“Ne punem și semne de întrebare cu privire la nivelul de respectare a regulilor”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la B1TV, în legătură cu focarul de noua tulpină de coronavirus de la Școala Gimnazială nr 28 din București. “Știm că a plecat de la o persoană care are calitatea de îngrijitor, apoi au urmat directorul și directorul adjunct”, a mai spus ministrul.
“Îți face frică, evident îți face frică. E frica de necunoscut, frica de un focar. Dar este, atenție, un focar. Cu toții sperăm ca DSP-ul și cei care au în atribuție acest lucru să ia toate măsurile necesare pentru a limita maximum posibil multiplicare acestui focar.
Bineînțeles că este îngrijorător, ne punem și semne de întrebare cu privire la nivelul de respectare a regulilor.
Știm că a plecat de la o persoană cu calitatea de îngrijitor, apoi directorul, directorul adjunct, apoi alți angajați din personalul nedidactic. Deci e un lucru care ne îngrijorează, e un lucru care face parte din categoria elementelor principale care vor face parte din discuția de pe 2 februarie.
Știu sigur că există în acest caz o atenție deosebită de către cei îndreptățiți să fac anchetele epidemiologice”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat la Ministerul Sănătății a declarat miercuri într-o conferință de presă că la Școala nr 28 au mai fost identificate azi încă două persoane cu noua tulpină de origine britanică.
Adriana Pistol, director în Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), a declarat, marți, că este clar din punct de vedere epidemiologic că toți cei din focarul de la Școala 28 din Capitală sunt infectați cu tulpina britanică și, prin urmare, nu mai are rost să fie cheltuiți bani cu secvențierea.
După o achetă online făcută de Inspectoratul Școlar, instituția a precizat că „din notele telefonice purtate în mod aleatoriu cu diverși profesori din unitate și din discuțiile din cadrul ședinței, s-a surprins faptul că, în unitate, nu a avut loc niciun fel de festivitate, masă sau agapă care ar fi înlesnit răspândirea virusului printre angajați și nici nu s-au primit pachete din străinătate”.
Reamintim că pe 23 ianuarie Ministerul Sănătăți ia anunțat că unul dintre pacienții depistați cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie este angajatul unei școli din București.
Foto: Google maps