Fostul avocat personal al Marianei Dogaru, președinta Agenției pentru calitate în învățământ, cea care acreditează școlile, continuă să fie plătit de ARACIP cu 2.850 de euro pe lună

Mariana Dogaru / Foto: Alfabetar

Avocatul care a reprezentat-o pe Mariana Dogaru într-un proces contra ARACIP, instituție pe care acum o conduce în calitate de președintă, este acum furnizorul de servicii juridice al ARACIP, după cum Edupedu.ro a semnalat într-o anchetă jurnalistică publicată pe 20 august. Agenția condusă de Dogaru a continuat să cumpere prin atribuire directă servicii juridice de câte 2.850 de euro pe lună, potrivit datelor din sistemul integrat de licitații publice SICAP, după ce în august scriam că în cele 4 luni scurse de la venirea Marianei Dogaru la șefia agenției care asigură calitatea în învățământul preuniversitar avocatul primise deja 10.000 de euro din banii instituției.

Răspunsul președintei ARACIP, în luna august, la întrebarea Edupedu.ro cum de a ajuns ca fostul său avocat într-un proces cu ARACIP să reprezinte acum ARACIP și ce îl califică pentru acesta?, a fost următorul: „Nu am făcut eu achiziția (…) dacă este să privim cu ochelarii cei buni, dar nu privim, că tot timpul este o suspiciune, dacă a reușit să câștige atât de multe împotriva ARACIP (n. red. prin procesul personal intentat Agenției), el a dovedit că este bun pentru ARACIP”.

Concret, din 12 aprilie 2022 până pe 8 noiembrie 2022, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – A.R.A.C.I.P. a atribuit 6 tranșe de „servicii juridice” și „servicii de consultanță juridică și reprezentare” către PFA Iordache Dan – Cabinet de avocat, potrivit SICAP – portalul guvernamental de licitații publice. Valoarea cumulată a contractelor – 89.921 lei sau 18.540 euro. Primul contract este mai mic, de 20 de ore, celelalte 4 fiind identice ca sumă, de câte 40 de ore fiecare. Ultimul contract de pe platforma publică este pentru 80 de ore, cel mai probabil pentru lunile noiembrie și decembrie, în valoare de 27.668,8 de lei, adică 5.705 euro. Potrivit descrierii din SICAP, ARACIP îl plătește pe avocat cu 345 de lei pe oră.

Captura SICAP

Cabinetul respectiv de avocatură nu mai apare în SICAP cu alte contracte cu entități publice, potrivit portalului de licitații. Procedura folosită a fost de achiziție directă.

Acest cabinet de avocatură a reprezentat-o pe Mariana Dogaru în procesul cu ARACIP pe care aceasta l-a intentat instituției în anul 2018, potrivit surselor Edupedu.ro, confirmate ulterior de Dogaru. Aceasta a ocupat, din 2006 (de la înființarea ARACIP), postul de director al departamentului de evaluare externă a calității. Împuternicirea avocațială obținută de Edupedu.ro, semnată în anul 2020, deși Mariana Dogaru susține că nu l-a mai văzut pe avocatul respectiv din 2018, poate fi văzută mai jos:

Foto: Edupedu.ro

De remarcat că prețurile sunt fără TVA și că timpul de răspuns la oferte a fost unul extrem de scurt, 3-5 minute la ultimele două. Serviciile „de reprezentare” cerute nu sunt în instanță, ci „la sediul ARACIP”, după cum reiese din detaliile achiziției.

Foto: Captură – SICAP
Redăm răspunsul Marianei Dogaru la întrebările Edupedu.ro din august 2022:

Edupedu.ro: În sistemul de achiziții publice apar patru licitații adjudecate cu atribuire directă de servicii juridice de către ARACIP. Au fost contractate din luna aprilie până în luna august serviciile avocatului care, potrivit surselor noastre, v-a reprezentat în procesul contra ARACIP în urmă cu câțiva ani. De ce?

Mariana Dogaru: S-a întâmplat în 2017 – 2018, în momentul de față eu nu am nicio relație contractuală cu dumnealui. Atunci am solicitat drepturile care mi se cum veneau în urma calculului greșit pe care instituția îl făcuse legat de niște sporuri, am câștigat și în plus, pentru că era vorba despre sporul de doctorat (…). Iar atunci s-a încheiat relația contractuală, mai departe nu știu.

Edupedu.ro: Cum a ajuns acum contractor la instituția pe care o conduceți?

Mariana Dogaru: Floarea Bolmadîr a fost achizitoarea. Eu nu am făcut achiziția, întrebați-o pe doamna Bolmadîr. [N. Red. Floarea Bolmadîr este expert ARACIP, fosta responsabilă de achiziții în instituție, care a fost detașată și pe postul de șef departament resurse umane la momentul venirii Marianei Dogaru la conducerea ARACIP și care a avut un rol esențial în acreditarea Grădiniței Politehnica].

Edupedu.ro: Dar cum ați aprobat achiziția?

Mariana Dogaru: Vă rog să subliniați că Floarea Bolmadîr mi-a scris că mi-am adus avocatul să-l conectez la bani publici. Domnule, eu am aprobat servicii juridice, nu pentru X sau pentru Y. 

Edupedu.ro: Și nu v-ați pus un semn de întrebare? Avocatul respectiv nu mai are alte contracte de servicii juridice pe care să le acorde altor entități de stat, cel puțin nu apar în SEAP.

Mariana Dogaru: Nu, nu, nu, are o grămadă de entități de stat cu care lucrează, inclusiv cu TVR-ul a avut colaborări…

Edupedu.ro: Nu figurează în SEAP.

Mariana Dogaru: Nu știu cum le-a avut, dar vă spun că le-a avut, vă rog să îi dați telefon. Nu scrie niciunde că este ilegal cu un avocat… din contră. În primul rând că l-am întrebat, dacă eu am colaborat cândva cu dumneavoastră, este ilegal [N. Red. să încheie contract acum cu instituția pe care o conduce]? Nu mai avem relație contractuală, lucru care, acum l-am revăzut pe om, adică… din 2018. Doar faptul că a câștigat și că ARACIP mi-a virat banii, asta este altceva, eu nu m-am mai întâlnit – adică nu este fratele meu sau… e o persoană cu care lucrez. 

Edupedu.ro: Avocatul v-a prestat niște servicii, pe care le-ați plătit, iar acum când ați ajuns în poziție de decizie, de președinte ARACIP, ordonator de credite, apare că instituția achiziționează servicii de la el. 

Mariana Dogaru: A fost achiziționat de Bolmadîr…

Edupedu.ro: Ofertele de achiziție sunt acceptate la foarte scurt timp după publicarea pe SEAP, ultima, de exemplu, la doar 5 minute de la publicare. Cum vă explicați asta?

Mariana Dogaru: Deci pe partea de achiziții nu am certificat, credeți-mă, că dacă aș avea certificat, nu aș fi lăsat-o pe Bolmadîr.

Edupedu.ro: Ultima achiziție de servicii juridice este publicată pe 1 august, când achizitor era Otilia Bogdan. Aceasta cum a fost făcută?

Mariana Dogaru: Haideți… în primul rând el are posibilitatea să facă act adițional de 4 ori, noi avem procese în derulare. 

Edupedu.ro: Data publicării anunțului 1 august la 15:52, data acceptării 1 august la 15:57, deci cineva a fost foarte pe fază, a acționat imediat.

Mariana Dogaru: Nu, haideți că intrăm iar în zona asta. 

Edupedu.ro: Asta arată SEAP. 

Mariana Dogaru: Da, da, și vine Dogaru să facă matrapazlâcuri, cam așa ați traduce.

Edupedu.ro: Eu nu traduc în niciun fel, doar întreb și public ce îmi spuneți și ce pot documenta.

Mariana Dogaru: Serviciile juridice au fost achiziționate de Floarea Bolmadîr.

Edupedu.ro: Și dumneavoastră, președintele consiliului ARACIP, ați aprobat acea achiziție?

Mariana Dogaru: Da, da. Contractul cu el poate să aibă patru acte adiționale. La fiecare act adițional se prelungește achiziția. Și este logic, pentru că dacă el începe un proces cu X, îl duce până la capăt, că nu o să se oprească „stai puțin să căutăm altul”. Oricum am încercat să mai luăm un alt avocat care nu a vrut să fie achiziționat prin SEAP. Era specializat tot în educație și nu a vrut să fie achiziționat în SEAP. Și am zis „nu se poate prin SEAP, nu facem deloc”, adică să fie public. (…) Pot să vă spun doar atât, că din contră, dacă este să privim cu ochelarii cei buni, dar nu privim, că tot timpul este o suspiciune, dacă a reușit să câștige atât de multe împotriva ARACIP, el a dovedit că este bun pentru ARACIP. 

Edupedu.ro: Deci l-a luat ARACIP pentru că v-a câștigat dumneavoastră procesul?

Mariana Dogaru: Nu l-a luat din cauza asta, dar nu înțeleg de ce nu v-ați pus și întrebarea asta, nu? Pentru că analizăm lucrurile pe toate părțile.

Edupedu.ro: Eu nu știu câte procese a câștigat avocatul acesta contra ARACIP. Îmi spuneți dumneavoastră?

Mariana Dogaru: Procesul pe care l-am câștigat eu contra ARACIP, tocmai v-am spus, că a fost și cu alte drepturi (…) înseamnă că știe să apere foarte bine.

Edupedu.ro: Dar nu cred că știe ARACIP cât a câștigat acest avocat.

Mariana Dogaru: Ba da, știe ARACIP-ul, pentru că a primit comunicare și vede foarte clar că eu cu acest avocat am câștigat o grămadă de drepturi care mi se încălcaseră, versus ceilalți.

Edupedu.ro: Conform celor 4 achiziții de pe SEAP avocatul a încasat de la ARACIP 9.983 de euro de euro în 4 luni. 

Mariana Dogaru: E activitate prestată.

Edupedu.ro: Deci fostul dumneavoastră avocat câștigă acum de la ARACIP…

Mariana Dogaru: Nu mai spuneți „fostul dumneavoastră avocat”, toate relațiile contractuale sunt încheiate cu avocatul.

Reamintim că Mariana Dogaru a fost aleasă președintele ARACIP pe 15 martie 2022, din postura de candidat unic, la momentul respectiv fiind lector la Universitatea Politehnica București. Aceasta a fost propulsată în Consiliul ARACIP și mai apoi la șefia acestuia după scandalul „Grădinița Politehnica”, în care Edupedu.ro a dezvăluit cum instituția a primit acreditare prin ordin de ministru, în vreme ce ARACIP, instituția care ar fi trebuit să o acrediteze, dăduse decizie de neacreditare. La vremea respectivă, Mariana Dogaru a fost unul dintre cei mai vehemenți critici la adresa anchetei Edupedu.ro. Noul președinte al ARACIP a ajuns în funcție după o așa-zisă „reformă” începută de Ministerul Educației, care a schimbat prin hotărâre de guvern regulamentul de funcționare al instituției, acțiune criticată intens de o parte din societatea civilă.

O anchetă Edupedu.ro arăta cum Dogaru a creat „Republica Dolj” la conducerea instituției pe care a preluat-o. În funcțiile cheie au ajuns apropiați ai președintei Mariana Dogaru.

Exit mobile version