Cu mare dezamăgire constat că cei de la conducerea Ministerului Educației întâmpină probleme în înțelegerea unor concepte esențiale în procesul de educație: eșec, succes, onestitate, profesionalism. De fiecare dată când ministrul actual al educației a trebuit să clarifice aspecte importante legate de cum facem școală în timpul pandemiei, am asistat la un recital parcă decupat dintr-o cuvântare de partid, fără emoție, inflexiuni vocale sau pic de personalitate. Poate acestea ar fi fost cele mai mici păcate ale discursului, însă mesajul era preponderent fracturat logic, iar asta șochează pentru că emițătorul este chiar un profesor de limba și literatura română. Cu toate acestea, profesorii au reușit să înțeleagă mai prin semne, mai prin vorbe ceea ce se dorea a fi un comunicat al ministerului. De curând, ministrul educației a mai venit cu o propunere pentru încheierea situației școlare a copiilor în contextul suspendării cursurilor. Dacă am reușit să facem puzzle-ul declarațiilor domniei sale și să pricepem ce ne spunea când ieșea public, cred că și de data aceasta am înțeles foarte bine mesajul: anul școlar trebuie să se încheie fără corigenți. Coronavirusul e un prilej de amnistie generală în educație.
Ce înseamnă corigent în România?
În primul rând, trebuie contextualizat regional pentru că este posibil ca în alte părți de lume eșecul să fie altfel înțeles. În mod normal, un elev corigent este un copil care nu a promovat la una sau mai multe materii la finalul unui semestru, din unul sau mai multe motive, iar din această ecuație nu trebuie excluși profesorii și familia ca factori care au influențat sau determinat această situație.
Într-o logică normală, copilul ar trebui să nu fie discriminat sau privit diferit în clasă, și de asemenea să primească șansa de a remedia neajunsul. Adică eșecul e firesc, uman și necesar. Nu ne rușinăm cu elevii corigenți pentru că în corigența lor se reflectă tot sistemul de educație, plus societatea în ansamblul ei. Dar, la noi, frica de eșec și rușinea ce ne paște când ceilalți ne privesc au făcut ca o corigență să fie un veritabil stigmat.
Corigența ca formă de onestitate a profesorului față de meserie și față de elevi.
După ce am stabilit că a fi corigent ar trebui să înceteze a mai fi un exotism, ar fi bine să înțelegem și de ce ajungem la metoda asta. A face un elev să înțeleagă de ce acum obține mai puțin de nota 5 și de ce e nevoie să lucreze mai susținut pe viitor înseamnă a plasa acel copil în realitate, obicei foarte sănătos în general pentru că te scutește de false așteptări și imense dezamăgiri.
Dacă scopul profesorului este acela de a transmite un mesaj util elevilor săi, corigența nu este o dramă, ci o situație care trebuie tratată ca atare. Ești cinstit cu tine pentru că nu îți trădezi rolul de îndrumător moral și ești cinstit și cu elevul pentru că nu îi deformezi percepția despre nivelul pe care îl are.
Discuția despre corigență îi implică și pe cei care nu sunt corigenți pentru că ei nu vor beneficia de clemența onoratului minister întrucât nu le servește, ei fiind oricum peste nota 5. Lor ce le oferim? Ei au tras lozul necâștigător acum, pentru că au primit o lecție proastă: indiferent dacă te străduiești sau nu, la final vine cineva și te pune pe același loc cu cei care nu au făcut asta. Ne dăm de ceasul morții să nu ne scape pagini mai delicate atunci când le dăm de citit sau filmulețe care le mai arată cum e viața, dar vine ministerul și le arată cum e România: excepția mai presus de regulă.
Ne facem griji doar pentru trecut pentru că prezentul pare deja rezolvat.
E incredibil cum ministrul vrea să șteargă corigențele printr-o lucrare de control sau un referat. În caz că a uitat, o medie semestrială se compune din mai multe note obținute de elev după ce a fost evaluat periodic. O lucrare de control în varianta ministerială ar trebui să însemne o teză consistentă, asta dacă oferim șansa anulării corigenței, ori noi în primul rând nu vrem să stresăm copilul, deci varianta cade din start. Semestrul al doilea, care a fost oprit din cauza pandemiei, este din oficiu cu nota 5 pentru toată lumea, chiar și pentru cei despre care nu mai știm nimic de două luni. E tot o dovadă de bunătate din partea ministerului. Mai mult decât atât, părinții trebuie să fie de acord cu nota pe care o va pune profesorul, fapt care anulează orice formă de autoritate a acestuia. Da, autoritatea este necesară pentru a stabili regulile jocului, dar și acest concept pare încă neasimilat de minister.
Nu. Nu este bunătate, ci populism de joasă speță.
Nu. Nu este onestitate, ci trebuie îndeplinit cincinalul de diplome și promovați.
Nu. Nu este interes pentru elev, ci doar egoism la nivel înalt.
Nu. Nu de profesori vă pasă, ci faceți din ei doar scribi erodați și tot mai neprofesioniști.
Nu. Nu pare că veniți de la catedră, ci de la filiala de partid și atât.
Nu. Nu vă distanțați de ceilalți care au condus ministerul, ci pare că vreți să-i depășiți.
_________________________________________________________________________________________________
Despre autor:
Roxana Rusin este profesor de istorie la Liceul Teoretic Nichita Stănescu din București.
Predau istorie de 5 ani aproape, iar dacă la început aveam revolta tânărului justițiar, acum încerc să capăt luciditatea maturității și să-mi antrenez simțul măsurii. Uneori îmi iese, alteori doar am vrut. E prematur să spun că am o carieră în domeniul acesta, dar cel puțin am văzut realitatea și din interior. Nu pornesc de la ideea că elevul trebuie să rețină de la mine doar conținuturile prevăzute de programă, ci că după ce ne-am întâlnit se mai gândește la ceea ce am vorbit; rezultatele se văd mai bine în timp. Am simțul umorului pentru că râsul ne-a cam rămas singura formă de protest în fața lucrurilor pe care oricum nu le putem schimba.
Photo by Two Dreamers from Pexels
Dacian Dolean
Redacția
Costin Ionescu
Mircea Bertea
Raluca Pantazi
12 comments
Felicitări pentru articol. Punctul de vedere este foarte bine venit și arată o realitate a școlii online. Transformarea evaluarii într-o acțiune facultativă duce la demobilizarea elevilor, profesorilor. Elevii știind acest lucru au abandonat școala online, numărul lor scăzând de la o săptamână la alta. Elevii aleg să practice activități diverse și nu se mai implică în actul învățării. Este o realitate cu care se confruntă profesorii care fac ore online și pe care nu o pot combate deoarece nu au mijloace.
Corect comentariu doamna profesor!
Eu va anunț însă că voi avea corigenți,din motivul următor. Mi-am văzut de treaba înainte de 11 martie și am (împreună cu ultimul test dat înainte de 11 martie și corectat acum) câte trei note pe elev.Deci închei mediile fără discuție, cu sau fără “ajutor” de nota din activitatea online.
Am elev corigent pe ambele semestre, deci va fi corigent. Aștept perioada de corigenta. Nu exista lege care sa interzică corigenta. Ca nu vrea corigenți doamna ministru, este problema dumneaei personala. Nu mi s-a interzis sa lasăm corigenți dacă avem dovezi scrise clare (teste, teza de pe primul semestru) care arata clar ca elevul nu învață nimic.
Pe cei din clasele terminale nu o sa ii las corigenți, nu ca nu ar merita, dar ca sa nu mi se spargă în cap presiunea situației și asa încordate în care se afla elevii din clasele terminale.
Bun, de acord ca trebuie totuși, chiar și în condiții speciale precum astea, sa ții la principii zsa evaluezi profesionist. Insa nici termenul amnistie, chiar și cu niște ghilimele imaginare, nu este unul potrivit. Tocmai circumstanțele astea excepționale și greu de gestionat de profesori și cu atât mai mult de elevi ar trebui sa ne facă sa revizuim, temporar, nu radical, acele principii de fier după care ne conduceam. Aici nu e vorba de ministrul agramat, deci nu emițătorul asta oficial e problematicii, e vorba de o înțelegere a umanitatii celuilalt,elevul, fie el și deținut la domiciliu care nu trebuie iertat ci mai degrabă ajutat sa se integreze într-o lume cu valori în plina redefinire.
Respect pentru modul deschis si onest in care va exprimati public gandurile ! Avem la nivel de mental colectiv o mare problema referitoare la cum promovam calitatea si performanta, cum facem ca adevarul sa fie un scop in sine si cum sa stim sa facem curatenie in propria noastra ograda, fara a mai ascunde gunoiul sub pres. Un bun prieten al meu, profesor ca si dvs chiar spunea zilele trecute ca are acut sentimentul ca ne-am(re) intors in 1990….
Unde sunt elevii în articolul asta? Nicăieri! Ei sunt beneficiarii primari și sunt in centrul educației. Un articol scris de un profesor pentru a satisface orgoliul profesorilor, o dovadă vie a nepăsării fata de elevi! Acești profesori care ne conduc, trimit copiii, ca pe niște cai de curse la pariuri, să dea niste examene care nu le vor folosi absolut deloc în viață ci doar vor stabili, arbitrar și de moment, o ierarhie precum masori ouăle sau legumele sa fie de mărime standart ca sa aibă fata comercială. Ca mai apoi, cei mai buni in mod real, sa plece din țară. Ce veți face când acești cai de curse vor cădea, in timpul alergării, și se vor rani, îi veți împușca? Când, asimptomatici fiind, vor imbolnavi bunicii? Dar caii și copiii nu se împușcă, nu-i așa! Numai cei bătrâni, din mila!
Pt. Mihaela:
Iată pasajul pe care nu aţi observat probabil, când întrebaţi unde e elevul:
“Dacă scopul profesorului este acela de a transmite un mesaj util elevilor săi, corigența nu este o dramă, ci o situație care trebuie tratată ca atare. Ești cinstit cu tine pentru că nu îți trădezi rolul de îndrumător moral și ești cinstit și cu elevul pentru că nu îi deformezi percepția despre nivelul pe care îl are.” Elevul de azi este cetaţeanul de mâine…
Felicitări maxime!
Un Articol de un RAFINAMENT excepțional… al unui PROFESOR fenomenal…!
Va salut cu cordialitate! In aceste zile constatam singuratatea sau poate ne-regasirea profesorilor onesti,preocupati sa gaseasca tonul potrivit, dar si solutiile cele mai bune, care sa includa si interesele elevilor. (Inclusiv interesul unei evaluari corecte.)
Va rog- pe toti cei aflati in aceste situatii de asumare onesta a unei profesii- ganditi-va la infiitarea unor Asociatii profesionale – pe categorii, debutanti, mentori,- care sa se distanteze de aceste oribile Sindicate si sa ofere expertiza si consiliere profesionala, sa creeze continut si regulamente cu care sa poata combate onest si profesionist propunerile cu miza electorala ale Ministerului si ale reprezentantilor acestuia in teritoriu.
Aceasta criza ne arata ca, in ceea ce priveste Ministerul Educatiei, “imparatul este gol”si acesta se replica la nivel local- orice comunicare se limiteaza la a vorbi fara a spune nimic.
Bravo!
Păi bîzîie musca în fabricile de diplome și le chițăie de foame patronii… cît aveau să mai rabde? 😉 Și Anisie, după cum se exprimă, nu pare prea dotată la mansardă. Ori se știe că ăștia-s cei mai obedienți.
Din păcate moda anulării corigențelor vine de departe de dinainte de ’89, când nu ne puteam face de rușine cu elevi (și dascăli?) incompetenți, iar în ultimii 30 de ani nu am văzut vreun ministru aspru și hotărât să se pună de-a curmezișul curentului populist/gregar/de îndobitocire ce respiră prin toții porii învățământului românesc. De fiecare dată când se schimba ministrul, pronosticam: no, acum vom avea alte subiecte la bac sau modificăm puțin calendarul evaluărilor sau zăpăcim părinții și elevii cu noi bareme. Mereu forme fără fond, mereu preocuparea pentru poleiala mediatică a așa-ziselor schimbări și reforme de dragul schimbărilor.
E fain că sunt oameni care gândesc diferit.
Ideea e cum facem să-i lăsăm să facă treabă, nu hârțogărie. Cum îi evidențiem pe aceștia în marea masă a aspiranților ‘dolce far niente’?
Tare multe necunoscute. Dar nu musai imposibilități.
Cu o țâră de pasiune, cu ceva mai multă dedicație, cu enorm de șlefuită voință și rezistență, cu deschidere la nou, blândețe, răbdare, viziune și explozivă creativitate nimic nu greu de făcut.
Felicitari pentru sitntetizarea situatiei curente a invatamantului.
Sper sa ajunga acest articol la cat mai multi profesori, directori de scoli si parinti ca sa va faceti cat mai bine auziti!