Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza, nu va mai fi profesor asociat la UMF Cluj. Rector: Probabil că nu o să îi mai oferim un contract, deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici

2.622 de vizualizări
Foto: gov.ro
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a recunoscut că universitatea i-a oferit un contract de profesor asociat fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, deși acestuia i-a fost retras titlul de doctor din cauza plagiatului, însă în urma apariției informației în presă, „probabil că nu o să îi mai oferim un contract, deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici”, a declarat aceasta pentru Europa Fm.

Inițial, rectorul UMF Cluj, Dana Buzoianu, a negat informația care a apărut inițial în presa locală, spunând că nu există, în acest moment, un contract cu profesorul Florian Bodog și etichetând drept fake news articolele apărute în presă.

Buzoianu a adăugat că nu ar avea nicio problemă cu această colaborare, pentru că lui Florian Bodog i-a fost retras doar unul dintre cele două doctorate, cel în medicină fiind în continuare valabil. Însă, confruntată cu aspectul moral al situației Buzoianu a spus pentru Europa FM că va reevalua situația.

„Până acum, știți cum e și cu doctoratul ăsta, că și eu m-am interesat: are două doctorate. Și doctoratul retras e cel în economie nu în medicină. În același timp, universitatea mea, în acest moment nu are profesor la chirurgie plastică. E o chestie de utilitate, ca să zic așa. Nu avem, nu avem nici conferențiar, nici profesor. Datorită situației pe care ați menționat-o, probabil că nu o să-i mai oferim (n. red. contract) deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici”.

Bodog a rămas în 2019 fără titlul de doctor în Management după ce Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a dat verdictul că acesta și-a plagiat teza de doctorat, anunța PressOne la vremea aceea. Lucrarea fostului ministru al Sănătății a fost plagiată aproape integral, potrivit deciziei CNATDCU.

Plagiatul din teza lui Bodog, intitulată „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare”, a fost constatat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în iulie 2018, şi confirmat de CNATDCU la data de 25 iulie 2019. Bodog a atacat în justiție decizia administrativă a CNATDCU.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, printr-o sentință definitivă, să îi retragă lui Florian Bodog titlul de profesor abilitat şi dreptul de a conduce doctorate, pe motiv că nu a îndeplinit criteriile minime pentru această avansare profesională.

Mai mult, Bodog a obţinut fraudulos titlul de profesor şi de conducător de doctorate, pentru că nu a respectat condiţia impusă de CNATDCU de a fi semnat ca autor principal cel puţin 6 articole ştiinţifice publicate în reviste cotate ISI.

Acest criteriu este obligatoriu atât pentru cei care aspiră la titlul de profesor, cât şi pentru cei care vor să obţină certificatul de abilitare, adică dreptul de a coordona doctorate. Bodog a fost apărat de Senat când DNA a cerut ridicarea imunității.

Sursă foto: gov.ro

Citește și:
Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza de doctorat, conform CNATDCU, a devenit cadru didactic asociat la UMF Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Szekely, întrebat dacă el crede că părinții se opun testării elevilor: „Oh, da. Am primit nenumărate mesaje de la părinți. Inclusiv eu personal am fost acuzat că forțăm copiii să intre în programe de testare biologică ale unor oculte mondiale…”

Consilierul lui Sorin Cîmpeanu, Radu Szekely, a spus că a primit numeroase apeluri și mesaje de la părinți care se opun testării elevilor, în condițiile în care, începând de săptămâna…
Vezi articolul

Model de cerere pentru amânarea înscrierii în clasa pregătitoare 2023 din motive medicale. Din 5 aprilie, părinții depun sau trimit dosarul la inspectoratul școlar / Lista afecțiunilor și documentele necesare

Unele inspectorate școlare au publicat cererea pentru amânarea înscrierii în clasa pregătitoare 2023, ca urmare a unor motive medicale. Pe lângă cererea-tip, părintele trebuie să atașeze copia de la cartea…
Vezi articolul

Lider sindical: Andronescu să-l găsească și să ia măsuri contra celui care a pus pe ordinea de zi ordinul care elimină profesorii de sport la clasele mici

Sindicatele din educație “Spiru Haret” cer Ministerului Educației să scoată proiectele de ordin privind structura anului școlar 2019-2020, privind eliminarea profesorilor de Sport de la clasele pregătitoare, I și a…
Vezi articolul

Ministerul Educației cere Guvernului deblocarea situației în care pentru proiectele europene din subordine nu poate angaja experți / În caz contrar, pot apărea „posibile corecții financiare”, pentru că indicatorii din proiecte nu vor fi atinși

Angajarea de experți în afara organigramei Ministerului Educației și a instituțiilor publice din subordinea sa este solicitată Guvernului, printr-un memorandum, de către Minister. Documentul se află pe ordinea de zi…
Vezi articolul

Ce se întâmplă când un profesor are o suspiciune că un elev se droghează? Ligia Deca: Profesorul merge la conducerea școlii, care contactează familia, are loc o discuție, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează măsuri

„Avem deja o procedură privind prevenția și adresarea consumului de substanțe interzise, cine, ce face, ce trebuie să facă directorul, profesorul, cum interacționează cu Direcția de protecție a copilului, cu…
Vezi articolul

Studenții îi cer ministrului Deca și premierului Ciucă o procedură de constatare a plagiatelor „realmente funcțională”, cu restabilirea CNATDCU în poziția de for care analizează plângerile. Amendamentele cerute de ANOSR la proiectul Legilor Deca

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere oficial Ministerului Educației, Guvernului și Parlamentului să modifice procedura de constatare a plagiatelor, în proiectele legilor Deca, „astfel încât aceasta să…
Vezi articolul