Modul de reorganizare al agenției care autorizează și evaluează școlile și grădinițele din România a ținut cont de practicile din state cu sisteme performante de educație, inclusiv Finlanda. Așa a susținut, miercuri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, când a prezentat hotărârea de guvern privind reorganizarea ARACIP, adoptată în pofida criticilor intense venite din partea asociațiilor din domeniul educației. Or, în Finlanda sistemul nu doar că nu include o organizare precum cea aplicată acum agenției românești, ci este complet diferit în ansamblul său, multe dintre atribuțiile acestei agenții fiind, în țara nordică, asigurate de autoritățile locale, după cum reiese dintr-o prezentare făcută la solicitarea Edupedu.ro de către ambasada acestei țări la București.
“Modul de organizare propus astăzi al Agenției ține seama atât de practicile internaționale, de modele din state cu sisteme avansate de educație precum Marea Britanie, Olanda, Franța sau Finlanda și va mai ține seama, de asemenea, de obiectivele și concluziile proiectului România Educată”, a spus, miercuri, ministrul Cîmpeanu, afirmația fiind reluată și într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.
- Joi, într-un interviu pentru DCNews.ro, ministrul Cîmpeanu a enumerat din nou aceleași țări, inclusiv Finlanda, unde, potrivit informațiilor oficiale detaliate mai jos, sistemul este puternic descentralizat. Demnitarul a arătat că în sistemele avansate de educație agențiile de tip ARACIP s-ar afla în coordonarea Ministerului Educației. Lucru care se întâmplă și în România, încă din 2005, a spus el, fără să facă trimitere la elemente care impuneau schimbările aplicate. Declarația ministrului: “În România, în UK, în Franța, în Finlanda, în Olanda, în state cu sisteme de educație avansată, aceste agenții de asigurare a calității în învățământul preuniversitar funcționează în coordonarea Ministerului Educației. Spre deosebire de ARACIS, care beneficiază de independența, autonomia precizată în Constituție, în domeniul universitar (…) ARACIS nu este în coordonarea Ministerului Educației, ARACIP este, în orice stat, în coordonarea Ministerului Educației. Așa a fost și până acum, din 2005, de la înființare”.
Despre Marea Britanie, mai precis despre forul englez considerat a fi “echivalentul” ARACIP, Ofsted, ministerul de la București a vorbit și anul trecut, ca argument pentru reforma propusă ARACIP. Edupedu.ro a prezentat atunci diferențele esențiale dintre ceea ce se întâmplă la Ofsted și ceea ce prezenta Radu Szekely, fost secretar de stat, actualmente consilier al ministrului.
- Radu Szekely a fost unul dintre principalii promotori ai schimbărilor din organizarea ARACIP, trezind chiar suspiciuni de conflict de interese, exprimate recent în cadrul Consiliului Economic și Social, în contextul în care el este co-fondator al unei școli româno-finlandeze din Sibiu, membră în Asociația Școlilor Particulare din România, asociație care era nominalizată pentru un loc cu drept de vot în Consiliul ARACIP.
De notat că, potrivit propriului CV, Radu Szekely are studii efectuate în Finlanda și a desfășurat activități în această țară, inclusiv în domeniul educațional. Între altele, a absolvit un modul psihopedagogic la Universitatea Turku din Finlanda, a lucrat în diverse instituții din domeniul educației ca lector, coordonator, manager de programe, iar în România a fondat, folosind “modelul finlandez”, un centru de formare pentru profesori și Școala Româno-Finlandeză ERI, la Sibiu.
Se presupune, astfel, că reprezentantul Ministerului care declară Finlanda drept model pentru reorganizarea ARACIP este la curent cu situația din Finlanda. Or, între ce se întâmplă la ARACIP și în reorganizarea acesteia și modelul finlandez, așa cum este el prezentat de oficialii acestei țări, sunt diferențe considerabile.
Modelul ARACIP
Pe de o parte, “reforma” ARACIP vizează în principal organizarea agenției, nu activitățile ei: e stabilită o nouă organigramă, mult mai largă decât cea anterioară, noi reguli pentru stabilirea conducerii, noi direcții etc. – Detalii despre prevederile noii hotărâri de guvern.
Pe de altă parte, rolul ARACIP rămâne în esență același: instituția va continua să evalueze calitatea educației în școli și grădinițe, să desfășoare activități de monitorizare și control al calității, să elaboreze standarde, să aibă un rol-cheie în acreditarea și autorizarea unităților de învățământ.
Modul în care ARACIP acționează pentru asigurarea calității în școli și grădinițe, în procesele de evaluare, autorizare și acreditare este descris detaliat pe platforma europeană Eurydice.
Modelul finlandez
Pe de altă parte, în Finlanda, țară declarată de ministrul Cîmpeanu și de minister drept model pentru schimbările de la ARACIP, nu există o instituție echivalentă, după cum reiese dintr-o descriere a sistemului finlandez, prezentată de Ambasada Finlandei la solicitarea Edupedu.ro.
Astfel, în statul nord-european, unde există o puternică descentralizare în învățământ, municipalitățile sunt cele care joacă un rol-cheie în evaluarea calității. Proceduri de acreditare similare celor din România nu există, iar pentru autorizații rolurile-cheie aparțin guvernului și, din nou, municipalității.
O autoritate independentă de evaluare există, dar, pe lângă unele atribuții precum sprijinirea școlilor în “chestiuni de evaluare și management al calității”, are atribuții substanțial diferite de cele ale ARACIP, inclusiv evaluări privind rezultatele învățării sau auditarea învățământului superior.
Descrierea sistemului finlandez, transmisă de Ambasada acestei țări la București:
“Municipalitățile sunt responsabile cu sistemul școlar și preșcolar, deci deciziile pe teme precum înființarea școlilor (publice) sunt luate la nivel municipal. Tot municipalitățile evaluează calitatea educației și au responsabilitatea de a participa la evaluări externe precum cele derulate de Centrul Finlandez pentru Evaluarea Educației (FINEEC). În Finlanda nu există un proces de acreditare al școlilor și grădinițelor și nici inspectorate școlare, cum este cazul în România.
FIINEC este o autoritate independentă care își desfășoară activitatea ca unitate separată a Agenției Naționale Finlandeze pentru Educație. FINEEC este responsabilă cu evaluarea sistemului de educație timpurie, de educație și formare. Evaluările FINEEC acoperă întreg sistemul de educație, de la educația timpurie la învățământul superior. Evaluările FINEEC furnizează informații și recomandări de dezvoltare pentru procesul decizional și activitățile de dezvoltare la nivel local, regional și național, precum și pentru comparații internaționale. Activitățile de evaluare includ evaluări naționale privind rezultatele învățării, evaluări tematice și sistemice și evaluări ale sistemelor de calitate, inclusiv activități de audit pentru instituțiile de învățământ superior. FINEEC susține, totodată, furnizorii de educație timpurie, educație și formare, precum și instituțiile de învățământ superior în chestiuni de evaluare și management al calității.
În ceea ce privește școlile private, pentru a stabili o școală privată în Finlanda este nevoie de permisiunea guvernului și de un acord cu municipalitatea, deoarece municipalitățile sunt responsabile cu organizarea sistemului școlar în această țară. Școlile private nu sunt larg răspândite în Finlanda (mai puțin de 80 de școli private din peste 3.000 de școli) și sunt în mare măsură operate conform acelorași principii precum școlile publice (inclusiv absența tarifelor).
În privința grădinițelor: municipalitățile sunt responsabile cu asigurarea grădinițelor. În plus, particulari pot înființa grădinițe, dar trebuie să informeze municipalitatea și municipalitatea verifică locația și condițiile de acolo. Autoritățile de supraveghere pentru educația timpurie sunt Agențiile Administrative Regionale de Stat și Autoritatea Națională de Supraveghere pentru Sănătate, în cazul grădinițelor, precum și municipalitățile, în cazul grădinițelor private.(Legea Educației Timpurii – în engleză)”.
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.