Forța pumnului în Parlament: violența fizică a liderilor AUR e intolerabilă și trebuie stopată rapid

1.908 vizualizări
Cristian Pantazi / Foto: Arhiva personală
Liderii AUR au ajuns la un punct la care statul și societatea trebuie să spună stop. Violența fizică și verbală a lui George Simion, Claudiu Târziu, Sorin Lavric a devenit o banalitate în Parlament, sub ochii îngăduitori ai colegilor și societății, în general. Iar acesta e primul pas spre instalarea fărădelegii la Putere, a violenței ca politică de stat, a pumnului ca substitut al dialogului. România le-a mai trăit pe toate în epoca Gărzii de Fier, de la care unii lideri ai partidului se revendică deschis.

Să nu uităm că AUR l-a propus premier pe Călin Georgescu, care anul trecut a publicat un clip pe Facebook în care spune că Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu sunt eroi prin care „a trăit istoria națională, prin ei vorbește și a vorbit istoria națională și nu prin lachei de serviciu ai puterilor globaliste care astăzi conduc România vremelnic”. Vorbim deci de un partid care propune în fruntea statului un simpatizant legionar, un admirator al autorului holocaustului din România.

Ultimul episod de violență l-am văzut marți, când George Simion și alți camarazi l-au îmbrâncit pe deputatul liberal Daniel Fenechiu. Comandoul de șoc al al AUR a forțat intrarea într-o comisie a Parlamentului, deși AUR avea reprezentanți în comisie. A fost o mișcare violentă deliberată a AUR, o acțiune premeditată, făcută pentru a denunța o presupusă înțelegere ocultă a ”Sistemului” pentru impunerea Certificatului verde. În drumul spre eliberarea poporului român de sub dictatura medicală, ce mai contează un parlamentar călcat în picioare?

Cu două săptămâni în urmă, Claudiu Târziu, copreședinte al AUR, l-a amenințat direct de la tribuna Parlamentului pe Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, spunându-i ”O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”. În discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că ”dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzații venite din sală.

Trimiterea la mișcarea legionară e cutremurătoare din partea unui politician precum Claudiu Târziu, admirator al fenomenului, care apare în fotografii alături de de șeful Mișcării Legionare, Șerban Suru. Același Târziu care a refuzat constant să spună dacă îl consideră sau nu criminal pe Corneliu Zelea Codreanu: ”este un personaj istoric care trebuie tratat ca atare. Adică istoricii să-l judece, nu eu”.

Și tot la tribuna Parlamentului s-a înregistrat un alt act violent al unor parlamentari din AUR. Parlamentarii Antonio Andrușceac și Titi Stoica, poreclit și Titi ”Patru Mâini”, l-au evacuat cu forța de la microfon pe deputatul liberal, Florin Roman, care încerca să conducă ședința Parlamentului în locul Ancăi Dragu. ”Bodyguarzii” lui Simion au făcut ordine în sală ca niște adevărați camarazi din anii 30, când nimeni nu sufla în fața asasinilor trimiși de Zelea Codreanu să suprime tot ce mișca în front.

Și tot în acest an, în luna martie, deputatul Silviu Vexler deplângea drept o „umilinţă îngrozitoare la adresa victimelor Holocaustului” existenţa a două proiecte de lege prin care se doreşte reintroducerea indemnizaţiilor oferite de statul român „pentru foştii legionari, urmaşii lor şi urmaşii criminalilor de război sau ai celor care au făcut parte din organizaţiile naziste”. În replică, senatorul AUR Sorin Lavric, ideolog al partidului, spunea că ”nu mă dezic o iotă de cuvintele pe care le-am spus despre Vulcănescu sau despre Gafencu şi voi continua să-i omagiez mai departe”.

Aplecarea AUR spre violență și glorificarea trecutului legionar are rădăcini vechi însă. Istoricul Roland Clark, lector la Universitatea Liverpool din Anglia, autor al cărții ”Sfântă Tinerețe Legionară” a remarcat asemănări izbitoare între AUR și Mișcarea Legionară: “Prima provine din imitație. Codreanu a preluat din Germania zvastici, uniforme paramilitare, salutul nazist. Asta face și AUR copiindu-l pe Trump cu știrile false, caravana AUR arată ca autocarul campaniei Brexit din Marea Britanie, iar oameni ca Sorin Lavric cunosc multe despre Legiune și o imită în mod deliberat, creează panici morale, provoacă represiune și apoi pozează în victime, tema anti-corupției, legătura cu pământul”. O altă asemănare între Mișcarea Legionară și AUR, remarcată de Roland Clark este poziția anti-sistem.

Tocmai din această poziționare anti-sistem vin și derivele violente ale liderilor actuali ai AUR și ai Dianei Șoșoacă (ex-AUR). În locul unei gherile de idei, politicienii AUR se transformă într-o ceată de briganzi politici care împart LIVE dreptatea cu forța, în aplauzele a milioane de urmăritori pe Facebook care apasă cu năduf butonul LIKE.

Intrarea în spirala violenței s-a produs. Într-o societate profund divizată pe marile falii ideologice, cu încrederea în liderii politici prăbușită la un nivel fără precedent – o adevărată problemă de securitate națională, comportamentul AUR e cu atât mai periculos. Un astfel de partid riscă să ducă România într-o zonă periculoasă, cu o rapidă decuplare de valorile democratice și europene.

Citește pe G4Media.ro analiza integrală semnată de Cristian Pantazi.


7 comments
  1. Cât de democratice sunt valorile europene daca impun un așa numit certificat verde? Vaccinarea forțată împotriva unei pandemii despre care toată lumea este convinsă că este făcută! Decat într-o așa Europa mai bine mă las păgubaș.

  2. Când PNL+USR încearcă să impună legi neconstituționale și discriminatorii prin tot soiul de șiretlicuri, problema ta e că AURiștii îi dau în vileag ?
    NU, dacă e vreun partid care trebuie scos în afara legii, atunci ăla nu poate fi decât PNL.

  3. Domnule Pantazi C., ce știi dta despre Legiunea Arhanghelului Mihail?… Ai citit despre procesul intentat lui Corneliu Zelea-Codreanu?… În general, cum te documentezi dta înaintea elaborării unui articol?… Asta ca să nu te întreb al cărui partid – mai mult sau mai puțin parlamentar – ești membru!…

    1. Acesti lideri Aur sunt incapabili sa sustina un discurs articulat. Singurul argument e forta. Sunt incompetenti si agresivi. Aroganti si periculosi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala hibridă răspunde “problemelor sistemice ale educației din România” și “răspunde nevoii de digitalizare a educației” – Camera de comerț româno-americană AmCham, în sprijinul strategiei SmartEdu

“Pentru îmbunătățirea performanțelor sistemului de educație din România, propunem adoptarea unui model de învățământ hibrid, la nivelul întregului sistem public și particular acreditat de educație din România”, arată Camera de…
Vezi articolul

Raportul anual al OECD: Finanțarea educației în sprijinul elevilor cu pierderi mari de învățare și aducerea copiilor la școală, puncte cheie pentru specialiștii în educație / România stă mai prost decât statele organizației internaționale

Abandonul școlar, efectele de durată ale închiderii școlilor în ultimul an și jumătate și folosirea banilor publici în educație sunt câteva dintre principalele probleme asupra cărora țările trebuie să-și concentreze…
Vezi articolul
Curriculumul pentru grădiniță

Se vor închide și after school-urile și școlile private, după intrarea Bucureștiului în roșu? Ministrul Educației: Toate școlile și grădinițele vor rămâne închise pentru 14 zile, cu ore în online, indiferent dacă sunt de stat sau private

Odată ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de infectări de 3 la mie pentru București, interdicția de a veni fizic la școală sau grădiniță li…
Vezi articolul