“Am primit din mai multe surse un set de formulare pe care directorii de școli din Neamț le-au primit de la ISJ ca să le împartă profesorilor. Într-unul dintre ele, oamenii sunt întrebați ce părere au despre PSD – după ce-și dau numele, prenumele și secția de vot”, acuză deputatul USR Iulian Bulai. Contactată de Edupedu.ro, inspectoarea școlară generală din Neamț a declarat că “la Inspectoratul Școlar nu s-a transmis așa ceva niciodată”.
“Păi eu sunt membru PSD, am văzut aceste formulare”, a declarat pentru Edupedu.ro inspectoarea școlară generală din județul Neamț, Elena Laiu. Însă aceasta a precizat că nu știe pentru ce au fost ele concepute, “pentru că eu doar ca membru sunt și știu că am văzut acolo, dar nu fac parte din staff“.
- În martie 2018, Laiu era vicepreședinte al PSD Târgu Neamț, scrie educatieprivata.ro
Inspectoarea școlară a declarat că nu și-a întrebat colegii de partid dacă ei au trimis astfel de formulare în școli și că nici nu are de gând să întrebe. “Nu am nicio treabă, chiar nu…“, a adăugat aceasta.
“Dar acum îmi faceți dvs. mie vreun formular? Chiar nu vreau să discut subiectul ăsta, am niște probleme mult mai importante în educație, că am de pregătit acum o ședință cu directorii. Așa că stau acum să răspund la întrebările dvs…”, a răspuns Laiu, întrebată dacă ar fi de acord cu împărțirea de astfel de formulare în școli.
Între timp, fotografia cu formularul a început să circule pe grupurile de profesori, iar parte dintre comentatori spun că este vorba despre un formular pentru cei care vor să se înscrie ca observatori la votare din partea PSD.
Răspunsurile inspectoarei școlare generale din Neamț, la întrebările Edupedu.ro:
Edupedu.ro: A apărut informația că în județul dvs. directorii de școli au primit un formular în care sunt întrebați inclusiv despre părerea lor despre PSD.
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Am auzit. Eu nu știu de așa ceva. Deci la Inspectoratul Școlar nu s-a transmis așa ceva niciodată. Eu sunt de 7 în inspectoratul școlar și așa ceva nu s-a transmis.
Edupedu.ro: Spuneți că nu s-a transmis. Adică nu ați primit dvs. de la PSD?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Nu s-a transmis absolut nimic din inspectoratul școlar, niciun formular și nimic. Nu știu despre ce este vorba.
Edupedu.ro: Dvs ați văzut formularele care circulă pe net?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Da, eu am văzut formularele. Dar nu s-a transmis… De la inspectoratul școlar nu a plecat nimic.
Edupedu.ro: De la profesorii din județ, ați primit sesizări că au ajuns astfel de formulare?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Nu. Nu știu nimic.
Edupedu.ro: Dar de unde ați aflat de formularele astea?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Păi eu sunt membru PSD, am văzut aceste formulare.
Edupedu.ro: Unde ați văzut aceste formulare? Pentru ce au fost concepute?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Dar nu știu să vă spun, vă dați seama.
Edupedu.ro: Adică ele au fost făcute pentru școli și nu au fost transmise și Inspectoratului Școlar Neamț?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Nu știu să vă spun dacă au fost făcute sau nu în școli. Eu nu am dat niciun formular. Nu știu nimic de așa ceva. Le-o fi dat cineva în școli, nu am nimic, nicio sesizare, nici din partea niciunui director, nici din partea unor profesori, nici din partea nimănui, vreunui cadru didactic, nedidactic, didactic auxiliar, care să fi spus că i-a fost solicitat să completeze așa ceva.
Edupedu.ro: Dar PSD pentru ce a făcut formularele acestea?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Nu știu să vă spun, pentru că eu doar ca membru sunt și știu că am văzut acolo, dar nu fac parte din staff.
Edupedu.ro: Ați văzut la partid?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Da.
Edupedu.ro. Dar acum, de când v-a fost adusă la cunoștință această discuție, ați întrebat la partid dacă ei au trimis în școli?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Nu. Nu am discutat cu nimeni și nici nu am întrebat.
Edupedu.ro: Vă gândiți să întrebați, ca să lămuriți problema?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Nu. Nu am nicio treabă, chiar nu…
Edupedu.ro: Dar dvs ați fi de acord cu împărțirea de astfel de formulare?
Elena Laiu, inspector școlar general Neamț: Dar acum îmi faceți dvs. mie vreun formular? Chiar nu vreau să discut subiectul ăsta, am niște probleme mult mai importante în educație, că am de pregătit acum o ședință cu directorii. Așa că stau acum să răspund la întrebările dvs…
Formularul publicat de deputatul USR:
Iulian Bulai, deputat USR: PSD șantajează profesorii în campanie
Deputatul USR Iulian Bulai a scris ieri, pe pagina sa de Facebook, că a “primit din mai multe surse un set de formulare pe care directorii de școli din Neamț le-au primit de la ISJ ca să le împartă profesorilor. Într-unul dintre ele, oamenii sunt întrebați ce părere au despre PSD – după ce-și dau numele, prenumele și secția de vot. Într-altul, trebuie să spună dacă sunt membri sau simpatizanți PSD. Și la ce secție de votare sunt arondați”.
“Care-i șpilul? Simplu: acum se decid normele profesorilor pentru anul școlar următor. Și toată lumea știe că se decid în funcție de ce declari în formular”, spune Bulai.
Parlamentarul USR precizează că “aceleași formulare le-au primit și angajații unor centre de îngrijire a bătrânilor”.
1 comment
Niste mizerii specifice PSD-ului. Ce va mai mira? Nu stiti cine asta Laiu?????