Fostul premier și ministru al Educației din Franța, Gabriel Attal, și-a lansat o asociație-hub pentru lupta contra hărțuirii în școli, care va forma profesori și va consilia elevii afectați de bullying

Gabriel Attal / Foto: Facebook.com

Fostul premier și ministru al Educației din Franța, Gabriel Attal, a anunțat lansarea unei noi asociații, „Faire Face”, dedicată combaterii hărțuirii în școli, potrivit FranceInfo. Aceasta are scopul de a sprijini elevii, cadrele didactice și părinții în gestionarea cazurilor de intimidare și violență în mediul școlar.

Co-președinte alături de Béatrice Le Blay, al cărei fiu Nicolas s-a sinucis în septembrie 2023, și de Elian Potier, fostă victimă a hărțuirii, Attal, actual deputat, a promis să „împartă munca” cu ei, prin intervenții în instituțiile de învățământ, dar mai ales cu un rol de „impulsionare”.

Potrivit presei din Hexagon, asociația va aborda hărțuirea pe trei direcții principale:

În cadrul evenimentului de lansare a asociației, miercuri, 6 noiembrie, Gabriel Attal a subliniat că „această asociație se va baza mult pe angajamentul voluntarilor și, sperăm, destul de repede, pe angajați permanenți ai asociației (…), iar noi vom fi acolo ca un reper, pentru a stabili direcția asociației”.

Amintim că una din măsurile luate de autoritățile din Franța a fost, în august 2023, ca elevul responsabil de comportament agresiv la adresa colegilor săi să poată fi mutat la altă școală, așa încât elevul-victimă să nu mai fie nevoit să o facă.

Tot în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Naționale de Luptă Împotriva Hărțuirii Școlare, actuala ministră a Educației, Anne Genetet, a anunțat că va continua implementarea anuală a unui chestionar anonim de detectare a hărțuirii, potrivit Europe1.fr.

VIDEO Lansarea asociației „Faire face” a fostului premier Gabriel Attal:
Citește și:
Elevii agresori vor fi mutați, în ultimă instanță, în alte școli, nu victimele acestora – decizia împotriva bullying-ului promisă de autoritățile din Franța a fost adoptată
Exit mobile version