Fosta inspectoare Iulia Cabrancea de la ISJ Constanța, condamnată de instanță la muncă în folosul comunității la un muzeu sau spital, după ce a recunoscut că a luat și o șpagă de 200 de euro, la o lună după ce a primit 5.000 de euro pentru a transfera un elev

8.899 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Iulia Cabrancea
Fosta inspectoare școlară din Constanța Iulia Cabrancea va face muncă în folosul comunității la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sau la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, timp de 60 de zile, potrivit unui comunicat al DNA. Ea recunoscut că a primit șpagă 200 de euro și alte bunuri materiale pentru a obține o notă de trecere pentru o persoană la concursul de ocupare a posturilor rămase vacante în școlile din județ. A primit o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatei Cabrancea Iulia Cristina la data faptei (n. red septembrie 2021) inspector școlar pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Județean Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență”, potrivit DNA.

  • Nu este primul caz de luare de mită în care este implicată Iulia Cabrancea. În martie 2022 a fost dată afară de la Inspectorat după ce a primit o sentință de condamnare la 2 ani cu suspendare, în dosarul în care a recunoscut că a luat mită 5.000 de euro pentru a transfera un elev. Faptele s-au petrecut în august 2021.

În actualul dosar, Iulia Cabrancea a recunoscut prin acordul de vinovăție că, în septembrie 2021, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 200 de euro și alte bunuri materiale pentru a obține o notă de trecere pentru o persoană care să obțină apoi un post de învățător în cadrul unui liceu tehnologic din județul Constanța.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În data de 03.09.2021, inculpata Cabrancea Iulia – Cristina ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 200 de euro și alte bunuri materiale, pentru a-i facilita soției martorului obținerea unei note de trecere la concursul organizat pentru ocuparea posturilor rămase vacante în cadrul unităților de învățământ din jud. Constanța, sesiunea septembrie 2021.

În schimbul banilor și bunurilor primite, în data de 07.09.2021 inculpata Cabrancea Iulia Cristina ar fi solicitat unui profesor evaluator în cadrul Comisiei de contestații a concursului amintit anterior, să acorde notă de trecere persoanei respective, fapt ce i-ar fi permis acesteia din urmă obținerea unui post de învățător în cadrul unui liceu tehnologic din județul Constanța.

În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

  • o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de inspector școlar.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioada de 60 de zile, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sau la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în condițiile stabilite de instanță“, potrivit comunicatului DNA.

Informații de context

În martie 2022, Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar Constanța a decis încetarea detașării în funcția de inspector școlar al Iuliei Cristina Cabrancea, potrivit inspectorului general, Sorin Mihai, într-o declarație pentru Edupedu.ro. Decizia a fost luată după ce Iulia Cristina Cabrancea a recunoscut că a luat mită 5.000 de euro pentru a transfera ilegal un elev de la o școală gimnazială, la un colegiu național din județ, potrivit DNA.

Edupedu.ro a scris despre stenogramele acestui caz: inspectoarea Iulia Cristina Cabrancea (care ulterior a fost dată afară doar din ISJ) a recunoscut că a primit 5.000 de euro șpagă și a fost condamnată la 2 ani cu suspendare. DNA și-a retras acuzațiile aduse părintelui mituitor și intermediarei șpăgii. Mama unei eleve care a dat 5.000 de euro șpagă unei inspectoare școlare de la ISJ Constanța pentru a-și transfera fata de la Școala Generală nr. 43 la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, a scăpat de pedeapsă în dosarul mitei, anunțat de DNA.

Tribunalul Constanța a decis definitiv că admite cererea prin care DNA Constanța renunță la urmărirea penală pe numele mituitorului – adică al părintelui și pe numele complicei acestuia, adică o prietenă comună pe care mama o avea cu inspectoarea și care a intermediat șpaga. Decizia este surprinzătoare, având în vedere că faptele au fost recunoscute, au existat și au fost probate de instanță.

Cazul inspectoarei din Constanța Iulia Cristina Cabrancea a fost făcut public în luna martie de DNA.

Citește și:
Inspectoarea școlară care a recunoscut că a luat șpagă ca să transfere ilegal un elev, a fost dată afară din cadrul instituției, potrivit inspectorului general școlar din Constanța. Acesta spune că instanța va decide dacă mai poate fi învățătoare / Inspectoratul școlar județean încă nu a deschis o anchetă
Inspectoratul școlar Constanța contrazice decizia instanței în cazul inspectoarei Iulia Cabrancea, care a luat șpagă 5000 de euro pentru a transfera ilegal o elevă la Colegiul Mircea cel Bătrân: Transferul a fost legal, spune ISJ Constanța, într-un răspuns către ministerul Educației
STENOGRAME Șpaga de la Constanța – 5.000 de euro pentru transferul unei eleve la Colegiul Național Mircea cel Bătrân – inspectoarea care a lua banii și a recunoscut, condamnată la 2 ani cu suspendare. DNA și-a retras acuzațiile aduse părintelui mituitor și intermediarei șpăgii / „Am o prietenă bogată, fii-sa a dat în a IV-a la „Mircea” şi a căzut. Dă 5.000 de euro. E disperată” (…) ,,Ne vedem diseară să-ţi dau. Mi-a lăsat ce trebuie….primul kil de nuci”

3 comments
  1. Ce sa spun, pe cei cu șpăgi de sute de milioane și invartelile la niveluri înalte nu le mai da nimeni. Nu am auzit ca aceia care au fost prinși sa facă muncă în folosul comunității, sau sa dea milioanele înapoi. Mare exemplu ne-ati dat. Astea sunt peste tot. Vrem sa știm dacă s-au recuperat banii de la rechinii aia mari!

  2. Nu este singura din țara asta, din păcate mai sunt, însă unii au susținere mai puternică. Acest obicei se practică și în școli unde numărul maxim de elevi este 24/26 funcție de nivel dar de multe ori nu se respectă acest număr în defavoarea copiilor. Cu o floare nu se face primăvară.

    1. Exact asta voiam sa spun ! “bine” ca au gasit-o pe ea , miezul…. Atatia comisari, doctori, procurori, politisti. politicieni… Dar nuuu , pm , ea era luceafarul din multiversul bolnav autohton , unde-i Hitler… 🙄😩🤷🏻🤭

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din Învățământ nu sunt de acord cu introducerea camerelor audio-video în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al părinților: Reprezintă un atac la drepturile fundamentale ale cetăţenilor români

Sindicatele profesorilor nu susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice şi al părinţilor, potrivit unui comunicat de presă. Este…
Vezi articolul

Directoarea Maria Lidia Șorop, despre evaluarea anuală a profesorilor: Performanță se face și de la nota 5 spre nota 6. Și acolo e muncă multă cu acel elev. Performanță e și de la 9 la 10. E foarte greu să stabilești cine face performanță

Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e foarte greu să stabilești cine face performanță”. Aceasta a spus că „performanță se…
Vezi articolul
Diferențe majore rural-urban în rezultatele Evaluării Naționale

Școlile sau grădinițele închise timp de 3 ani ar putea fi transformate în săli de festivități, aprozare, cârciumi sau hosteluri de către primării, fără acordul Ministerului, prevede un proiect de lege depus de PSD, primit cu aplauze de deputații PNL din comisia de administrație. Împotrivă au fost doar USR și Ministerul Educației

Schimbarea destinației bazei materiale a școlilor, grădinițelor și oricăror altor instituții și unități de învățământ preuniversitar de stat se poate face pentru orice tip de activitate, după 3 ani în…
Vezi articolul