Peste 1.000 de comentarii a primit președintele Klaus Iohannis în doar patru ore de la publicare, după ce acesta sau consilierii său au scris pe pagina de Facebook cu același nume un mesaj pentru Ziua Învățătorului. Majoritatea comentariilor sunt negative, critică prestația Șefului Statului și amintesc de lipsa de implicare reală a acestuia în problemele din Educație.
Ce le-a urat președintele cadrelor didactice:
„Astăzi sărbătorim Ziua Învățătorului, prilej să onorăm, cu recunoștință, munca asiduă și devotamentul celor care, cu multă căldură, îndrumă primii pași pe calea cunoașterii. Gheorghe Lazăr, cel care a pus bazele învățământului modern românesc și pe care îl celebrăm azi, ne-a oferit o lecție prețioasă: perseverența, pusă în slujba unei aspirații nobile, este de neînfrânt! Idealul său, ca școala românească să fie un spațiu neîngrădit de acces la cultură și educație pentru toți copiii, trebuie să dăinuie. La mulți ani, dragi dascăli!”
Au urmat comentariile: peste 1.000 în patru ore.
Cei mai mulți îi reproșează eșecul România educată, lipsa din peisaj și vacanțele perpetue, neimplicarea în mod real și politicazarea, menținerea postului de profesor de Fizică blocat timp de 27 de ani, la Liceul Brukenthall din Sibiu.