Fostă atletă de performanță, Paula Todoran, încurajează mișcarea în școlile din mediul rural prin proiectul “Sălajul în mişcare”

Foto: © Tamara Bauer | Dreamstime.com

Fosta alergătoare de performanţă Paula Todoran promovează mişcarea în rândul copiilor din mediul rural din Sălaj, în cadrul proiectului “Sălajul în mişcare”, implementat de asociaţia sportivă pe care a înfiinţat-o în acest an, potrivit Agerpres.

Actualmente profesoară de sport, Paula Todoran, multiplă campioană naţională şi internaţională specializată în probe de fond, şi-a propus ca prin acest proiect să promoveze sportul de masă şi mişcarea, în general.

“Am înfiinţat în luna aprilie o asociaţie sportivă, iar mai apoi am obţinut o finanţare de la Consiliului Judeţean prin care vreau să promovez sportul de masă în rândul copiilor din mai multe comune din Sălaj. Deja am avut acţiuni la mai multe şcoli din mediul rural, am alergat alături de cei mici, am discutat cu ei şi le-am spus despre importanţa mişcării. Corpul uman este făcut pentru a fi activ însă, din păcate, nu doar în România, ci la nivel mondial sedentarismul a luat amploare. Asta are efecte negative asupra aspectului fizic şi asupra sănătăţii oamenilor”, a declarat, pentru Agerpres, Paula Todoran.

Potrivit acesteia, ecoul în rândul copiilor a fost unul foarte bun, motiv pentru care va repeta aceste acţiuni în satele din Sălaj. Fosta atletă a remarcat sprijinul pe care l-a primit din partea profesorilor.

Paula Todoran speră ca în acest fel să poată descoperi şi tinere talente care mai apoi să poată practica atletismul de performanţă, dând astfel o şansă în plus tinerilor din mediul rural, conform sursei citate.

Foto: © Tamara Bauer | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version