Fiecare profesor poate să urmărească graficele de evoluție ale elevilor săi, direct din platformă / Motive de optimism și lucruri care se pot întâmpla mai bine, la 15 ani de Adservio. Transformarea digitală a școlilor din România continuă (P)

5.778 de vizualizări
Digitalizarea reprezintă pentru cadrele didactice și conducerea școlilor o oportunitate extraordinară de a integra tehnologia în procesul de predare și de gestionare a unităților școlare. Adservio a început acest parcurs acum 15 ani, creând prima platformă de management școlar din România, și suntem determinați mai mult ca oricând să-l continuăm. Mai ales că vedem în fiecare zi beneficiile sale extraordinare: munca profesorilor și colegilor din secretariat devine mai ușoară, iar părinții comunică rapid cu școala, chiar și cei care sunt nevoiți să lucreze în alte țări, departe de copiii lor.

Ca prima și cea mai avansată platformă de digitalizare a școlilor, ne asumăm misiunea de a oferi o calitate cât mai înaltă utilizatorilor Adservio. Asta înseamnă că rafinăm continuu modulele existente și dezvoltăm altele noi. Facem asta exclusiv în baza feedback-ului primit de la școlile noastre. Stăm de vorbă cu directori, secretari, profesori, elevi și părinți, le solicităm opinia și îmbunătățim lucrurile care îi ajută cel mai mult.

Adservio ajută școlile să-și facă mai ușor treaba

De exemplu, anul acesta am introdus posibilitatea ca fiecare profesor să urmărească graficele de evoluție ale elevilor săi. La rândul lor, directorii au instant o privire de ansamblu la tot ce se întâmplă în școala lor. Integrarea completă cu SIIIR și crearea unui panou nou de activități pentru profesori sunt câteva din numeroasele îmbunătățiri aduse platformei.

“Folosim cu succes Adservio începând cu anul școlar 2019-2020 și pot spune că implementarea sa ne aduce numeroase beneficii. Platforma are o interfață intuitivă, care face ușoară găsirea informațiilor relevante. Profesorii au îndrăgit-o rapid pentru simplificarea procesului de adăugare de note sau absențe și întocmirea situațiilor de la finalul anului școlar. Rapoartele per elev asupra frecvenței ne ajută să luăm măsuri din timp pentru prevenirea abandonului școlar. De asemenea, platforma facilitează comunicarea  între părinți și profesori, permițând discuții obiective și constructive despre progresul academic al elevului. Monitorizăm în timp real evoluția elevilor atât pe parcursul anului școlar, cât și tendințele în comparație cu anii precedenți. Cred că toate școlile din România ar trebui să folosească o platformă atât de utilă. Recomand Adservio cu toată încrederea!”, declară Bogdan Lavric, directorul Școlii Chicerea, finalist la categoria Directorul Anului pentru Egalitate de Șanse și Antreprenoriat la Gala Premiilor pentru Directorii Anului AVE.

Bogdan Lavric, directorul Școlii Chicerea, finalist la categoria Directorul Anului, Gala AVE

În mod special pentru școlile private, dezvoltăm continuu modulul de facturare, care ușurează enorm administrarea operațiunilor financiare. În plus, am adus îmbunătățiri grafice semnificative, pentru o utilizare cât mai ușoară și mai plăcută a platformei.

Dăm o mare atenție relației cu clienții noștri, așa că ne-am mărit semnificativ echipa de suport. Astfel, reușim să avem un timp de răspuns foarte scurt la solicitările de implementare și asistență venite din partea școlilor. Totodată, oferim training-uri de câte ori este nevoie pentru ca toți utilizatorii să profite la maximum de beneficiile pe care le oferă Adservio.

Unde e loc de mai bine pentru digitalizare în educație

În același timp cu dezvoltarea continuă a platformei, rămânem la fel de implicați în tot ce se întâmplă în sistemul educațional. Deși s-a format deja o comunitate a școlilor ambițioase, care a făcut cu succes pasul spre viitorul educației, știm că lucrurile se mișcă în continuare greu per ansamblu. Cifrele oficiale lipsesc, dar putem estima realist că numai 15-20% din unitățile școlare din România folosesc o platformă de management școlar.

Motivele sunt multiple. PNRR ar fi fost o mare șansă pentru finanțarea mai rapidă a digitalizării. Doar că programul a fost orientat mai mult către achiziția de echipamente hardware, lăsând în plan secundar partea de software, care contribuie substanțial la digitalizarea reală a sistemului. De asemenea, se mențin întârzierile pe programele PNRAS. Aceste neajunsuri s-au împletit cu tradiționala precauție față de tehnologie, schimbare.

Deși cu peripeții birocratice, continuă programul-pilot de folosire exclusivă a catalogului electronic. E un proiect pe care Adservio l-a propus Ministerului Educației și pe care îl susținem în continuare. Așa cum încurajăm aplicarea concretă a standardelor de calitate în acest domeniu, asumate deja de Ministerul Educației. Astfel, unitățile de învățământ care adoptă catalogul electronic sau o platformă completă de management școlar s-ar asigura că primesc o soluție de calitate și mai ales sigură de la furnizori. În acest sens, Adservio îndeplinește și chiar depășește standardele de calitate pe care Ministerul Educației le impune.

„Adservio este o platformă educațională inovatoare, care creează un mediu de învățare adaptat nevoilor tuturor celor implicați în procesul educațional: elevi, părinți, cadre didactice. Pentru elevi, utilizarea Adservio oferă o experiență de învățare personalizată, adaptată stilului individual. Părinții monitorizează progresul educațional al copiilor lor, urmărind rapoarte detaliate și analize personalizate. Astfel, devin mai implicați în parcursul educațional al copiilor și pot lua decizii informate pentru sprijinirea dezvoltării lor.

Cadrele didactice beneficiază de Adservio prin posibilitatea de a gestiona eficient resursele didactice, evaluările și comunicarea cu elevii și părinții. Un lucru extraordinar e că adoptarea platformei a fost foarte ușoară pentru noi, echipa de suport Adservio asigurându-ne spriijin pas cu pas la implementare, training pentru toată echipa școlii și asistență pe tot parcursul colaborării”, susține Raluca Mariana Cozma, director Școala Gimnazială „Ion Ghica”, care a câștigat Premiul „Directorul Anului” la Gala Premiilor pentru Directorii Anului AVE.

Raluca Mariana Cozma, director Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Directorul Anului, Gala AVE

Sunt lucruri pe care le promovăm oriunde avem ocazia: la întâlnirile cu Ministerul Educației, în media, la evenimente organizate de Adservio sau de asociații din educație. Știm cu toții cât de dificil e uneori să miști lucrurile și cât de mult ne-am dori ca totul să intre mai ușor în normalitate. În fond, chiar despre asta este vorba: o normalizare în educația românească, așa cum se întâmplă de mulți ani în alte țări europene.

În acest moment aniversar pentru noi, dorim să exprimăm recunoștința noastră profundă față de toți cei care contribuie la succesul Adservio: sute de mii de profesori, directori, secretari, elevi și părinți din cele peste 1.200 de școli care sunt parte din călătoria noastră.

Încrederea pe care o acordați echipei noastre ne motivează să continuăm cu pasiune și determinare. Susținerea dumneavoastră este extrem de valoroasă în efortul comun de a modela un sistem de educație mai bun în România, unde fiecare copil să învețe într-o școală orientată spre viitor.


2 comments
  1. Hai că aveți de toate, ce CD player vrei, ai CD-ROM chiar dvd rom la PC și aveți pc-uri in școala. Hărți sunt pe net.

    Problema noastră a cadrelor didactice e birocrația și sarcinile extra profesionale cu care suntem încărcați.
    De ce sa ne ocupam noi de burse și pomeni numărat banii familiilor elevilor când asta o poate face ministerul fiscul anaful poliția? Corect?

    Știu prea bine cât știe cât învață și cât poate fiecare elev, de ce as pierde vremea sa fac tabele și grafice cu așa ceva? Sa și facă părinții grafice daca le trebuie. In timpul asta pot sa mi optimizez metodele de predare, pot sa mi îmbogățesc eu cunoștințele pot sa exersez probleme sau sa învăț de examene la materia la care sunt calificat.

    Eu am de predat evaluat și educat elevii că sunt profesor sau educator sau învățător in adevăratul sens al cuvântului, nu contabil nu statistician nu jurist nu judecător nu polițai nu medic nu operator introducere prelucrare validare date.

    Daca vreau grafice tabele legi și contabilitate plec din învățământ și mă duc în alt domeniu de exemplu mă duc analist financiar, sau contabil sau finantist sau operator introducere prelucrare validare date.

  2. Pe toate le-ati rezolvat și doar acest lucru mai rămăsese. Nu sunt manuale la clase.Nu avem căldură în clase.Nu avem un cd player ca să auzim un text.Nu avem hărți.Nu avem table bune.Nu avem.Si voi bateți câmpii artistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiect susținut de platforma educațională Adservio

Am înlocuit condica de prezență, la ședințele cu părinții crește participarea și e o implicare mai bună în comunitate, elevii au acces imediat la biblioteca virtuală din aplicație, indiferent de scenariul în care suntem: online, fizic sau hibrid – profesoara de română Ramona Șerban, despre digitalizarea educației și debirocratizare

Cu ajutorul tehnologiei digitale, clasele pot fi echipate făcând astfel posibilă educarea copiilor, a tinerilor care vor deveni apoi adulți informați, independenți și cu propria lor viziune. Prin platforma educațională…
Vezi articolul