Elevii cer să fie apărați. Federația Elevilor din România avertizează, după tragedia de la Caracal, că în lipsa transportului județean copiii și tinerii care fac naveta la școală sunt nevoiți să călătorească la ocazie. Federația Elevilor din România, din care face parte și Asociația Elevilor din Constanța, cere Guvernului să ia măsuri de urgență pentru remedierea situației transportului, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural din România sunt nevoiți să călătorească la ocazie, deoarece transportatorii nu practică toate traseele și nu opresc în unele localități, acuză elevii.
Elevii avertizează că OUG 51/2019 a scos transportul județean din sfera serviciilor publice – “la presiunile președinților de consilii județene, sub motivația că bugetul nu le permite să susțină serviciul de transport”. “Astfel, transportatorii nu mai pot fi obligați să practice traseele ce nu le aduc profit, iar zonele rurale mai puțin populate devin izolate, oamenii fiind nevoiți să folosească cursele de ocazie, aspecte puse în vederea Guvernului chiar și de către Consiliul Concurenței prin punctul de vedere emis”, spun tinerii.
Ce spun tinerii din “Federația Elevilor din România”, într-un comunicat remis Edupedu.ro:
“Ref: Viața elevilor pusă în pericol! În lipsa transportului județean sunt nevoiți să călătorească la
ocazie!
Federația Elevilor din România solicită Guvernului să ia măsuri de urgență pentru remedierea situației transportului, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural din România sunt nevoiți să călătorească la ocazie, deoarece transportatorii nu practică toate traseele și nu opresc în unele localități.
Din informațiile apărute în mass-media, în data de 24 aprilie, o elevă pleca de la liceul la care învăța, aflat în localitatea Caracal, spre localitatea sa de domiciliu. Din nefericire, pe ruta dintre cele două localități, nu exista nicio firmă care să transporte oamenii prin intermediul transportului public în comun și, ca urmare, eleva a fost nevoită să caute o cursă de ocazie, cu un străin. Situația nu este singulară, în urmă cu 3 luni o altă fată fiind nevoită să folosească aceeași metodă de transport la întoarcere din Caracal.
Federația Elevilor din România consideră că o cauză a acestei întâmplări o constituie gestionarea defectuoasă a transportului de către Consiliul Județean Olt. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2019, aprobată de Guvern luna trecută, gestionarea serviciului de transport județean a devenit și mai haotică pentru că noua legislație este contradictorie și contrară dreptului Uniunii Europene.
Până în data de 28 iunie a.c., transportul județean de persoane era serviciu public. În acest caz, autoritățile publice aveau obligația să asigure, prin licitație, deservirea tuturor localităților dintr-un județ, prin intermediul obligațiilor de serviciu public. În schimb, consiliile județene au înțeles să încalce legea față de toți călătorii în general, și față de persoanele din mediul rural în special, alegând să îi priveze de transport de calitate, neîncheiând contractele cu operatorii de transport.
Atragem atenția asupra faptului că, în urma OUG 51/2019, transportul județean a fost eliminat din sfera serviciilor publice la presiunile președinților de consilii județene, sub motivația că bugetul nu le permite să susțină serviciul de transport. Astfel, transportatorii nu mai pot fi obligați să practice traseele ce nu le aduc profit, iar zonele rurale mai puțin populate devin izolate, oamenii fiind nevoiți să folosească cursele de ocazie, aspecte puse în vederea Guvernului chiar și de către Consiliul Concurenței prin punctul de vedere emis.
Pe această cale, FER solicită Parlamentului României să respingă OUG nr. 51/2019. În caz contrar, ne exprimăm îngrijorarea că tragedii de tipul celei din Caracal se vor mai petrece, în lipsa unor servicii de transport sigure și accesibile.
Federația Elevilor din România (FER) este o organizație neguvernamentală în curs de înființare, care își asumă reprezentarea drepturilor și intereselor comune ale tuturor elevilor din învățământul preuniversitar din România. FER este compusă din toate asociațiile reprezentative ale elevilor din România existente la acest moment: Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Elevilor din Maramureș, Asociația Elevilor din Călărași, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București și Ilfov.”