Florian Lixandru, secretar de stat PSD la Educație: Se va reveni asupra deciziei doamnei ministru Deca de a-mi retrage atribuțiile de secretar de stat. Am fost chemat de dimineață la dumneaei în birou și informat că, urmare a postării mele publice cu poziția PSD privind legile educației, îmi retrage atribuțiile

2.152 de vizualizări
Florian Lixandru / Foto: edu.ro
Florian Lixandru, secretarul de stat PSD de la Educație căruia ministra Ligia Deca i-a retras în această dimineață atribuțiile de secretar de stat, a declarat în această seară, la B1 TV, că “înțeleg că se va reveni asupra deciziei doamnei ministru”, ca urmare a discuțiilor avute de președinții PSD, PNL și UDMR cu Ligia Deca, în ședința coaliției din această seară.

“Am fost chemat de dimineață la dumneaei în birou [la ministra Ligia Deca – N.Red.] și informat că, urmare a postării mele publice cu poziția PSD privind legile educației, îmi retrage atribuțiile până ce problema va fi tranșată în ședința coaliției”, a declarat Lixandru, la B1 TV.

Lixandru a precizat că nu a fost prezent la ședința coaliției de guvernare în această seară, 1 februarie 2023, dar “înțeleg că se va reveni asupra decizie doamnei ministru, dar în minister nu cred că mai este cineva la ora aceasta. Redarea atribuțiilor de secretar de stat înseamnă redactarea unui nou ordin de ministru”.

Secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar și de relația cu Parlamentul până în această dimineață, Florian Lixandru a declarat pentru B1 TV că “după postarea pe care am făcut-o pe Facebook seara trecută, am fost chemat de dimineață la dumneaei în birou și informat că, urmare a postării mele publice cu poziția PSD privind legile educației, îmi retrage atribuțiile până ce problema va fi tranșată în ședința coaliției. E vorba de atribuțiile ce țineau de preuniversitar și relația cu Parlamentul”.

“Am avut o discuție cu doamna ministru, urmare a postării mele de aseară care prezintă poziția PSD care consideră că aceste legi trebuie temeinic dezbătute”, a întărit social-democratul Florian Lixandru.

  • Amintim că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat astăzi la Parlament, despre retragerea atribuțiilor secretarului de stat PSD Florin Lixandru, că dacă ministrul Ligia Deca a făcut acest lucru pentru că el a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile, ne aflăm în faţa unui fenomen, el precizând că a trăit înainte de ’89, transmite News.ro, citat de G4Media.ro. ”Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că domnul Lixandru a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile (legile educaţiei – n.r.) ne aflăm în faţa unui fenomen, părerea mea, eu credeam că e uitat, arată a ceva, eu am trăit înainte de ’89 şi am trait cam ce vârstă aveţi dumneavoastră”, a mai spus Ciolacu.
Informații de background

În cursul dimineții de miercuri, 1 februarie 2023, ministra Educației, Ligia Deca, i-a retras atribuțiile delegate secretarului de stat Florian Lixandru, după ce acesta a criticat public proiectele de legi înaintate de ministru partidelor și a cerut dezbatere amplă, potrivit unui ordin de ministru obținut de G4Media.ro. Documentul oficial este semnat pe 1 februarie 2023.

„Începând cu data prezentului ordin se abrogă Ordinul nr 6.46/04.10.2022 privind delegarea unor atribuții domnului secretar de stat Ionel Florian Lixandru”, prevede actul normativ.

Decizia Ligiei Deca a venit după ce Florian Lixandru a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care anunța că PSD va cere dezbatere temeinică pe proiectele de legi, pe care le critica, și propunea ca acestea să nu fie aprobate în grabă, ci până în martie 2024.

Secretarul de stat a șters postarea după mai multe ore de la publicare.

UPDATE ora 12:00: Lixandru a republicat criticile la proiectele de legi, acuzând faptul că retragerea atribuțiilor a fost făcută pentru „delict de opinie”.

Lixandru este unul dintre experții PSD în echipa desemnată de partid să corecteze proiectele legilor învățământului, în varianta Deca.

Ce scria Florian Lixandru:

„Din perspectiva PSD, Legile Educației sunt proiecte mult prea importante care trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete!

PSD va pune în discuția Coaliției stabilirea unui calendar extins de analiză publică și adoptare. Timp este suficient, jalonul PNRR privind legile educației are termen trimestrul 3 al acestui an. Și, în plus, inclusiv Comisia Europeană recomandă ca proiectele care cuprind reforme sistemice, deci și cele privind Legea Educației, să nu fie grăbite pentru încadrarea în termen, ci să fie calitativ pregătite/finalizate până la data depunerii cererii de plată, respectiv până în martie 2024.

PSD are patru obiective esențiale, strategice, de mare importanță pentru copii și părinți, în privința proiectelor legilor educației;

1) acces neîngrădit la educație pentru toți copiii;

2) Combaterea abandonului școlar;

3) importanța pregătirii viitoarei forței de muncă, respectiv calificarea în funcție de cerințele pieței muncii;

4) dezvoltarea afterschool-ul lui pentru sprijinirea părinților care muncesc”.

Admiterea în liceu – PSD nu va accepta o formulă care restrânge drastic accesul copiilor la educație de calitate, este cel puțin discutabil dacă liceele să aibă dreptul să-și organizeze propriile limitări, pentru că ar crește riscul practicile lui alea meditațiilor și al corupției.

Probele de bacalaureat – PSD privește cu multă rezervă înmulțirea probelor de examen, așa cum este propusă în proiect.

Eliminarea formării inițiale pentru învățător/învățătoare prin liceele pedagogice, nu este o soluție mai ales în condițiile lipsei acute de profesor dedicați.

Învățământul special care, după opinia noastră, ar trebui să țină cont inclusiv de realitatea bazei materiale școlare existențe.

Nu în ultimul rând, Legea Educației trebuie să cuprindă și prevederi în ceea ce privește pe copiii din diaspora. Dacă tot vrem să se întoarcă românii acasă, trebuie să găsim soluții corecte pentru integrarea copiilor născuți și crescuți in diaspora.

Au fost mult prea multe modificări ale Legii Educației, fără efectul scontat. Doar în ultimii 11 ani, legea educației a suferit 112 modificări.

PSD insistă că de această dată să fie o dezbatere temeinică!

România poate aloca anul 2023 pentru analiza cu întreaga societate (factorii interesați din educație, sindicate dar și cu părinții și asociațiile de elevi) pachetul legilor educației și apoi pentru a le dezbate și adopta în parlament până la trimiterea cererii de plată cinci, adică până cel târziu martie 2024.”

Citește și:
SURSE Ministra Ligia Deca îi va reda social-democratului Florian Lixandru atribuții de secretar de stat. Liderii PSD, PNL și UDMR au încercat o aplanare a conflictului din educație, în ședință cu ministrul educației
Marcel Ciolacu, despre retragerea atribuțiilor secretarului de stat PSD din Ministerul Educației: Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ne aflăm în faţa unui fenomen / Eu am trăit înainte de ’89
Tensiunile escaladate din Ministerul Educației provoacă întâlnirea Coaliției de Guvernare. Secretarul de stat PSD Lixandru, lăsat fără atribuții: Până la o discuţie care ar avea loc în coaliţie în această seară, sunt pe funcţie, dar nu am nicio atribuţie
BREAKING Ministrul Educației, Ligia Deca, i-a retras atribuțiile delegate secretarului de stat PSD Florian Lixandru, după ce acesta a criticat public proiectele de legi înaintate de ministru partidelor și a cerut aplicarea lor în 2024

1 comment
  1. Doua rosii erau pe o cale ferata!
    una era Deca si alta era Lixandru !
    imaginati va ca ‘acum ‘trece trenul!
    ce spun cele doua rosii ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele profesionale pentru 132 de elevi de la Liceul Tehnologic din Motru, de acum 4 ani școlari, sunt încă neplătite. Inspectoratul școlar Gorj anunță că a dat de mai multe ori bani școlii, dar directorii refuză să-i acorde pentru că elevii nu ar fi depus cereri în termen

Elevii de la Liceul Tehnologic din Motru, județul Gorj, nu au primit bursele profesionale din anul școlar 2020-2021 nici până în prezent, unii dintre ei deja fiind absolvenți ai liceului.…
Vezi articolul

Elevii navetiști spun că gratuitatea pe transport nu se aplică peste tot și că tarifele au crescut în această perioadă a examenelor. CNE cere Parlamentului să modifice OUG privind transportul gratuit

Consiliul Național al Elevilor cere parlamentului modificarea Ordonanței guvernului care asigură transportul gratuit pentru elevi, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Organizația publică în sprijinul demersului său un sondaj la…
Vezi articolul

Inspectoratul Şcolar Dolj anulează concursul de profesor consilier la CJRAE, după ce mai multe persoane fără studii de specialitate au fost deja angajate: A fost o scăpare, probabil a comisiei de selecţie a dosarelor

Mai multe persoane fără studii de specialitate au fost angajate pe posturi de profesor consilier în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Dolj, deşi, conform Centralizatorului privind…
Vezi articolul