativă, dar și calitativă și apoi vom aloca mai multe resurse”.
Mihaela Popa a fost numită secretar de stat pe fonduri europene în septembrie 2020 de premierul de la acea vreme, Ludovic Orban. A fost eliberată din funcție 5 luni mai târziu, în februarie 2021, “pentru că la tragerea posturilor între filiale poziția de secretar de stat pe fonduri europene de la Ministerul Educației a revenit filialei Sector 3”, a declarat pentru Edupedu.ro liberala Violeta Vijulie, care în ianuarie 2021 susținea că ea va fi numită pe această poziție, în locul Mihaelei Popa.
În cele din urmă, premierul Florin Cîțu a numit-o pe Maria Manea secretar de stat în Educație responsabil cu fondurile europene (detalii aici).
2 comments
Chiar nu intelege nimeni din guvernul asta ca ministrul educatiei e ocupat cu martisoare, televiziuni, contre cu Sanatatea, mascuta de la educatie fizica (ca a facut un research in toata Europa despre cum se poarta ea!), remediale de remediat prostia iremediabila a invatamantului romanesc???? Ce il mai bateti la cap cu proiecte pe educatie si fonduri europene??? Pe-alea le-am dat pe remediale…
Doamne, cata munca de convingere a avut el cu Sanatatea, bat-o covidul! ca sa dea un ordin care nu schimba cu nimic situatia de fapt dar care i-a frant inima celui mai nou VIP de pe scena politica romaneasca: elevii dintr-a opta optasera deja (inainte sa-i franga Voiculescu gatul, pardon inima) cine sa vina cine vrea la scoala, cine nu online cu “certificat” (c-asa cerea obsedant ministrul intr-o vreme)! Si uite-asa se facura ei singuri jumate-jumate calcand pe inima sensibila a binecunoscutului.
Darius, mare adevăr ai spus!