Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, marţi, că în trei licee din Timişoara se înregistrează focare de COVID-19, unde toate cele 39 de cazuri pozitive sunt din rândul elevilor, informează Agerpres. Cele trei licee din Timişoara cu focare sunt „Nicolaus Lenau” (11 cazuri), Baptist (9 cazuri) şi „C.D. Loga” (19 cazuri).
Totodată, a crescut cu peste 30 de cazuri numărul minorilor contaminaţi cu SARS-CoV-2, în ultima zi.
Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, în judeţul Timiş au fost confirmate 458 cazuri noi de infectări cu virusul SARS-CoV-2, din care două cadre medicale, 86 de minori şi 255 în Timişoara, toate cifrele fiind în creştere.
Rata de infectare a urcat la 2,61 la mia de locuitori pe judeţ, în timp ce Timişoara a intrat în scenariul roşu, cu 3,44 la mie, alături de alte 13 localităţi. Cel mai ridicat indice de contaminare cu SARS-CoV-2 – 8,35 la mie, este în comuna Dumbrăviţa, limitrofă Timişoarei.
Pe lângă cele trei focare din licee, mai este unul activ la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, cu 12 cazuri de persoane infectate.
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.