Fondul clasei/școlii, interzis dacă banii sunt strânși prin implicarea elevilor sau a personalului din școală, prevede o circulară trimisă de ministrul Educației în ultima zi de școală către toate unitățile de învățământ

15.467 de vizualizări
SURSA: bnr.ro
Ministrul Educației cere „respectarea strictă” a prevederilor legale privind colectarea fondului clasei sau al școlii, potrivit unei circulare trimise în toate școlile din România, consultată de Edupedu.ro. Informarea nu menționează, însă, ce se întâmplă în cazul în care banii sunt strânși, ca în majoritatea școlilor și grădinițelor, prin asociațiile de părinți. Documentul a plecat de la cabinetul ministrului cu o zi înaintea vacanței de iarnă, pe 19 decembrie 2020, la finalul semestrului I al anului școlar 2019-2020. A ajuns în unități pe 20 decembrie, în ultima zi de școală.

În informarea cu nr. 10.189 din data de 19.12.2019 semnată de ministrul Educației, Monica Anisie, este cerută „obligativitatea respectării stricte”  a colectării fondului școlii și a fondului clasei, precum și a prezenței elevilor în consiliile de administrație ale școlilor:

”Referitor la obligativitatea respectării stricte, la nivelul unităților de învățământ, a prevederilor legale privind colectarea fondului clasei/școlii și acelor privind participarea reprezentanților elevilor la ședințele consiliului de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar și recomandarea participării reprezentantul elevilor, cu statut de observator, la ședințele consiliului dar niște aceleași vorbe și literatura școlar în care să dezbat problematici privind elevii.

În baza prevederilor art. 108, alin. 1 din Legea educației naționale nr. 1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora “unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii din activități specifice, conform legii, din donații, sponsorizări sau din alte surse legal constituite”, coroborate cu prevederile art. 181, alin. 1-3 și ale art. 185 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitare – ROFUIP, aprobat prin OMENCS nr. 5079 din 2016, cu modificările și completările ulterioare, colectarea și/sau gestionarea fondului clasei/școlii prin implicarea copiilor/elevilor sau personalului din unitatea de învățământ este interzisă.” prevede documentul citat.

Nicio mențiune în document despre faptul că fondul clasei sau fondul școlii este strâns, în majoritatea școlilor, prin asociațiile de părinți.

În aceeași informare sunt menționate regulile pentru prezența elevilor în ședințele Consiliului de Administrație al școlilor. Redăm conținutul informării:

„În conformitate cu prevederile art. 96, alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare: “În consiliile de administrație ale unităților școlare, din cota rezervată părinților un loc este repartizat, cu drept de vot, unui reprezentant al elevilor, care a împlinit 18 ani.” În baza prevederilor art. 10, alin. 12 din Metodologia-cadru de organizare și funcționare a Consiliului de Administrație din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMEN nr. 4619 din 2014, cu modificările și completările ulterioare ulterioare: “În situațiile în care la nivelul unităților de învățământ nu exista elevi care au împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul elevilor este desemnat de consiliul elevilor și participă cu statut de observator la ședințele Consiliului de Administrație, fiind convocat obligatoriu de președintele Consiliul de Administrație la ședințele în care să dezbat problematici privind elevii.”

În conformitate cu atribuțiile ce vă revin, aveți obligația de a dispune măsurile necesare pentru verificarea respectării stricte, la nivelul tuturor unităților de învățământ din județ/municipiul București a prevederilor legale menționate anterior.

Vă recomandăm ca, la ședințele Consiliului de Administrație al Inspectoratului școlar în care se dezbat problematici privind elevii să invitați, în scris, alături de reprezentantul desemnat de federațiile reprezentative la nivel de ramură de învățământ care au organizații în județ/municipiul București, de reprezentantul asociațiilor de părinți și reprezentantul elevilor, desemnat de Consiliu Județean al Elevilor sau Consiliul Municipal al Elevilor București. Aceasta va participa la ședință, cu statut de observator, fără drept de vot. Neprezentarea observatorilor nu afectează legalitatea desfășurării ședințelor.

La ședințele consiliului de administrație unde:

a) Se dezbate și aprobă planul anual de școlarizare și al rețele școlare;
b) Propune auditarea directorului unei unități de învățământ de stat, la cererea Consiliului de Administrație al acesteia;
c) Planifică auditarea periodica resurse umane din învățământul preuniversitar;
d) Analizează calitativ și cantitativ nivelul de școlarizare și stabilește măsurile de reglare la nivelul județului sau Municipiului București.

Vă recomandăm să invitați reprezentantul CJC/CMEB. Menționăm că problematicile privind elevii nu se limitează la atribuțiile CA ISJ anterior menționate.

Ministru,

Monica Cristina Anisie”

FOTO: bnr.ro


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ISMB, în cazul conducerii de la Colegiul de Muzică Enescu: Până la comunicarea hotărârii instanţei şi a punerii în executare a acesteia, rămân în vigoare toate actele emise, inclusiv decizia de numire a directorului actual

Actele emise de conducerea Colegiului Național de Muzică George Enescu (CNMGE) din București de după eliberarea din funcție a directoarei Cristina Sebastian, în septembrie 2023, și decizia de numire a…
Vezi articolul

USR cere o perioadă mai mare de dezbatere publică de 10 zile, pentru legile Educației / Vom susţine în Parlament amendamentele preluate de la societatea civilă, părinţi, elevi şi studenţi, spune senatorul Ștefan Pălărie

Proiectele legilor Educaţiei făcute publice luni “cuprind multe compromisuri politice”, sunt nefundamentate și au nevoie de modificări radicale, a precizat senatorul Ștefan Pălărie într-o scurtă conferință de presă la Parlament.…
Vezi articolul