Flavian Georgescu, profesor de Matematică: Este inadmisibil ca în toți cei 4 ani de gimnaziu sau liceu să ne focusăm asupra tematicilor examenelor de evaluare națională sau de bacalaureat, algoritmic, fără a înțelege ce se află în spatele acestor probleme / Asta nu este Matematică! Asta este toceală și este tocmai opusul a ceea ce dorește disciplina Matematică pentru copii

103.028 de vizualizări
Foto: National FM
Problema Matematicii în școala românească este analizată de profesorul de Matematică Flavian Georgescu într-un articol publicat de educatieprivata.ro. Acesta pune în antiteza rezultatele de la olimpiadele internaționale de matematică, unde suntem printre cei mai buni din lume, și rezultatele de la testările PISA, unde România s-a clasat la cea mai recentă sesiune de testare pe penultimul loc din Uniunea Europeană.

Coordonator al lotutului de olimpici de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, fost olimpic la rândul său, Flavian Georgescu spune că „este inadmisibil ca în toți cei 4 ani de gimnaziu sau de liceu să ne focusăm asupra tematicilor examenelor de evaluare națională sau de bacalaureat!”. Acesta explică faptul că, în opinia sa, „profesorii sunt stresați de presiunea acestor examene, de rata de promovabilitate, elevii simt aceste examene ca pe niște corvoade și ne învârtim cu toții în jurul acestor testări”. 

Problema fundamentală remarcată în analiză este aceea că Matematica nu mai este văzută ca o disciplină școlară prin care elevii sunt învățați să gândească, ci una prin care aceștia sunt învățați să aplice niște șabloane, niste algoritmi ceruți la testele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat.

„Dar mai trist este că aceste examene vin la pachet cu niște exerciții standard, cu niște algoritmi care se repetă an de an. Nu spun că sunt exerciții bune sau rele, însă pentru elevii noștri, scopul orelor de matematică, în cea mai mare măsură, este de a putea fi capabili să rezolve aceste tipuri de exerciții. Dar cum? Algoritmic, fără a înțelege ce se află în spatele acestor probleme. Fac orice compromis și sar orice proces de gândire doar pentru a bifa niște răspunsuri corecte. La orele de matematică, extrem de multe demonstrații sunt omise. Nu ne mai punem problema cum se mai demonstrează o anumită teoremă… de ce o învățăm? Cum a fost descoperită? De ce a fost nevoie de ea? S-a trezit așa, un cercetător peste noapte să îngreuneze viața elevilor cu o teoremă care trebuie învățată pentru că așa vrea el? 

Nu, noi nu mai discutăm aceste lucruri. Copiii văd pe tablă o definiție, o teoremă și hai la exerciții! De ce facem așa ceva? Pentru că asta primim la examene. Este inadmisibil! Asta nu este matematică! Asta este toceală și este tocmai opusul a ceea ce dorește disciplina matematică pentru copii. 

Matematica înseamnă să gândim, să deprindem un mod practic de a înțelege lucrurile, să înțelegem și să intuim fenomene, să ne deschidem mintea din ce în ce mai mult… Păi cum să mai fie elevii noștri în stare să dea răspunsuri corecte la întrebările testelor PISA? Până când și enunțurile acelor teste li se par ciudate. Normal! E altceva. Acolo ai nevoie să îți pui mintea la contribuție. Păi facem noi așa ceva? Sunt elevii noștri învățați să gândească? Aici fac o paranteză și vreau să apreciez faptul că sunt multe locuri în țară, multe școli și mulți dascăli care fac o treabă excepțională, jos pălăria și tot respectul pentru ei.

Și atunci… sunt elevii de vină? Nu! Sunt elevii noștri slabi? Sunt slab pregătiți, nu slabi intelectual. Mai departe… arătăm cu degetul către profesori? Dăm vina pe ei? Nici asta nu putem face pentru că la rândul lor, ăsta le e targetul. Sunt trași mai apoi la răspundere dacă nu au rezultate bune la examene, se fac tot felul de statistici. De vină este întregul sistemul care atrage după sine acest cerc vicios. Nu vreau să arăt cu degetul și să găsim vinovați. Nu cred că soluția este să ne învinovățim. Dar dacă găsim esența problemei și nu facem schimbări, atunci da… suntem vinovați și ne merităm soarta. Educația este la baza piramidei în tot ce înseamnă societate și trebuie să avem o grijă primordială pentru aceasta”, mai arată Flavian Georgescu. 

Analiza integrală poate fi citită pe educatieprivata.ro


31 comments
  1. Niciodată rezultatele elevilor nu vor depinde doar de ceea ce se întâmplă la școală. Atunci când vorbim de reușitele elevilor, dar și de ale profesorilor trebuie să ne amintim că nici unii nici alții nu sunt roboți, nu sunt perfecți. Viața toată este o școală și fiecare reușește să realizeze atât dorește, cât poate, cât îi permite propria viață ca să se implice. Nu este nimeni vinovat, fiecare cu posibilitățile sale intelectuale, financiare, emoționale și ar putea fi luată în calcul și starea de sănătate. Suntem diferiți! Nu toți înțelegem la fel matematica, nu avem toți aceleași înclinații, dar doar prin muncă putem descoperi cine suntem. Dacă respingem matematica la prima lecție neînțeleasă, atunci refuzam munca și refuzam să aflăm cine suntem, cât putem și este posibil să rătăcim prin școală și prin viață.

    Matematica trebuie învățată temeinic nu doar algoritmic pentru examene! Pentru elevi și părinți aceasta este o alegere, dar pentru profesorii de matematică aceasta este o datorie.

  2. Atatia ani s a invatat cum s a invatat si am ajuns doctori, ingineri, avocati etc. iar peste tot auzi ca sistemul e invechit. Ati bagat ore online, ati modificat curicula si ce alte prostii ati mai facut si generatiile sunt din ce in ce mai slabe. Daca prof se rasteste la copil, vai, soc si groaza. Daca elevul face panarama si toate tampeniile, e minor, nu stia ce face, nu e nimeni tras la răspundere + prinde curaj sa persevereze. Vai de voi! O sa fim o tara de influenceri, ca asta isi doresc copiii acum sa ajunga. Si cand o sa fie nevoie de medici, bagi yutube si vezi un tutorial + multe reclame si comanzi mancare cu livrare si mai bagi la cazinou si ti a trecut.

  3. Aceasta prelegere si deopotriva comentariile, nu ma ajuta cu nimic sa inteleg matematica, istoria, fizica. Mai mult de atat, nu imi pun bucatele pe masă.

  4. Nu am nimic împotriva să învețe copii.
    Sa exerseze. E normal.
    dar sa dai unui copil de clasa 1-a de lucru pentru vacanta care a fost de iarna o imensitate de teme. la matematică și romana.
    Poate greșesc. Dar la vârsta asta (8ani)
    poate ar trebui mai ușor.
    Părerea mea.

  5. Se vede ce jalnică e situația: nici limba română nu o mai vorbim! Nu există cuvântul “focusăm”! Poate vrea să spună că ne concentrăm! În mare, are dreptate dar acest lucru se putea observa și înainte de 1989.

  6. Copiii să învețe despre istorie, geografie, botanica, zoologie, sănătate, corpul uman, supraviețuire. Matematica, cei mai mari bancheri nu folosesc decât cele 4 operații elementare. Noțiuni elementare de algebra și geometrie . Fizica, elementele de bază și accent pe aplicațiile simple, necesare în viața de zi cu zi. Chimia, noțiuni elementare de chimie anorganica. Cei mai buni copii, care vor sa urmeze medicina, IT, cercetare în celelalte domenii să fie pregătiți separat. Este o părere

    1. Cam multe materii enumerate, că și acum învață despre istorie, geografie, botanică… și am stabilit deja că programa este prea încărcată. Probabil că fiecare să învețe după propriile înclinații.
      O altă părere.

    2. Nu învățăm ca să acumulăm cunoștințe. Învățăm pentru a ne dezvolta inteligența, memoria, diverse aptitudini, capacitatea de a face conexiuni,, de a relaționa… Inteligența nu e concentrată într-o pătrățică; ne-am trezi cu un corn pe cap!

  7. Țările care performează optim la testele PISA au mai puțină materie, aproape jumătate din ce predăm noi. Practic timpul de fixare este mai mare în cazul lor. Noi avem materie multă, predată în fugă ca să intre toată. Normal că e învăță mecanic, din moment ce e pusă gârlă.

    1. E bine că învățăm prin joacă, intuitiv, dar timpul se dublează în acest mod! Ar trebui redusă programa la matematică, elevii să aibă mai mult timp pentru aplicații, pentru analize, să caute mai multe căi de rezolvare pentru o anumită secvență! La evaluările naționale, elevii caută mai mult să ghicească rezultatele la partea I și partea a II a, fără a ști de multe ori să le rezolve. Eu aș schimba tactica! Ar trebui să le cerem să le rezolve în scris,oricât ar fi de simple !

  8. Voi trai ziua cind copiii vor fi pretuiti in scoli vor merge cu zimbetul pe buze la scoala si poate incercam sa simplificam putin materiile greoaie si poate un invatamint ca in Europa unde copiii au cei mai buni prieteni profesoriii ce stiu gestiona problemele copiiilor avind o pregatire psihilogica foarte buna.

    1. Ai vorbit de te-ai stricat ! . . . Daca tăceai , filosoafa rămâneai . . . Dar așa ai înlăturat orice urma de îndoială !

    2. Cred că lipsește semnul întrebării la sfârșit. Nu are cum sa fie o afirmație/ certitudine, poate o speranță/ dorință.
      Cu scuzele de rigoare.

  9. Managementul școlar este defectuos și de aceea rezultatele școlare sunt mediocre. Politizarea învățământului cu directori politici a dus la distrugerea managementului școlar. În Botoșani inspectorul școlar vine la diferite acțiuni pentru a promova politicul din acea școală și refuza sa vadă rezultatele școlare slabe din ultimii ani. Nu am auzit niciodată sa facă propuneri reale de remediere a învățământului din Botoșani.

  10. Cum arată astăzi școală va arata minte tara! spunea Spiru Haret. Și se vede prin elevi cu media 10 la fizica care nu știu să monteze o priza.

  11. Așa este! la fel cum este inadmisibil ca toate celelalte discipline să devină “secundare” atât in cls a VIII-a cât si in cls a XII-a, din același motiv.

    1. Nu avem cum sa punem semnul egal între o disciplina de examen și altele! Între un profesor care lucrează încă 6 ore acasă pentru a pregăti materie și o panaramă de sport/muzica/desen/religie care nu muncește 1 minut acasă (și care de multe ori nici nu își ține corect orele)!

      1. Care sunt aptitudinile pe care trebuie sa le deprinda copiii de astazi in scoala pentru a deveni adulti de succes maine? Cum ar trebui sa fie profesorii copiilor nostri?

      2. Profesor “panaramă”? este descalificânt limbajul și nu ajuta la nimic. Ba, mai degrabă, întărește ce spune autorul în articol, că în școală nu dezvoltam aptitudini prosociale, cum ar fi dialogul civilizat și comunicarea asertivă. Și mai e ceva: sunt mirat de grija pe care o au unii pentru imaginea proprie, când de fapt felul în care se exprimă ii reprezintă mai bine decât orice alte aparențe. Evident, persoanele de fata se exclud. Este?

      3. panarama de sport/muzica/desen? Ati eliminat cu ușurință niste materii care au o importanta foarte mare in dezvoltarea corpului, mintii, sufletului copilului, si pe termen lung, nu doar pentru examene. Ce usor emitem judecati fara sa ne documentam.

      4. …eu cred greșești exprimandu-te in acest fel! cum poți numi ed fizică “o panaramă” ? Oare ști ce înseamnă să organizezi o ora de es fizica , când elevul vine cu toată energia lui și fizică și psihică sa se dezlănțuie și tu , totuși să întreprinzi activități interesante , atractive , oarecum in disciplină, trecând din formație în formație , încercând să-l conștientizezi de valoarea acestei discipline ? . Nu vreau sa fac atac la persoana ta , dar daca ai un copil obez , sau neîndemânatic cu propriul lui corp , este că priviti o disciplină cu foarte puțin respect ! Eu îmi fac orele , mă pregătesc să-i țin interesați de aceasta materie și nu aveți nici un drept să exprimați ceea ce nu știți !

        1. Foarte bine punctat ,dacă este nevoie de o disciplină în școli atunci educația fizică aș pune în primele locuri.

      5. Sunt o panarama de desen şi mă crezi sau nu, muncesc destul acasă pentru a face lecțiile atractive, plus materiale din banii mei etc Cei mai mulți colegi ai mei fac la fel, poate căutați adevăratele panarame în curtea dvs, cei care predau mate, română etc și au luat completare ore de desen, de muzica

      6. Nu toti profesorii de arta sunt “panarame” cum le spuneti dvs.! Eu pregatesc elevi dintr-o scoala de masa ( cu doar o ora de desen pe saptamana) si care concureaza cu elevii de la liceele de arta ( cu cinci ore de arta pe saptamana) si acesti elevi mai primesc si 10 la examenele de la aceste licee. Personal nu ma simt confortabil cand aud astfel de aprecieri la adresa profesorilor de la alte discipline decat matematica si romana. Adevarat, exista poate multi profesori de arta care nu isi fac treaba, nu contest, dar si cati profesori de matematica cunosc eu care chiulesc mult de la ore… asa ca eu zic ca nu e bine sa generalizam si, mai ales, sa comparam profesorii de la diverse specialitati intre ei. Fiecare cu misiunea lui!

  12. Asta doresc părinții. Vânători se note cu bursa de merit. Profesorii execută, copiii livrează rezultate, toată lumea fericită. Și apoi vaiete ca au învățat și salariile sunt luare în râs, un întreg cerc vicios. Doctori care sunt superficiali, educatori care știu doar ce scrie în manual și o societate per total doar cu valoarea sclipiciului.

  13. Bun.. Si ce propuneti? Sa eliminam toate examenele nationale ca sa nu ii “stresam” be bietii elevi? Fetisizarea “olimpiadelor” nu e cu nimic mai buna. Eu unul chiar am avut foarte mult de castigat pentru ca NU am participat la olimpiade ca elev si am invatat matematica in mod metodic in facultate si dupa, fara sa am gandirea deformata de artificiile asa-zisei “matematici de performanta”. Ca nu se fac demonstratii in scoala, asta e o problema, dar nu poate fi tratata facand abstractie de alti factori: 1. Nu e timp suficient alocat; de exemplu si pentru ca se predau tot felul de prostii, ca sa nu mai zic de saptamanile “verzi” si “altfel”.. vacante intre module care se prelungesc etc. 2. Nu poti sa ai un invatamant de masa la un nivel “de olimpiada”… 3. Poti sa ai doar niste clase de elita pentru copii care au talent pentru aceasta disciplina. 4. Pentru cei mai multi elevi, matematica este doar un chin perfect inutil.

  14. Usor de vorbit cand ai elevi foarte buni la clasa.
    Te invitam cu placere sa predai la un liceu tehnologic sau la o scoala de cartier, apoi mai discutam.

  15. De acord 100%! In sistemul educational din Romania – si in subsistemul universitar nu doar in cel preuniversitar – functioneaza mult prea numeroase CICLURI / CERCURI VICIOASE (la nivel de sistem, subsistem, judet, localitate, scoala, universitate) care genereaza REGRES GENERAL dar, uneori, si unele avantaje doar pentru unii dintre cei implicati in ele. In ignoranta si suficienta manageriala generala din mediul educational romanesc conteaza, in spatiul public cel putin, doar eternele solicitari de finantare bugetara fara sa ne pese de managementul resurselor consumate dar nici de managementul calitatii (organizatiilor si proceselor acestora), al securitatii informatiei, etc. Un alt exemplu de CICLU VICIOS cu uriase consecinte nefaste – dar care se manifesta nestingherit de 19 ani, fiind chiar perpetuat pin noile legi ale invatamantului (530pagini) – este chiar cel datorat OUG 75-2005 care a introdus SIMULACRUL de asigurare a calitatii educatiei in Romania, respingand apriori si dogmatic cele 3 CICLURI VIRTUOASE care au fost propuse de conferintele ministrilor educatiei din UE16… Cvasi totalitatea populatiei Romaniei ignora (chiar fara sa-i pese!!) existenta CICLURILOR/ CERCURILOR VIRTUOASE prin care se genereaza PROGRES general si continuu pentru toti cei implicati. De exemplu, “ciclul managerial” (PDCA = Plan-Do-Check-Act) este un exemplu de CICLU VIRTUOS prin care se pot obtine cu succes anumite rezultate (fapte) plecand de la obiective-politici-strategii (deci ….vorbe) stabilite democratic si optim, cu identificarea si minimizarea/ inlaturarea tuturor obstacolelor, mai ales a REZISTENTEI LA SCHIMBARE! Intrucat interesele, cerintele, criteriile si obiectivele olimpiadelor scolare si ale testelor PISA sunt radical deosebite (chiar divergente uneori!) era de asteptat ca rezultatele sa fie diametral opuse! Dl.Flavian Georgescu are marele merit de-a fi inceput demascarea unui CICLU VICIOS la nivel sistemic….Mai sunt multe altele! Cine continua? Abia cunoscand in detaliu aceste cicluri VICIOASE se va putea ajunge la ciclurile VIRTUOASE prin care am fi putut progresa (in loc sa regresam) in ultimele 3 decenii!… Recomand celor interesati sa consulte web – daca vor, pot si stiu – pentru a afla mai multe despre aceste cicluri vicioase sau virtuoase… Si a cunoaste cele identificate deja dar si cum s-ar putea transforma un ciclu VICIOS in ciclu VIRTUOS…In sens invers este mult mai simplu caci transformarea se produce de la sine – conform unui principiu universal (al entropiei maxime) – prin DEZINTERES si PASIVITATE, adica in lipsa proactiunii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Procedura de adaptare a examenelor pentru elevii cu tulburări de auz, văz, învățare și din spectrul autist a fost aprobată de minister

Ministerul Educației anunță că a aprobat procedura cerută de asociațiile pentru dreturile copiilor, prin care sunt asigurate la examenele naționale condițiile adaptate pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficienţe de auz/tulburare de spectru…
Vezi articolul

Cine trebuie să-i învețe pe copii tabla înmulțirii: învățătorii sau părinții, în vacanța de vară dinainte de clasa a II-a? Dacian Dolean, cercetător specializat în alfabetizarea timpurie: Ideea de a da această sarcină ca temă pentru vacanța de vară mi se pare desprinsă dintr-un film SF cu buget redus

Este o practică acceptată pedagogic ca învățătoarele să le ceară părinților să-i învețe pe copii tabla înmulțirii în vacanța de vară ce precede clasa a II-a? Și cum îi pot…
Vezi articolul

Schimbările climatice ar trebui abordate în întregul curriculum, în toate ciclurile de învățământ, nu doar în câteva materii concentrate la clasele mari – experți ai Institutului de Educație de la Londra / E esențial ca temele de mediu să fie incluse în formarea inițială a profesorilor

Abordarea schimbărilor climatice în întregul curriculum, atât la școala primară, cât și în învățământul secundar este necesară pentru a-i determina pe copii și tineri să acționeze pe astfel de teme,…
Vezi articolul

Secretarul de stat Sorin Ion nu le dă nicio soluție celor peste 1.000 de profesori suplinitori, care au luat peste 7 la concursul național și care au cerut în mai multe memorii titularizarea fără examen

Ministerul Educației nu le dă nicio soluție profesorilor pentru titularizarea fără examen cerută de peste 1.000 de profesori suplinitori pe posturi cu viabilitate până în 4 ani. Potrivit unui răspuns…
Vezi articolul