Expunerea copiilor sub 6 ani la ecrane este asociată cu întârzierea limbajului, tulburări de atenție și memorie, probleme de somn și risc crescut de miopie, avertizează cinci societăți medicale din Franța, într-un apel transmis guvernului. Experții cer actualizarea urgentă a recomandărilor oficiale și campanii de prevenție mai ferme, potrivit Le Monde.
Cinci societăți științifice de prestigiu din Franța, între care Societatea Franceză de Pediatrie (SFP) și Societatea Franceză de Sănătate Publică (SFSP), avertizează asupra pericolelor majore pe care le implică expunerea copiilor mici la ecrane, indiferent de tipul acestora.
Într-un document oficial transmis autorităților, specialiștii solicită interzicerea utilizării ecranelor până la vârsta de 6 ani și extinderea măsurilor de precauție până la 12 ani, conform sursei citate.
Avertisment bazat pe date științifice: „Niciun conținut, fie el și educativ, nu este potrivit pentru un creier imatur”
Textul, elaborat la inițiativa neurologului Servane Mouton și a profesorului Hugues Patural, medic neonatolog, este susținut de alte trei societăți: Societatea Franceză de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului, Societatea Franceză de Oftalmologie și Societatea Francofonă de Sănătate și Mediu. Potrivit semnatarilor, numeroase studii internaționale arată că utilizarea ecranelor în primii ani de viață afectează dezvoltarea cognitivă și socio-emoțională a copiilor.
Printre efectele semnalate: întârzierea vorbirii, afectarea atenției, a memoriei și a reglării emoționale, dificultăți de relaționare, tulburări de somn și risc crescut de miopie din cauza expunerii la lumina albastră emisă de ecrane, mai notează Le Monde.
„Copiii vin cu întârziere în dezvoltare din cauza ecranelor, nu doar a prematurității”
Profesorul Hugues Patural, care tratează copii între 0 și 7 ani, observă în practică efectele directe ale expunerii timpurii la ecrane: întârzieri de limbaj, tulburări de memorie, probleme de atenție și toleranță scăzută la frustrare. Medicul afirmă că mulți copii ajung devreme la logoped sau la terapie psihomotorie, iar problema ecranelor este adesea un factor principal, nu doar o consecință a unor afecțiuni medicale anterioare.
El mai atrage atenția asupra stării de „hiperexcitare permanentă” în care se află copiii expuși mult timp la ecrane: „Cadrele rapide ale imaginilor și sunetele intense afectează negativ funcționarea creierului în formare”.
Cerere de acțiuni concrete: prevenție, campanii publice și formarea părinților
Societățile semnatare cer guvernului francez actualizarea imediată a recomandărilor oficiale (care în prezent interzic ecranele doar până la 3 ani) și lansarea unor campanii de conștientizare adresate părinților și profesioniștilor din educație și sănătate.
„Avem date științifice solide, dar nu se întâmplă nimic. Ecranele sunt un risc real, iar răspunsul public este slab”, avertizează Bruno Falissard, președintele Societății de Psihiatrie a Copilului. La rândul său, Agnès Linglart, președinta Societății de Pediatrie, subliniază lipsa de fonduri pentru prevenție și cercetare: „Trebuie să extindem avertismentul de la 3 la 12 ani”, conform sursei citate.
În lipsa unor politici ferme, unele inițiative locale – cum este provocarea „10 zile fără ecrane”, născută în Quebec și adoptată de unele școli franceze – arată că prevenția timpurie funcționează. „Când li se explică simplu părinților că ecranul nu e bun pentru creierul copilului lor, majoritatea înțeleg imediat”, spune Hugues Patural.
Rămâne de văzut dacă autoritățile vor da curs celor 29 de propuneri formulate în raportul din 2024 și dacă vocea comunității medicale va fi, în cele din urmă, ascultată, deși până în prezent o strategie nu a fost aplicată în acest sens.
2 comments
Numai ministrul nostru vrea AI din frageda pruncie in scoli .
nu vrea el , vor firmele care produc ai care au in spate investitori care vor profit.
ai. inseamna o cârja care scutește elevul de efortul gandirii.
vor fi o generație cu handicap sever.
invatarea inseamna timp, atenție și efort intelectual.
de timp SI atenție au nevoie retele sociale care castiga din fiecare minut in online.
de efort n are chef , prințul și prințesa .. ca orice efort produce un disconfort
ai ul rezolva cu cele trei probleme ( timp , atenție și efort) . in plus va fi contra cost , (a se vedea sumele plătite de statul Român pt licentele microsoft) . nimic nu e gratis. (. era Ubuntu gratuit dar nu l ai adoptat tocmai ca nu se putea parandaratul)
deci urmeaza a se da sume colosale pe aceste ai uri care ne vor handicapa progeniturile.
Trump a facut in calcul simplu , de ce sa dau eu bani pe educatie in SUA ? , (americanii de rand sunt slab educati, ei stralucesc doar prin emigranți )
cand pot sa iau bani de la europeni , handicapându i ?