Fără nicio explicație, unui elev i-a fost depunctată lucrarea la contestații cu 85 de sutimi, lucru care l-a prăbușit 313 locuri în ierarhia pentru admiterea la liceu

Foto: © Vladek | Dreamstime.com

Un elev din Brașov a făcut contestație pentru nota inițială primită la proba scrisă de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2024: 8,20. Prin formularul de contestație părintele și minorul sunt obligați de sistemul de învățământ patronat de Ministerul Educației, să accepte pe semnatură o scădere a notei, dacă reevaluarea lucrării va rezulta asta. Deci Ministerul Educației acceptă că profesorii evaluatori pot greși foarte mult, dar nu se dă înapoi de la a penaliza un tânăr de 14 ani, dacă are ocazia, prin scăderea notei primite inițial, fără să mai recunoască nota inițială.

Cazul elevului din Brașov este similar cu al multora dintre colegii săi de generație care au fost nedreptățiți fără nicio explicație și pentru care notele la contestații au fost mai degrabă o lovitură decât o reparație firească pe care o căutau și de care aveau nevoie ca să meargă mai departe.

Screenshot

A primit 8,20 la proba scrisă de Limba și literatura română, iar după contestație rezultatul final a fost 7,35. Nu mai există nicio cale de apel la școală, inspectorat sau minister pentru un asemenea caz, după contestații. Nota obținută este cea finală.

Consecința este un dramatică pentru parcursul în ierarhia de admitere la liceu: elevul care inițial era pe locul 1155 în ierarhia județeană, fiindcă avea 9,48 media claselor V-VIII, a ajuns să se prăbușească în acest clasament cu 313 locuri, până la poziția 1.468.

Screenshot

Este vorba despre o cădere de 12,5 clase. Într-un oraș ca Brașov, 12 clase pot însemna foarte mult.

Screenshot

Ministerul Educației nu afișează notele evaluatorilor, așa cum cere metedologia, nerespectând astfel chiar propriile ordine de ministru, după cum Edupedu.ro a semnalat. Ministra Ligia Deca a lăsat de înțeles că tratează acest lucru ca pe o propunere și a declarat că o va lua în calcul pentru anul următor. Între timp peste 160.000 de adolescenți văd cum fie sunt nedreptățiți, fie presați de miza uriașă a acestor zile, fără să existe un efort suplimentar din partea autorității sau a școlii de a explica notarea și situațiile de timpul acesteia, care prin reevaluarea unei lucrări cu 85 de sutimi în jos, sau mai mult, poate deraia un destin. „Educația este centrată pe elev”?, „fiecare elev contează”?, „elevul este în mijlocul preocupărilor noastre”?.

De ce e importantă afișarea transparentă a notelor: acolo unde un elev vede că notele evaluatorilor sunt la distanță de 90 de sutimi, de exemplu, adică nota 1 a fost 8,60, iar nota 2 a fost 7,70, cu „nota finală” 8,15, va avea un indiciu mai util pentru a contesta evaluarea inițială sau nu. Va ști astfel că unul dintre profesori a găsit de cuviință să îl puncteze cu 8,6, deși ar putea fi avantajat la o eventuală contestație. În cazul în care ambii evaluatori ar fi dat 8,15, iar elevul ar vedea acest lucru, atunci ar ști că sunt slabe șansele ca la reevaluare să existe mari diferențe.

În Republica Moldova, de exemplu, odată cu afișarea rezultatelor inițiale elevii primesc acces într-o platformă online și la lucrările propriii. Aceștia le consultă cu părinții sau cu profesorii lor înainte de a face contestație și știu astfel, în mod transparent, dacă este cazul să conteste sau nu notarea. În România, elevii și părinții lor depun „în orb” contestația, iar reevaluarea lucrării este solicitată pe baza unui tabel cu note, nu a cunoașterii tuturor elementelor care stau la baza acelei evaluări.

Foto: © Vladek | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version