Fostul ministru al sănătății, despre întârzierea vaccinurilor anti-Covid pentru copiii din România: Lipsa unei prevederi bugetare pentru dozele de vaccin pentru copii nu poate fi o scuză, în contextul în care anul trecut am avut buget separat

Ioana Mihăilă / Foto: gov.ro

Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă (USR), afirmă că, deşi avem recomandarea EMA şi deşi există semnate contractele cu unul dintre furnizori pentru 2022, livrarea vaccinului anti-COVID pentru copii este întârziată în România, în timp ce Guvernul a preferat să împartă fondul de rezervă discreţionar primăriilor şi să crească pensii speciale, în loc să investească pentru a preveni complicaţiile la copiii care vor trece printr-un nou val de infectări, scrie news.ro, potrivit G4Media.ro.

Potrivit fostului ministru al Sănătăţii, ”motivele invocate nu pot fi luate în serios, iar faptul că nu a existat prevedere bugetară pentru dozele de vaccin pentru copii nu poate fi o scuză, în contextul în care anul trecut am avut buget separat şi contract cu acelaşi furnizor”.

Lipsa fondurilor de la buget a întârziat vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5-11 ani în România, conform unui răspuns transmis la solicitarea G4Media.ro de către Ministerul Sănătății.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Amintim că Edupedu.ro a scris că primele doze speciale pentru vaccinarea copiilor de 5-11 ani de la Pfizer ajung în țară între 21-25 ianuarie, potrivit ministerului Sănătății.

Citește și: Ministerul sănătății: Primele doze de vaccin anti-Covid-19 pentru copiii de 5-11 ani vor ajunge în România în perioada 21-25 ianuarie / Peste 114.000 de doze de Comirnaty, produse de Pfizer vor fi distribuite centrelor de vaccinare
Exit mobile version