Aproape că nu există apariție media a Ecaterinei Andronescu, de la momentul numirii ei ca ministru în Guvernul Dăncilă, în care aceasta să nu spună cât de îngrijorată este că 55.000, sau 36% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au reușit să ia măcar nota 5 la examenul de Evaluare Națională 2018. Edupedu.ro a verificat informațiile susținute de ministru, iar acestea sunt false.
Cifrele false:
Pe 8 decembrie 2018, la scurt timp după ce fusese numită ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a vorbit în cadrul unui eveniment la Politehnică. ”Avem şcoli în care nu ia niciun elev Bacalaureatul sau sunt foarte mulţi elevi care nu iau cinci la Evaluarea din clasa a VIII-a. (…) Lucru care m-a îngrijorat a fost rezultatul elevilor în 2018. 55.000 de elevi nu au luat măcar cinci la Evaluare. Cum putem accepta ca aceşti elevi pot merge mai departe şi pot finaliza liceul când ei nu au luat cinci la Evaluarea din clasa a VIII-a”
În ajunul noului an, pe 30 decembrie 2018, Ecaterina Andronescu spunea într-o emisiune de televiziune următoarele: “Mă uit la rezultatele pe care le au elevii noştri, şi la examenul de finalizare a ciclului gimnazial de la clasa a VIII-a să avem peste 36% de elevi care nu iau nota 5,00, nu avem cum să nu tragem un semnal foarte serios de alarmă, ceva trebuie să facem acolo”
Pe 2 ianuarie, într-o altă emisiune, la alt post, Ecaterina Andronescu spunea aceleași cifre, dintr-o suflare: ”Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în 2018 la clasa a VIII-a, adică am avut 36% dintre copii care nu au luat nota 5 la examenul de Evaluare Națională și am avut spre 40% cei care nu au promovat examenul de Bacalaureat, ceea ce ne nemulțumește.”
Pe 19 ianuarie 2019, într-o vizită la Constanța, le spune profesorilor de la Universitatea Ovidius următoarele: Dacă o promoție avea în 2001, când am făcut proiectul de informatizare a repartizării elevilor de gimnaziu în liceu, 259 de mii de elevi, acum avem 150 de mii. Din cei 150 de mii care au dat evaluarea după clasa a opta, în anul 2018, 55 de mii, adică 36%, au luat note mai mici de 5.
Duminică seara, 20 ianuarie, invitată la Digi24, Ecaterina Andronescu a avut aceeași argumentație: ”Ajungem la clasa a VIII-a şi constatăm că nu ştiu să scrie bine, să calculeze bine şi că 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de clasa a VIII-a”.
Andronescu a fost indignată de ”cifre care nu au niciun suport în realitate”
În aceeași seară ministrul și-a manifestat indignarea față de Oana Moraru și Cosmin Prelipceanu, care-i spuneau că avem 40% analfabetism funcțional: ”Pe ce vă bazați dl Prelipceanu, pe ce vă bazați? Știți care e drama noastră? Sunt cifre care se vehiculează, care nu au niciun suport în realitate (…) Cred că trebuie să avem foarte mare responsabilitate atunci când vorbim de cifre exacte!”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Cifrele Ecaterinei Andronescu nu există
Potrivit Ministerului Eucației (pe care Ecaterina Andronescu îl conduce), în vara anului 2018 s-au înscris la Evaluarea Națională 150.603 elevi absolvenți de clasa a VIII-a. Dintre aceștia, la examen s-au mai prezentat 142.847, iar un număr de 105.109 candidați a obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) – 73,6% (rezultate Evaluarea Națională finale, după contestații).
150.603 – 105.109 = 45.494 (elevi nu au luat nota 5 la Evaluarea Națională 2018, sesiunea iunie)
Nu există nicăieri numărul ministrului, 55.000. Procentual, din numărul total de înscriși, rezultatul reprezintă 30,21%, nicidecum 36%, iar din numărul total de prezenți, procentul reprezintă 31,85%.
#fakenewsecaterinaandronescu
SURSA FOTO: presidency.ro