Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că elevii care au susținut proba orală la Limba română, din cadrul examenului național de bacalaureat, „nu știu să citească textul” de la prima vedere. „Eu nu vorbesc de liceele teoretice, eu vorbesc de licee în general”, a spus aceasta.
„La bacalaureatul oral, nu știu dacă știți, ei (elevii – n.red) sunt obligați de câțiva ani să citească un text la prima vedere și să scoată ideile principale. Eu nu vorbesc de liceele teoretice, eu vorbesc de licee în general. Doamnă, nu știu să citească textul. Cuvântul, dacă are mai mult de două-trei silabe, îl pocește copilul și nu e în stare să extragă ideile (…)”, a declarat Florina Rogalski.
De luni, 27 ianuarie, și până vineri, 31 ianuarie 2025, elevii de clasa a XII-a au susținut probele A și B din cadrul examenului național de bacalaureat, dedicate evaluării competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română și în limba maternă.
Probele A și B au ca scop evaluarea competențelor de comunicare orală, prin „grila descriptorilor competențelor lingvistice de comunicare”, ce include receptarea mesajului scris și producerea mesajului oral în diverse forme – „descriptiv, informativ, narativ, argumentativ”. Evaluarea se face pe trei niveluri de competență: „utilizator mediu, utilizator avansat și utilizator experimentat”, determinate în funcție de descriptorii prevăzuți în grilă.
Candidații care primesc un bilet de examen nu pot solicita schimbarea acestuia. „Nu se admite schimbarea biletului de examen”, iar candidații care refuză să răspundă la întrebările formulate „se consideră că nu au susținut Proba A, respectiv Proba B”, precizează documentul oficial pentru competențe Bacalaureat 2025.
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
- 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
- 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
- 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale.
5 comments
Ar trebui sa reduca la 14- 16 elevi numarul de copii la clasa, ca invatatoarea sa aiba timp si rabdare cu toti. La 24- 32 de copii nu poate face mare lucru. Iar de la clasa 9 daca nu ii place sa invete la o scoala de meserii…….Iar inainte de 1990 aveam lectura obligatorie in vacanta de vara, cate 2 carti pe luna si 20 de exercitii la matematica din culegeri. Acum nici acasa nu se mai dau teme, macar 2 ore pe zi la clasele 1-4.
Eu as propune un CURS ADRESAT TINERILOR de la 16, 35 ani realizat de organizațiile care înghit bani cu nemiluita de la ministerul educației și de care nimeni nu are habar printr-un parteneriat cu școlile gimnaziale, liceele care să notifice pe fiecare posibil aemianalfabet iar în să zic 3 luni că altfel ce e mult plictisește, să ii pună elementar pe linia de citire.
Si a cui e vina? eu zic ca e a profesorilor, daca un elev nu stie sa citeasca corect in clasa a XII-a e vina profesorului ca a ajuns acolo, el trebuie lasat corigent sau repetent inca din clasele primare.
Clasele I-II (achiziții fundamentale) – nu îi poți lăsa repetenți. Dacă încerci să-i lași repetenți în clase superioare, te lovești de munte – părinții, directorul, inspectoratul, toți dau vina pe tine că a ajuns la gimnaziu analfabet. Tu îl lași corigent pentru că habar n-are de materia pe care o predai, ți se spune că oricum nu-l fac doctor, și dacă la română sau mate trece, ce ai tu cu el? Și dacă te încăpățânezi să îl lași corigent, și nu trece nici la corigență, vine directorul și pune altă comisie care îl trece. Iar la anul e tot în clasa ta, la fel de analfabet.
Mi s-a întâmplat mie.
Și nu mi se pare normal să ai pretenția ca la o clasă unde măcar jumătate sunt capabili să țină pasul, să mă pui să-l învăț literele și cifrele pe unul care a fost trecut din clasă în clasă că se săturase învățătoarea să tragă de el. Până la urmă, predarea literelor și cifrelor e treaba învățătorului.
Și cum la unele licee se intră cu 1, iar existența clasei uneori depinde de câte-un analfabet din ăsta, da, este trecut doar ca să nu se desființeze o clasă de elevi normali pentru lipsa unuia singur. Și asta s-a întâmplat. Nu-s de vină copiii care pot învăța că în generația lor nu s-au născut destui copii care să umple clasa.
Și se vor doar 2 ore de limba română. Cel puțin 4 indiferent de specializare.Cel puțin 4!