Federația Elevilor din România, după tragedia de la Caracal: Viața elevilor pusă în pericol! În lipsa transportului județean sunt nevoiți să călătorească la ocazie

19.997 de vizualizări
transportul gratuit al elevilor
Foto: Pexels.com
Elevii cer să fie apărați. Federația Elevilor din România avertizează, după tragedia de la Caracal, că în lipsa transportului județean copiii și tinerii care fac naveta la școală sunt nevoiți să călătorească la ocazie. Federația Elevilor din România, din care face parte și Asociația Elevilor din Constanța, cere Guvernului să ia măsuri de urgență pentru remedierea situației transportului, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural din România sunt nevoiți să călătorească la ocazie, deoarece transportatorii nu practică toate traseele și nu opresc în unele localități, acuză elevii.

Elevii avertizează că OUG 51/2019 a scos transportul județean din sfera serviciilor publice – „la presiunile președinților de consilii județene, sub motivația că bugetul nu le permite să susțină serviciul de transport”. „Astfel, transportatorii nu mai pot fi obligați să practice traseele ce nu le aduc profit, iar zonele rurale mai puțin populate devin izolate, oamenii fiind nevoiți să folosească cursele de ocazie, aspecte puse în vederea Guvernului chiar și de către Consiliul Concurenței prin punctul de vedere emis”, spun tinerii.

Ce spun tinerii din „Federația Elevilor din România”, într-un comunicat remis Edupedu.ro:

„Ref: Viața elevilor pusă în pericol! În lipsa transportului județean sunt nevoiți să călătorească la
ocazie!

Federația Elevilor din România solicită Guvernului să ia măsuri de urgență pentru remedierea situației transportului, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural din România sunt nevoiți să călătorească la ocazie, deoarece transportatorii nu practică toate traseele și nu opresc în unele localități.

Din informațiile apărute în mass-media, în data de 24 aprilie, o elevă pleca de la liceul la care învăța, aflat în localitatea Caracal, spre localitatea sa de domiciliu. Din nefericire, pe ruta dintre cele două localități, nu exista nicio firmă  care să transporte oamenii prin intermediul transportului public în comun și, ca urmare, eleva a fost nevoită să caute o cursă de ocazie, cu un străin. Situația nu este singulară, în urmă cu 3 luni o altă fată fiind nevoită să folosească aceeași metodă de transport la întoarcere din Caracal.

Federația Elevilor din România consideră că o cauză a acestei întâmplări o constituie gestionarea defectuoasă a transportului de către Consiliul Județean Olt. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2019, aprobată de Guvern luna trecută, gestionarea serviciului de transport județean a devenit și mai haotică pentru că noua legislație este contradictorie și contrară dreptului Uniunii Europene.

Până în data de 28 iunie a.c., transportul județean de persoane era serviciu public. În acest caz, autoritățile publice aveau obligația să asigure, prin licitație, deservirea tuturor localităților dintr-un județ, prin intermediul obligațiilor de serviciu public. În schimb, consiliile județene au înțeles să încalce legea față de toți călătorii în general, și  față de persoanele din mediul rural în special, alegând să îi priveze de transport de calitate, neîncheiând contractele cu operatorii de transport.

Atragem atenția asupra faptului că, în urma OUG 51/2019, transportul județean a fost eliminat din sfera serviciilor publice la presiunile președinților de consilii județene, sub motivația că bugetul nu le permite să susțină serviciul de transport. Astfel, transportatorii nu mai pot fi obligați să practice traseele ce nu le aduc profit, iar zonele rurale mai puțin populate devin izolate, oamenii fiind nevoiți să folosească cursele de ocazie, aspecte puse în vederea Guvernului chiar și de către Consiliul Concurenței prin punctul de vedere emis.

Pe această cale, FER solicită Parlamentului României să respingă OUG nr. 51/2019. În caz contrar, ne exprimăm îngrijorarea că tragedii de tipul celei din Caracal se vor mai petrece, în lipsa unor servicii de transport sigure și accesibile.

Federația Elevilor din România (FER) este o organizație neguvernamentală în curs de înființare, care își asumă reprezentarea drepturilor și intereselor comune ale tuturor elevilor din învățământul preuniversitar din România. FER este compusă din toate asociațiile reprezentative ale elevilor din România existente la acest moment: Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Asociația Elevilor din Maramureș, Asociația Elevilor din Călărași, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București și Ilfov.”


5 comments
  1. Sunt din RMoldova si il inteleg pe D.Mihnea

  2. În Ministerul Educației avem service-ul de la Caracal. În fiecare județ avem butoaiele albastre cu oasele copiilor noștri.Educația este condusă de politruci. Trist.

  3. Guvern iresponsabil, corupt, criminal!!!.Bine ca Guvernul RO a facut cadou elevilor din RMoldova 200 de microbuze scolare,noi noute, in timp ce elevii din Romania merg pe jos km intregi, in carute sau fac autostopul. CORUPTIA UCIDE!!!

  4. Prima masura si cea mai rapida este educatia. Sa nu ia ocazia singuri, sa se grupeze in minimum 3. Sa faca fotografie la masina, numarul de inmatriculare si un act de identitate al soferului pe care sa le trimita in mesaj privat parintilor impreuna cu data, ora, locul de unde iau ocazia. Daca soferul se opune, sa nu se urce in masina. Orice om cinstit va accepta aceste masuri in situatia data. Sa sune la telefon parintii sau pe cineva raspunzator si sa comunice datele masinii si numele soferului inainte de plecare. Asta nu costa si reduce riscurile, plus se poate aplica imediat.

  5. Uite unde poate sa duca desfiintarea unor clase pentru comasarea lor, elevii fiind obligati sa mearga pe distante lungi pentru a ajunge la scoala.
    Sunt multe probleme, nu numai cea a transportului.
    Lipsa cabinetelor medicale in scoli, lipsa paznicilor calificati, lipsa manualelor, schimbarea fara o reala cercetare a programelor scolare, ontroducerea unor examene fara rost (EN II, IV, VI) si multe altele.
    Sunt adevaratele problemei
    Dar cine ne aude?.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Google, LinkedIn și celelalte mari platforme digitale – îndemnate să ia măsuri pentru a combate frauda academică. Apelul unei rețele internaționale din care face parte și ARACIS, agenția responsabilă cu asigurarea calității în universitățile românești

Rețelele de socializare și marile platforme de tehnologie sunt îndemnate să ia atitudine împotriva fraudei academice, printr-un apel al unei mari rețele internaționale ce reunește agenții responsabile cu standardele de…
Vezi articolul

Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș, după ce peste 92% din elevii de la seral nu erau prezenți la ore: Cel mai sănătos este să schimbăm politica educațională. Poate reușim să facem prezența obligatorie doar de 20%, iar în restul timpului ei să aibă posibilitatea să participe fie la cursuri pe platforme, fie la cursuri online

Aura Danielescu, inspector școlar general Timiș, a declarat, pentru TVR Timișoara, referitor la situația absenteismului de la învățământul seral, că cel mai sănătos „este să schimbăm politica educațională și să venim…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David: Gândirea critică trebuie predată sub aspect metodologic la Logică, Filosofie, Psihologie și încă o disciplină opțională. În ceea ce privește celelalte discipline, aceasta trebuie să devină un mod de predare

Ministrul Educației, Daniel David, a explicat în cadrul dezbaterilor pe noile planuri-cadru, într-o emisiune difuzată de TVR Info pe 8 martie, că în cadrul disciplinelor Logică, Filosofie și Psihologie, dar…
Vezi articolul

PROIECT Din toamnă, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit unui proiect de lege care…
Vezi articolul

CCR amână de aproape un an discuțiile pe o lege prin care statul român să cedeze gratuit peste 500 de hectare de teren către Universitatea de Științele Vieții din Timișoara. Președintele Iohannis a atacat legea la Curtea Constituțională / Pronunțarea, așteptată pe 17 decembrie

CCR va da pe 17 decembrie verdictul amânat de aproape un an privind o lege care vizează cedarea gratuită de către statul român a peste 500 de hectare de teren…
Vezi articolul