Finala Campionatului Național de Securitate Cibernetică începe miercuri, 22 mai, la București – programul de concurs / 15 elevi și studenți trec mai departe în lotul pentru etapa europeană

287 de vizualizări
Foto: Captură Youtube.com/ Olimpiada Națională de Informatică – ONI 2024 Gimnaziu
Finala Campionatului Național de Securitate Cibernetică (RoCSC) începe miercuri, 22 mai, la București, cu festivitatea de deschidere de la Rectoratul Politehnicii București, potrivit programului anunțat de organizatori.

Amintim că primii 40 de participanți la ediția 2024 a Campionatul Național de Securitate Cibernetică (RoCSC) au trecut în etapa finală a competiției, potrivit rezultatelor centralizate de organizatori după etapa de calificare online. Aproape 400 de elevi și tineri s-au înscris la RoCSC. 

Probele de la faza finală a RoCSC se vor desfășura la București, de miercuri, 22 mai, până vineri, 24 mai, în aceleași zile cu etapa națională a Olimpiadei (OSC), însă nu în același timp, pentru a permite elevilor calificați să participe la ambele concursuri.

Probele teoretică și practică ale RoCSC vor fi miercuri, 22 mai, de la orele 09:30 și 11:00, în laoratoarele Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB) – Facultatea de Automatică, potrivit programului, care poate fi consultat mai jos în articol. Primele rezultate se publică tot miercuri, 22 mai.

Rezultatele finale se publică joi, 23 mai, când au loc proba de baraj în Sala de sub cupolă – Rectorat și festivitatea de premiere, apoi, în aceeași sală. Plecarea participanților va fi sâmbătă, 25 mai. Primii 15 elevi și studenți la faza pe țară trec apoi în tabăra de pregătire a lotului lărgit din care vor fi aleși participanții la faza europeană a campionatului – ECSC, în octombrie, la Torino.

Foto: DNSC

Concurenții selecționați în echipa României pentru etapa europeană din vară, după faza finală – pe țară vor beneficia de:

  • „Recunoaștere națională și promovare în media;
  • Premii oferite de sponsori pentru participanții in echipa națională;
  • Unul sau doua stagii specializate de pregătire;
  • Mentorat cu specialiști din domeniu;
  • Oportunități de angajare în domeniu;
  • Toate costurile asigurate de sponsori;
  • Participare la competiții internaționale”, conform Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Regulile de concurs RoCSC 2024 și lista de resurse publicate de organizatori au fost prezentate de Edupedu.ro aici.

FOTO DOCUMENT Programul ROCSC 2024 poate fi descărcat de mai jos:

Citește și:
Campionatul Național de Securitate Cibernetică 2024. Primii 40 de participanți au trecut în etapa finală de la București, desfășurată în aceleași zile cu Olimpiada pentru elevii de liceu – regulile de concurs
Rezultate finale Olimpiada de securitate cibernetică 2024 – etapa județeană și pe București. Lista elevilor și punctajele obținute la cele 4 probe, după contestații
Cursuri online despre siguranța în spațiul virtual, pentru elevi și adulți, lansate gratuit de Directoratul pentru Securitate Cibernetică. Copiii pot învăța ce înseamnă dependența de Internet și să își protejeze banii și datele personale
Crearea unui „cyber curriculum” pentru ore de securitate cibernetică în școli, în pregătire la Ministerul Cercetării și Directoratul Național de Securitate Cibernetică, cu fonduri PNRR
Studenții și orice alți tineri cu vârsta până în 25 de ani se pot înscrie la Campionatul Național de Securitate Cibernetică 2024, până pe 7 martie. Primii clasați vor fi aleși pentru un stagiu de pregătire în domeniu, înainte de etapa europeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiecte grilă BAC și Evaluarea Națională 2019 Președintele Federației de Părinți: Ministerul va amâna pentru anul viitor, cel mai probabil, testele grilă la examene

Subiectele grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor fi amânate cel mai probabil, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației de Părinți, Iulian Cristache. Ministerul „ne-a chemat mâine la discuții”, împreună cu…
Vezi articolul

Planul ministrului Culturii pentru a crește interesul elevilor pentru cultură: Am rugat-o foarte mult pe Ligia Deca să considere, în momentul în care face programele, obligativitatea mergerii la teatru, la operă, la muzeu. Copiii, după ce fac această vizită, să facă un eseu despre ceea ce au văzut

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a discutat cu ministrul Educației, Ligia Deca, despre cum ar trebui să crească interesul elevilor pentru cultură: „Am vorbit cu doamna Ligia Deca și am rugat-o…
Vezi articolul