Elevii de zece ani raportează, de obicei, competențe sociale și emoționale superioare elevilor mai mari, anume cei în vârstă de 15 ani, iar fetele, mai ambițioase decât băieții, tind să aibă comportamente mai puțin sănătoase decât aceștia și raportează un nivel de satisfacție față de propria viață, în relații sau în ceea ce privește imaginea de sine mai redus decât ei. Așa sună concluziile unui studiu internațional realizat de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), referitor la competențele socio-emoționale ale elevilor, publicat săptămâna trecută.
- Studiul OCDE „Social and Emotional Skills for Better Lives” nu se dorește a fi unul relevant la nivelul întregii populații, însă, potrivit autorilor, cuprinde numeroase elemente care sunt statistic relevante. La cercetare au participat eșantioane de elevi din șase țări din Europa și America de Sud (Bulgaria, Chile, Mexic, Peru, Spania și Ucraina) și din 10 orașe din Europa, Asia, America de Nord și de Sud.
Cercetarea semnalează diferențe considerabile în felul cum se conturează competențele sociale și emoționale ale elevilor în funcție de vârstă, sex sau context de familie. Astfel, elevii în vârstă de 10 ani tind să raporteze competențe socio-emoționale superioare celor cu 5 ani mai mari, mai ales când vine vorba despre încredere, energie și optimism. Competențele legate de energie și încredere, precum și de rezistența la stres și sociabilitate tind să fie raportate la un nivel superior de către băieți, comparativ cu fetele, la vârsta de 15 ani.
Pe de altă parte, fetele înclină să raporteze un nivel mai ridicat de toleranță, de motivație pentru îndeplinirea obiectivelor, de empatie și de responsabilitate, comparativ cu băieții în vârstă de 15 ani.
- În ceea ce privește situația elevilor din medii dezavantajate, aceștia raportează, în medie, un nivel inferior al tuturor competențelor, raportat la cei din medii avantajate, iar cercetarea OCDE arată că aceste diferențe ating un nivel maxim în cazul unor competențe precum creativitatea, toleranța și curiozitatea, sociabilitatea sau empatia.
Satisfacția în viață și starea de bine psihologică – fete vs. Băieți
Același studiu OCDE arată că, în medie, fetele raportează comportamente mai puțin sănătoase decât băieții, precum cele legate de consumul micului dejun, de dormit, de exerciții fizice regulate.
Și tot fetele tind să raporteze competențe mai reduse decât băieții în ceea ce privește starea de bine psihologică, dar și satisfacția față de propria viață, satisfacția față de diversele relații sau față de imaginea de sine. Totodată, manifestă un nivel superior de stres la clasă sau în cazul testelor școlare, comparativ cu băieții.
- Pe de altă parte, studiul arată că, în medie, fetele tind să aibă așteptări superioare băieților față de ceea ce vor realiza în educație și în carieră, precum finalizarea studiilor superioare sau urmarea unei cariere manageriale.
Un semnal de alarmă: elevii de 15 ani nu dorm suficient
În medie pentru toate țările și orașele participante, peste jumătate dintre tinerii de 15 ani spun că dorm mai puțin de opt ore pe noapte. Și aceasta, în condițiile în care somnul suficient are o influență mai puternică pentru starea de bine a elevilor și satisfacția în viață decât orice alt comportament.
Elevii care dorm suficient, mănâncă mai sănătos și fac exerciții fizice regulate au un nivel sporit de optimism, de energie, un nivel al motivației și responsabilității mai ridicat.
Ambiție și carieră
În rândul elevilor de 15 ani din eșantioanele incluse în studiu, majoritatea declară că au desfășurat deja 3-4 activități legate de carieră, precum cercetarea online programelor de învățământ superior pe care ar putea să le urmeze.
Iar la această vârstă majoritatea elevilor intervievați se așteaptă să urmeze învățământ superior, iar jumătate apreciază că este probabil să-și lanseze propria afacere. Iar ambiția se face simțită și în rândul elevilor din medii socio-economice dezavantajate, precum și în rândul celor cu note mai mici, chiar dacă la un nivel mai redus decât în rândul elevilor din medii avantajate.
Același raport sugerează și unele asocieri între diversele competențe socio-emoționale și rutele în carieră pe care ar putea să le urmeze elevii.
Astfel, potrivit studiului, elevii care raportează un nivel ridicat de curiozitate și de creativitate tind să fie interesați de o carieră în comunicații și tehnologie, pe când cei care manifestă un nivel ridicat de empatie, curiozitate, motivație sau responsabilitate tind să se aștepte la o carieră în sănătate.
Iar elevii care se așteaptă să aibă propria afacere tind să raporteze un nivel mai ridicat al competențelor de relaționare cu alții (energie, sociabilitate), de optimism sau creativitate decât cei care nu raportează astfel de competențe.
INFOGRAFICE – Sinteza raportului OCDE:
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
Cercetarea este una, studiul este alta.
Uite, astfel de confuzii ridicole unui competent dezvăluie un impostor.
Studiul poate fi realizat de oricine, cu puțină pregătire tehnică. De aceea, de cele mai multe ori, studiile sunt realizate de ONG-uri, adică de alți impostori numiți activiști, care urmăresc direcții de ”studiu” politice, precum cel prezentat în articol.
Cercetarea este realizată doar de Cercetători care fac parte din instituții / organizații oficiale / publice specifice de cercetare sau de învățământ.
Studiul poate oferi punctul de pornire a unei cercetări sau cel mult poate fi o anexă la una. Cercetarea nu se bazează pe studiu sub orice formă ci poate reprezinta doar un Argument în cadrul său.
Studiul este limitat la o marjă de subiecți, arie de studiu și complexitatea obiectivelor urmărite.
Cercetarea urmărește Toate pistele posibile, de exemplu s-ar sonda Toată populația țintă, nu doar un procent ”reprezentativ”, dacă s-ar urmări așa ceva.
Dar în principiu, în Toate domeniile sociale, nu există un algoritm științific care să ofere un rezultat analitic concret, de tipul unei ecuații, de aceea în domeniile sociale nu prea se face Cercetare, căci nu există o ”știință socială”, ci doar ”studii”.