Federația Părinților și Aparținătorilor Legali solicită Ministerului Educației ca săptămâna 10-14 ianuarie, în care se încheie mediile, să fie de școală online pentru toți elevii: Scopul e „încetinirea pe cât posibil a valului 5 și pregătirea eficientă a școlii cu prezență fizică”, în condițiile în care nu există teste și nici măsuri suplimentare de siguranță sanitară

80.638 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Încetinirea pe cât posibil a valului 5 și pregătirea eficientă a școlii cu prezență fizică astfel încât etapele de predare și consolidare ale procesului educațional din semestrului 2 să nu mai fie afectate ca în semestrul I, acesta ar trebui să fie scopul autorităților acum, susțin reprezentanții Federației Părinților și Aparținătorilor Legali și ai grupului civic „Părinții cer schimbare” într-un comunicat de presă. Organizația critică lipsa de pregătire a autorităților, în condițiile în care din data de 10 ianuarie încep toți elevii școala, iar varianta Omicron a noului Coronavirus este din ce în ce mai răspândită.

FePAL cere Ministerului Educației „trecerea cursurilor în online în ultima săptămână a semestrului I (10-14 ianuarie 2022)”, justificând acest demers astfel: „în vederea stopării focarelor din vacanță și pentru a oferi un răgaz autorităților pentru a pregăti eficient funcționarea școlilor cu prezență fizică, inclusiv procedura de testare eficientă”.

Organizația înființată în 2020 este condusă de Corina Atanasiu, fostă secretar de stat în Guvernul Cîțu la Ministerul Fondurilor Europene și propunerea pentru postul de ministru al Educației în Cabinetul Cioloș, cabinet care nu a obținut votul de încredere al Parlamentului.

Redăm comunicatul:

„Din 10 ianuarie toți elevii ar trebui să revină în bănci, după o perioadă de mobilitate crescută, în timp ce cazurile zilnice cresc într-un ritm accelerat. În ciuda faptului că valul 5 a debutat, iar tulpina Omicron prezintă risc suplimentar pentru copii, Guvernul României nu ia nicio măsură de prevenție în școli. Țările care au ales să înceapă școala cu prezență fizică au sporit numărul de teste efectuate elevilor sau au instituit lockdown total pe o perioadă limitată de timp pentru a stinge focarele de grup după petrecerile de Sărbători. În schimb, noi suntem anunțați că nu se va mai testa deloc(!!!) săptămâna viitoare și nici alte restricții nu se impun la nivel național.

După 2 ani de pandemie, pare că sănătatea publică este dusă în derizoriu, iar măsurile anunțate pentru începerea școlii sunt de-a dreptul hilare de tipul „deschideți geamurile în clasă”. Nu considerăm că era nevoie de o pandemie pentru a aerisi o încăpere sau a ne spăla pe mâini. Ne întrebăm ce mai urmează în urma acestor “mari ședințe” de Guvern? Să ne spună că spălatul pe dinți este necesar?!

Ne cerem scuze pentru tonul sarcastic dintr-un comunicat oficial, dar ne aliniem acestui mod pueril de a trata sănătatea copiilor noștri.

Specialiștii din domeniul medical avertizează că începerea cursurilor cu prezență fizică accelerează masiv transmiterea intracomunitară, școala fiind un vector de transmitere, cu atât mai mult în lipsa testării și recomandă un minim de o săptămână de predare online dat fiind faptul că autoritățile abilitate se dovedesc încă o dată total nepregătite pentru a gestiona situația actuală.

În ceea ce privește Ministerul Educației, îi solicităm ferm să se retragă din deciziile de sănătate publică și să se concentreze pe a livra de urgență(după 2 ani!) dispozitivele necesare în mediul rural și mediile defavorizate. Ministerul Educației trebuie să lase deoparte păreri de ordin personal, precum și atașamentul de o „normalitate” care nu mai există și să se alinieze țărilor membre U.E. unde educația nu se mai desfășoară ca în 2019. Așa cum recomandă României și Comisia Europeană, tranziția pe perioade limitate de timp către metodele alternative de predare: online sincron, hibrid, învățare mixtă(blended learning) trebuie să fie facilă și utilizată ori de câte ori contextul pandemic o impune.

În vederea stopării focarelor din vacanță și pentru a oferi un răgaz autorităților pentru a pregăti eficient funcționarea școlilor cu prezență fizică, inclusiv procedura de testare eficientă, cerem Ministerului Educației trecerea cursurilor în online sincron în ultima săptămână a semestrului I (10-14 ianuarie 2022).

Pentru a evita problemele ce derivă din lipsa de predictibilitate pentru familiile cu preșcolari sau școlari în ciclul primar care necesită supraveghere din partea părinților, se poate implementa modelul Austriei utilizat la debutul valului Omicron: unitățile de învățământ rămân deschise pentru preșcolari și ciclul primar, dar decizia de a se prezenta fizic la școală sau de a urma cursurile online aparține familiei.

Menționăm faptul că nu există niciun dezavantaj din punct de vedere educațional, ultima săptămână a semestrului fiind dedicată feedback-ului legat de teze, teste sau proiecte, încheierii mediilor și altor activități de ordin administrativ dat fiind faptul că se trece direct în semestrul II, cum ar fi: transferurile școlare, mandatele noilor directori ce necesită alte încadrări la clasă, alte orare, precum și consiliile profesorale. Scopul acum ar trebui să fie încetinirea pe cât posibil a valului 5 și pregătirea eficientă a școlii cu prezență fizică astfel încât etapele de predare și consolidare ale procesului educațional din semestrului 2 să nu mai fie afectate ca în semestrul I.

În ceea ce privește Ministerul Sănătății, solicităm domnului ministru al sănătății Alexandru Rafila, în calitatea sa de specialist în domeniul medical și reprezentant OMS, să se alăture demersului nostru. Pentru educație există soluții de a se adapta contextului actual, nu sănătatea elevilor trebuie să se adapteze educației.

Singurul criteriu de funcționare al școlilor: 60% angajați din unitățile de învățământ vaccinați nu este recunoscut ca fiind aprobat de Ministerul Sănătății, INSP sau CNSU conform răspunsurilor acestora în baza legii 544/2001 și solicităm revizuirea acestuia. “Turma” școlii include preponderent elevii, astfel încât acest criteriu a fost eronat implementat de Ministerul Educației. De asemenea, nu există date legat de procentul de vaccinare cu booster al cadrelor didactice, vaccinarea din februarie-martie 2021 nu mai este în mod sigur eficientă. Reamintim că țările care au ales prezența fizică au ajuns deja la un procent mare de vaccinați cu doza booster la nivel național”.

Luni, pe 3 ianuarie, reprezentanții FePAL au fost la Ministerul Educației unde anunțaseră un protest care nu a mai avut loc, dar au discutat cu trei secretari de stat și la ieșirea de la discuții au anunțat că „Ministerul a promis că, în contextul valului 5, nu va mai fi luată o vacanță forțată, fără a preciza însă alte măsuri adiționale pentru stabilizarea și accesibilizarea învățării online”.

Foto: © Eakrin RasadonyindeeDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


26 comments
  1. Lidia,
    Sigur pe vremea ta nu se făceau ore on-line.
    Ca atare, ar fi fost bine sa știi sa scrii corect!!
    Rad de tine elevii de azi care au lucrat on-line, dar știu să scrie!!

    Cum e cu “jocurile sociale”?

  2. NU ȘCOLII ONLINE! Încetați cu prostia asta! Eu sunt părinte și nu mă reprezintă duduile fardate și înrolate politic din cele două asociații.

  3. Nu sunt de acord cu aceste măsuri. Unii elevi mai au de dat teste, proiecte sau teze. Este o prostie foarte mare sa băgați elevii în online, mai ales când mai sunt câteva zile și se încheie semestrul! Terminați sa mai băgați masuri tâmpite și gândiți-vă cum vor ajunge copiii noștri.

  4. Cine este această federație?v ati tampit cu totul?va bateți joc de elevi,de profesori și părinți.nu va gândiți un pic copii ăștia au pierdut o grămadă de ore…ce ati putea face,ar fi sa mai reduceți din programa,sa se scoată unele materii care nu isi au rostul

  5. Nu știu din cine este format acest comitet al părinților, dar și eu am copii la școală și fac parte din comitetul părinților la nivel de școală și nu știu pe careva din părinți să dorească să-și țină copiii acasă. Priviti realitatea din jur: de la începutul pandemiei și până acum, oricâte “masuri” s-au luat, cazurile nu au scăzut, ci dimpotrivă! Cu cât ne izolam mai mult, cu atât suntem mai vulnerabili la îmbolnăviri! Iar despre școală on-line ” să avem pardon” și în România și în alte țări. Vă implorăm, lasa-ti copiii sa meargă la școală!!! Sunt extrem de dezorientați! Vin câteva zile la școala din vacanța și apoi să intre on-line. Nu se poate! Nu ne mai prostiți!!! Ne manipulați de la o zi la alta și pe noi, părinții și pe copii. Vă rugăm să încetați cu astfel de jocuri sociale!

  6. Cei de la gimnaziu si liceu pot sta foarte bine online!In clase stau pt imunitatea de turma si distractie!!!!
    Gastile nu sunt obligatorii!

  7. Cum încheie mediile online? Oare cei care au făcut acest comunicat , au gândit oare, sau s-au gândit cum sa mai prelungească câteva zile la munte cu copiii lor. E o aberație ce se cere. Oricum a fost o aberație și aceste 2 săpt ptr gimnaziu și liceu și o săptămână ptr grădinițe și primar. Nu știu ce ar putea face primarul într-o săptămână cât se și încheie mediile. Dar cei din minister gândesc cu altceva decât cu capul.

  8. Eu consider asta o varianta ok.Avand in vedere ca e ultima săptămână,adica degeaba mai treci pe la scoala.Ca nu se mai invata nimic.Si ar fi totusi o mica pauza intre semestre.O vacanta parțială.

  9. Doamne, sau t*mpit chiar de tot oameni din țară.
    Vă bateți joc de elevi după bunul plac, dar lasă că o dată și o dată o să se întoarcă roata.

  10. Bai, ma lasi cu scoala ta online? Eu am de incheiat medii, am elevi de clasa primara cu o singura nota, neprezentati ca au fost bolnavi sau in vacantele voastre foetate de caxxcat. Elevul revine acum la scoala, trebuie sa il ascult, sa ii inchei situatia. Are doar o ora pe saptamana. Ce online visati? Eu tre’ sa merg la scoala, sunt diriginte, am sedinte, de online am eu acum grija si timp? Am de facut situatii, raportari, elevii nu au nici tablete, nici semnal, eu nu am primit nimic de la stat si voi vreti online? La tara? Numai gaselnite sa va sustrageti invataturii gasiti. Lectiile din aceasta saptamana sunt serioase, importante, mai ales ca nu este vacanta intre semestre, e o continuitate in predare, planificare, sunt elevi ce predau proiecte, portofolii. Ce visati noaptea cereti ziua voi…

  11. Domnilor și federația părinților , dumneavoastră cred că nu sunteți întregi la cap ,ce online vreți ,după ce că au avut vacanta după vacanța ,după ce că nu se mai fac ore cum se făceau ,după ce că acești copii sunt praf legat de tot ce înseamnă școala ,voi vreți online ? Da ce credeți că dacă e sa se îmbolnăvească copii ,acasă nu se îmbolnăvesc ,te pomenești că acești copii nu mai ies din casa ,hai sa din serioși. Eu una nu aș mai vrea sa aud vreodată de acest sistem online .

  12. Unele ONG-uri, bat câmpi, nu este vina copiilor sau a părinților responsabili ca la romani le trebuie mobilitate și petreceri. Mulți părinți trebuie sa meargă și la munca. Nu pot sta cu copiii acasă să-i conecteze la școală online. Dacă lumea nu înțelege ca trebuie sa se vaccineze, sa se facă selecție naturala, cine rezista bine cine nu Doamne ajuta.
    Copiii au nevoie de socializare nu de stat în fata monitorului, ca asa i se pare unei doamne fost consilier, sa evitam valul 5. Acest val se evita dacă oameni ar fi mai conștienți, nu prin pedepsirea copiilor în fata calculatoarelor.

  13. Daca nu vrea sa isi asume macar sa lase scolile sa decida. Propunerea este buna din mai multe motive dar sa vedem ce decid guvernantii pentru ca nu este ideea lor. Cand vom avea si noi conducatori cu capul pe umeri?

  14. Mi se pare stupida ideea ca daca stau acasa nu pot lua Covid, mai ales ca se aduna in gasti pe la blocuri sau se duc in mall-uri. Este vital pentru ei sa recupereze o parte din ceea ce au pierdut deja. Online nu este ok pentru copii, este o pierdere de timp si energie. De exemplu: Ce sa faci online cu prescolarii sau cu scolarii din clasele 0-4? cand ei au maaaare nevoie de un educator sa-i indrume fizic. Cand si cum mai pot ei recupera sa invete sa scrie sau sa citeasca? Fiecare etapa a dezvoltarii lor conteaza foarte mult, altfel o sa ajungem o tara de analfabeti si delicventi.

    1. Grama, de acord cu tot ceea ce spuneti, cu exceptia faptului ca scrieti gresit unele cuvinte. Spre exemplu, corect este DELInCVENT si nu DELIcVENT. De asemenea, corect este MALLURI si nu MALL-URI. Desi va impartasesc parerea, sper ca nu sunteti cadru didactic, deoarece nu cunoasteti niste notiuni elementare de limba romana si ma gandesc la faptul ca tot gresit i-ati invata si pe elevii dumneavoastra cand va fi cazul.

      1. Nu, nu sunt in sistemul educatiei si nu mi-a placut nici limba romana. Am fost si sunt buna pe mate-info. Nu poti fi bun la toate.

    2. După orele de scoala nu se pot duce la Mall? Sau cum? Aveți un fix cu mall-ul, asa cum nea Câmpeanu are un fix în a compara România cu Franța, cu Germania, cu Statele Unite…
      La naiba ei sa se compare cu noi nu noi cu ei.
      Cine nu are un Câmpeanu-san sa își cumpere.

      1. Nu avem niciun fix. Dar una este sa stea 10 ore la mall si sa nu invete nimic si alta este sa se duca dupa scoala 3 ore la mall. Nu credeti ca mai tarziu nu o sa mai aiba nici aceasta responsabilitate de a se duce la scoala si o sa chiuleasca in masa?

    3. Exact. Trimiteți – va la scoala copiii de curs primar, ca sa aveti pretext sa o ștergeți de la serviciu sa ii luati chipurile de la scoala. Ca e mai cool sa blocati orasele cu autoturisme in jurul pranzului, decat sa va ” ofiliți” acasa săptămâni intregi, chiar plătiți fiind, sa va supravegheati in timpul scolii online odraslele, sa nu dea foc la casa.

      1. 1. Nu toate mamicile conduc. 2. Daca stam acasa cu copii nu ne platesc 100% si nu avem cu ce sa-i crestem. 3. Chiar sunt familii unde nu are cine sa-i ia de la scoala. 4. Altfel asculta un copil de la o educatoare, decat de mama lui. Educatoarea are o alta autoritate fata de mama pentru ca sta doar 2-3 ore, iar cu mama sta toata ziua. Cu mama isi mai permite unele lucruri cu educatoarea nu. Probabil nu aveti copii si din cauza asta nu stiti cum este.

    4. Articolul este foarte bun. Sănătatea este pe primul loc în viața unui om. Educația poate găsi modalități de a și îndeplini rolul. Cunosc oameni în fruntea țării care deși au,,n” diplome probabil cu prezență fizică habar nu au de nimic. Singura lor Biblie este banul, să trăiască pe munca altora, să asuprească ca omul prost și rău. Dacă vrei să înveți, înveți, chiar și on-line. Nu vă mai scuzați atâta părinți care nu vă ocupați de copiii voștri și așteptați să o facă alții!

    5. Oricum ajungem analfabeți si delicventi la ce sistem avem

      Online-ul este un sistem mai bun decât cel fizic, pentru ca nu intri in contact cu atatea persoane
      Testarile au fost promise si nu s-au adus teste pentru mai mult de 4 saptamani
      Treaba cu gastile si mallurile, da ok, dar nu intra in contact direct cu atatea persoane, ca daca ai fost la mall ai știi ca lumea poarta masca si trec pe langa tine, iar in conditii de capacitate redusa era chiar ok

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scriitorul Kamel Daoud, cu romanul „Houris” de la editura Gallimard – câștigătorul premiului literar Goncourt 2024 / Cartea lui, o ficțiune despre masacrele din „deceniul negru” algerian

Premiul Goncourt pe anul 2024 a fost atribuit luni scriitorului franco-algerian Kamel Daoud pentru romanul „Houris” (editura Gallimard), o ficţiune despre masacrele din „deceniul negru” algerian (1992-2002), informează AFP, scrie…
Vezi articolul

USR o cheamă pe Ligia Deca în Parlament, pe 1 martie, la Ora Guvernului, ca să dea explicații privind legile Educației. Până acum, Ligia Deca nu a răspuns niciunei invitații a opoziției: “Doamna Deca trebuie să clarifice încotro are de gând să ducă învăţământul românesc”

USR a depus o solicitare ca ministrul Educaţiei, Ligia Deca, să vină la „Ora Guvernului” în plenul din 1 martie al Senatului, de la ora 11:30, pentru a oferi explicaţii…
Vezi articolul